Live

Cum vrea artistul stradal Banksy să salveze clădirea închisorii unde a fost deținut Oscar Wilde

Data publicării:
Artistul Banksy a confirmat la începutul acestui an că se află în spatele operei de artă de pe fosta închisoare din Reading, ce înfăţişează un prizonier, posibil deţinutul faimos Oscar Wilde, care evadează cu ajutorul unor cearşafuri legate de o maşină de scris. Sursă foto: Profimedia Images

Banksy s-a oferit să strângă câteva milioane de lire sterline necesare achiziţionării închisorii din oraşul britanic Reading, unde a fost deţinut Oscar Wilde, astfel încât clădirea să fie transformată într-un centru artistic, relatează BBC News.

Artistul a promis că va obţine banii necesari pentru a achita suma cerută pe închisoare, în valoare de 10 milioane de lire sterline, prin vânzarea şablonului pe care l-a folosit pentru a picta pe clădire, în martie.

Transformarea locului care l-a distrus pe scriitorul Wilde într-un refugiu pentru artă pare atât de potrivită încât trebuie s-o facem, a spus Banksy.

Ministerul de Justiţie din Marea Britanie a declarat, însă, că termenul limită pentru oferte a trecut. În prezent, le analizăm pe cele pe care le-am primit.

Am fost foarte puţin interesat de orașul Reading până când m-am aflat într-un autobuz înlocuitor al transportului feroviar, care a trecut pe lângă închisoare. Rar se întâmplă să găseşti o suprafaţă neîntreruptă de 500 de metri lungime bună de pictat în mijlocul unui oraş. M-am urcat literalmente pe pasagerul de lângă mine ca să văd mai bine. Mi-am promis că voi picta acel zid chiar înainte de a şti ce este, a adăugat Banksy.

Laburistul Matt Rodda, membru al Parlamentului britanic pentru Reading East, a declarat că promisiunea făcută de artist este un stimul incredibil în cadrul campaniei de salvare a clădirii fostei închisori, care este dorită de dezvoltatori imobiliari.

Banksy a fost incredibil de generos, iar acesta este cel mai bun cadou de Crăciun pe care comunitatea din Reading şi l-ar putea dori. Ţin legătura cu Banksy şi echipa lui de câteva luni şi sunt impresionat de angajamentul său în vederea salvării acestei închisori. El vede cu adevărat potenţialul acestei clădiri istorice importante, care nu numai că are legături cu Oscar Wilde, dar este construită deasupra locului fostei Abaţii Reading (complex de clădiri care adăpostește o mănăstire catolică cu statut special, împreună cu averea și domeniile ei), unde a fost îngropat regele Henric I, a spus Rodda.

Ofertă fenomenală

Toby Davies, directorul artistic al Teatrului Rabble din Reading, este de părere că ar fi criminal din partea Ministerului de Justiție de la Londra să refuze oferta artistului. 

Banksy oferă o sumă incredibilă, care va merge direct la minister pentru beneficiul public. Oferta lui Banksy este fenomenală, iar dacă Ministerul o refuză, consider că este un act criminal, a spus Davies. 

Artistul Banksy a confirmat la începutul acestui an că se află în spatele operei de artă de pe fosta închisoare din Reading, ce înfăţişează un prizonier, posibil deţinutul faimos Oscar Wilde, care evadează cu ajutorul unor cearşafuri legate de o maşină de scris.

Wilde s-a aflat în această închisoare între anii 1895 şi 1897, perioadă care a inspirat poemul său Ballad of Reading Gaol, în care descrie brutalitatea sistemului penal din perioada victoriană. El a fost condamnat după ce a fost dezvăluită relaţia sa cu lordul Alfred Douglas.

Închisoarea a fost abandonată începând din 2013 şi a fost scoasă la vânzare de guvern în 2019, conform Agerpres.

Monumentul inclus pe lista clădirilor de interes special s-a aflat la un pas de a fi vândut anul trecut dezvoltatorilor imobiliari, însă acordul nu a fost încheiat, iar consiliul din Reading face o nouă tentativă de a-l transforma într-un complex artistic.

Jurnaliștii BBC mai subliniază că actorii Kenneth Branagh, Kate Winslet, Natalie Dormer şi Judi Dench se numără printre vedetele care şi-au exprimat susţinerea în cadrul acestei campanii demarată de Banksy.

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Casa regală britanică anunță că tratamentul pentru cancer al regelui Charles va continua și în 2025

Percheziţii în Vaslui după un conflict violent între români în Marea Britanie. Ce au descoperit autoritățile

Comisia Electorală din UK cere legi mai dure pentru partide, ca răspuns la intenția lui Elon Musk de a finanța partidul lui Farage

Partenerii noștri