Live

Galerie Foto Cum se văd din satelit orașele devastate de inundațiile de proporții din Rusia. Zone întregi arată ca niște lagune

Data actualizării: Data publicării:
Efectele inundațiilor catastrofale în Rusia se văd din satelit, arată imagini surprinse de compania americană Maxar Technologies. FOTO: Profimedia Images

Efectele inundațiilor catastrofale în Rusia se văd din satelit, arată imagini surprinse de compania americană Maxar Technologies. Cel puțin 10.000 de locuințe au fost inundate, în regiunea din Rusia cel mai grav afectată de revărsarea fluviului Ural, al treilea cel mai mare din Europa. 

Văzute din aer, orașe întregi arată ca niște lagune. În Orenburg, una dintre regiunile cel mai afectate, nivelul apei a depășit 10 metri și continuă să crească. Pe străzi se circulă cu barca după ce mai multe diguri au cedat sub presiunea apei. 

Primarul oraşului Orenburg a avertizat că inundaţiile sunt "fără precedent", punctul maxim fiind atins miercuri.

Luni au izbucnit proteste la Orsk, în aceeaşi regiune, locuitorii acestui oraş inundat cerând socoteală autorităţilor, în pofida ameninţărilor parchetului regional cu privire la organizarea de adunări ilegale, în contextul în care demonstraţiile sunt strict reglementate în Rusia.

În Kazahstan, în cinci regiuni din această ţară de cinci ori mai mare decât Franţa, peste 3.700 de locuinţe sunt deja sub ape, iar nivelul acestora continuă să crească.
Preşedintele Kasîm-Jomart Tokaev a mustrat aspru autorităţile locale pentru nepregătirea lor, iar săptămâna trecută a descris inundaţiile drept "un dezastru natural, poate cel mai mare, în ceea ce priveşte amploarea şi consecinţele, din ultimii 80 de ani".

Un total de 23.000 de angajaţi ai Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă, de Interne, de Apărare şi ai serviciilor secrete din Kazahstan sunt implicaţi în operaţiunile de salvare, alături de mii de voluntari civili, în timp ce posturile de televiziune de stat au afişat un banner pe care scria "puterea noastră stă în unitate".

Capitala Kazahstanului de Nord, Petropavl, cu o populaţie de aproximativ 220.000 de locuitori, este de asemenea ameninţată, autorităţile multiplicând apelurile de evacuare.
 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ucraina a atacat pentru prima oară trupele ruse doar cu sisteme terestre robotizate, fără soldați

Rusia a lăsat Abhazia în „întuneric total, la propriu și la figurat”. Liderul regiunii separatiste cere ajutor

Viktor Orban: Ungaria se bazează pe sprijinul României și al Bulgariei pentru a-și asigura livrările de energie

După o dispută cu Zelenski, Fico va merge la Moscova să discute cu Putin

Partenerii noștri