Live

Video&Foto Cum se văd dintr-un avion F-16 scurgerile de gaze din gazoductele Nord Stream. Suedia a înregistrat explozii subacvatice puternice

Data actualizării: Data publicării:
Ministerul Apărării din Danemarca a publicat imagini din Marea Baltică cu scurgerile de gaze din Nord Stream. Foto: Twitter/ Forsvaret

Forțele aeriene daneze au publicat, marți, imagini surprinse dintr-un avion de vânătoare F-16 deasupra Mării Baltice cu scurgerile de gaze din gazoductele Nord Stream. De asemenea, seismologii suedezi au înregistrat explozii în apropierea conductelor, potrivit The Guardian.

„Nord Stream 1 are două scurgeri la nord-est de Bornholm, iar Nord Stream 2 are o scurgere la sud de Dueodde. Scurgerile au fost descoperite de unitatea de interceptare F-16 a apărării daneze”, a precizat Ministerul danez al Apărării într-un comunicat.

„Cea mai mare (zonă) agită suprafața pe un kilometru diametru. Cel mai mic este un cerc cu un diametru de aproximativ 200 de metri”, a mai precizat armata daneză.

Postul TV suedez SVT a precizat că seismologii au înregistrat explozii în apropierea conductelor Nord Stream în ultimele 36 de ore. 

„Stațiile de măsurare din Suedia și Danemarca au înregistrat luni explozii subacvatice puternice în aceeași zonă cu scurgerile de gaz. Nu există nicio îndoială că acestea sunt explozii”, spune seismologul suedez Bjorn Lund, potrivit The Guardian.

Prima explozie a fost înregistrată la ora 2.03 în noaptea de luni, iar a doua la 19.04 luni seara.

Avertismentele privind scurgerile de gaz au venit de la administrația maritimă la ora 13.52, respectiv 20.41, luni, după ce navele au detectat bule la suprafață. SVT a obținut coordonatele exploziilor măsurate și acestea se află în aceeași zonă în care au fost înregistrate scurgerile de gaze.

Sabotaj sau avarie?

Europenii au anunțat, marți, că investighează avariile recente la Nord Stream și scurgerile inexplicabile de gaze în mare. Premierul polonez, Mateusz Morawiecki, a declarat că scurgerile au fost cauzate de un sabotaj, sugerând că rușii și-au sabotat gazoductul pentru a crea o nouă criză. Și prim-ministra daneză a sugerat un posibil sabotaj.

Nord Stream AG, operatorul rețelei, declarase anterior, marți, că trei linii offshore ale gazoductului Nord Stream au suferit avarii „fără precedent” într-o singură zi.

„Nicio opțiune nu poate fi exclusă în acest moment”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, întrebat dacă ar fi putut fi vorba de un „sabotaj” la gazoduct care să fi provocat avariile.

Peskov a mai adăugat că Kremlinul este „foarte îngrijorat” de situație și că este nevoie de o investigație promptă pentru că „este o problemă care afectează securitatea energetică pentru întregul continent”.

„Sunt vești foarte îngrijorătoare. Într-adevăr vorbim de avarii de origine necunoscută la gazoduct în zona economică a Danemarcei. Este o problemă care afectează securitatea energetică pe tot continentul”, a mai spus purtătorul de cuvânt al lui Putin.

Nord Stream AG a precizat și că este „imposibil de estimat” când ar putea fi repornită rețeaua Nord Stream 1 care are o capacitate de furnizare de 27,5 miliarde de metri cubi de gaz pe an pentru fiecare linie de transport este principalul gazoduct prin care Rusia livrează gaz în Europa.

În ultima perioadă, Rusia s-a folosit constant de gazoductele sale pentru a pune presiune și a șantaja Europa după invadarea Ucrainei și sancțiunile impuse de Occident.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum vrea Viktor Orban să continue să importe gaz rusesc prin Ucraina. Premierul Ungariei vorbește despre „un truc”

Românii vor avea preţurile plafonate la energie şi gaze până în primăvara anului viitor. Iohannis a promulgat legea

Germania a eliminat o taxă controversată pentru tranzitul gazelor naturale

Trump amenință UE cu taxe, dacă nu cumpără mai mult petrol și gaze din SUA. Cât importă europenii de la americani

Partenerii noștri