Video Cuplul care a amenințat protestatari pașnici cu carabina a susținut un discurs în cadrul Convenției Republicane a lui Donald Trump
Mark și Patricia McCloskey, cuplul care a fost filmat în timp ce își amenințau cu arme de foc protestatarii pașnici din St. Louis în luna iunie, au ținut un discurs în cadrul Convenției Naționale Republicane, relatează The Guardian.
Într-un discurs înregistrat difuzat luni seară în cadrul Convenției Naționale Republicane, evenimentul la care Donald Trump a fost nominalizat pentru o nouă candidatură la Casa Albă, Mark și Patricia McCloskey au spus că Joe Biden, contracandidatul lui Trump în alegeri, „va promova anarhia în suburbiile americane” dacă va câștiga alegerile din noiembrie.
„Pare că democrații nu mai văd rolul statului ca fiind protejarea cetățenilor onești de infractori ci, mai degrabă, protejarea infractorilor de cetățenii onești”, a spus Mark McCloskey, bărbat filmat în timp ce scoate o carabină de război și o îndreaptă spre protestatarii pașnici care treceau pe lângă casa sa.
„Nici măcar o persoană din gloata scăpată de sub control pe care ați văzut-o lângă casa noastră nu a fost acuzată de vreo infracțiune. Dar știți cine a fost acuzat? Noi!”, au spus ei, referindu-se la protestatarii care pot fi văzuți în filmare mergând pașnic, ținând în mână pancarte sau telefoane. Nu există nicio dovadă că protestatarii care au trecut pe lângă casa celor doi ar fi comis vreo ilegalitate.
„Nu vă faceți vreo iluzie, în America democraților radicali, familiile voastre nu vor fi în siguranță, indiferent unde locuiți”, a spus Patricia McCloskey, femeia văzută în timp ce amenința protestatari pașnici cu un pistol.
Editor: Adrian Dumitru
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News