Live

Foto Cum poți să pierzi o capsulă radioactivă. Și anchetatorii australieni se întreabă

Data actualizării: Data publicării:
Capsula care conţinea Cesiu-137 a fost găsită după o săptămână de căutări. Foto: Profimedia Images

Opt zile a fost căutată frenetic, iar găsirea ei a adus mare ușurare autorităților australiene. Totuși, cum s-a putut pierde? Cum a ieșit din ambalajul protector? Cum s-a deplasat în cele opt zile pentru ca în final să ajungă în locul în care a fost găsită, la marginea autostrăzii. Este adevărat că dimenisiunile ei sunt foarte mici, 8/6 milimetri, dar chiar și așa, anchetatorii au de rezolvat o mare dilemă. Așadar, cum a scăpat capsula de straturile de ambalaje rezistente la radiații, se întreabă specialiștii, scrie CNN Business.

„Toată echipă ne scărpinăm în cap. Nu ne putem da seama ce s-a întâmplat”, a spus Lauren Steen, directorul general al Radiation Services WAS.

„Dacă sursa a fost plasată într-un pachet certificat și transportată în conformitate cu toate cerințele codului de practică, atunci este un eveniment extrem de puțin probabil – unul la un milion”, a spus ea.

Anchetatorii reiau acum centimetru cu centimetru traseul capsulei pentru a construi întreaga cronologie a mișcărilor capsulei din ziua de 12 ianuarie când a pornit la drum, până la data de 1 februarie când a fost găsită pe marginea drumului.

Capsula radioactivă, care are o înălțime de 8 mm și un diametru de 6 mm, era protejată de mai multe straturi de ambalaje rezistente la radiații și era transportată cu un camion. Fusese folosită în industria minieră pentru măsurarea densităţii minereului de fier de la mina Gudai-Darri din regiunea îndepărtată Kimberley din Australia de Vest.

Ambalată corespunzător, capsula a pornit la un drum lung de 1.400 de kilometri.

Reprezentanții companiei Rio Tinto au declarat că, înainte de a porni la drum, capsula a fost ambalată conform normelor, iar prezența acesteia în interiorul pachetului a fost confirmată la verificarea cu un detector Geiger.

În timpul călătoriei de 12 ore, capsula a căzut din vehiculul aflat în mișcare, a traversat o bandă de rulare și a ajuns la aproximativ doi metri de autostradă.

Pierderea capsulei, învăluită în mister

Camionul despre care se crede că transporta capsula a sosit în Perth pe 16 ianuarie, la patru zile după plecarea sa din mina de minereu de fier Gudai-Darri. Dar abia pe 25 ianuarie, când lucrătorii de la SGS Australia au mers să despacheteze gabaritul pentru inspecție, s-a constat lipsa capsulei.

Într-o declarație, SGS Australia a declarat că a fost angajată de Rio Tinto pentru a împacheta capsula, dar nu are nicio legătură cu transportul acesteia, care a fost efectuat de un „transportator specializat”.

„Am efectuat serviciul contractat pentru a împacheta echipamentul la locul minier și a-l despacheta după transport folosind personal calificat pentru clientul nostru, în conformitate cu toate standardele și reglementările”, se arată în comunicat.

„Transportul coletului, organizat de clientul nostru și delegat unui transportator specializat, nu a intrat în sfera serviciilor SGS. Personalul nostru a observat pierderea capsulei la laboratorul nostru din Perth când a deschis pachetul și a raportat imediat acest incident.”

Nu a fost comunicat numele firmei contractate pentru transportul coletului.

O dată ce a fost constată lipsa capsulei au fost organizate căutări. Șase zile s-a mers de-a lungul unei porțiuni a Great Northern Highway. Apoi, miercuri dimineață, o mașină echipată cu echipamente speciale a detectat o sursă mai mare de radiații. Dispozitivele portabile au fost apoi folosite pentru descoperirea capsulei în straturile de praf.

Autoritățile australiene, căutând capsula de 8 mm. Foto: Profimedia Images

Steen spune că în mod clar ceva a mers prost – și ea speră că rezultatele investigației vor fi împărtășite comunității de radiații, astfel încât să poată evita astfel de probleme în viitor.

După emoțiile create de pierderea capsulei, experții cer acum sancțăiuni mai dure. În prezent, manipularea greșită a substanțelor radioactive presupune o amendă de doar 1.000 de dolari australieni, echivalentul a 714 de dolari americani, o sumă pe care premierul australian Anthony Albanese a numit-o „ridicol de mică”.

Editor : D.D.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Au stârnit hohote de râs în direct, după rezultatele parțiale ale alegerilor: ”Lucrurile sunt cam clare” / ”Eu așa zic”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bărbat care și-a abandonat soția în Africa în timpul unei vacanțe cu copiii a ajuns după gratii. Avea un plan bine pus la punct

O mică şcoală din Australia a învins concurenţa zgârie-norilor, muzeelor și fost desemnată cea mai bună clădire nouă din lume

Panică într-un avion cu 170 de pasageri din cauza unei pene de motor. „S-a produs o bubuitură puternică. Am zburat mult timp în cerc”

Țara care va interzice accesul copiilor sub 16 ani pe rețelele sociale. „Părinții sunt foarte îngrijorați”

Partenerii noștri