Live

Cum explică Biden dezbaterea sa ratată în faţa lui Trump: Aproape am adormit pe scenă

Data publicării:
Joe Biden, președintele Statelor Unite ale Americii. Foto: Profimedia

Joe Biden a afirmat, marţi, că dezbaterea sa ratată de joi în faţa lui Donald Trump se explică prin oboseala legată de deplasările sale internaţionale recente, după ce în iunie el se deplasase în Franţa, apoi în Italia, informează AFP, potrivit Agerpres. „Nu i-am ascultat pe consilierii mei”, spune Biden. 

Preşedintele american a apreciat că „nu a fost prea inteligent” de a fi „călătorit prin lume de mai multe ori” cu puţin timp înainte de această confruntare şi că aceasta l-a făcut „aproape să adoarmă pe scenă” în timpul unei întrevederi cu donatori democraţi lângă Washington.

„Aceasta nu este o scuză, ci o explicaţie”, a adăugat Biden.

„Eu nu i-am ascultat pe consilierii mei”, a mai spus democratul de 81 de ani, la cinci zile după dezbaterea în timpul căreia el a apărut aproape confuz şi uneori complet pierdut în faţa predecesorului său republican, cu care trebuie să se confrunte în noiembrie în alegerile prezidenţiale.

Până acum, principalul argument al susţinătorilor săi era cel de a spune că Joe Biden a avut „o seară proastă”, trecătoare, şi de a sublinia că el suferă de o „răceală” care îi jenează vorbirea.

Această dezbatere dezastruoasă a suscitat un val de panică în tabăra democrată, unde unii se întreabă deja deschis asupra facultăţilor lui Joe Biden, precum şi asupra viitorului candidaturii sale.

Preşedintele american se deplasase în Franţa din 5 până pe 9 iunie, pentru festivităţile prilejuite de aniversarea Debarcării aliate în Normandia şi pentru o vizită de stat. În ziua sosirii sale, pe 5 iunie, după ce călătorise noaptea, el a rămas la hotel toată ziua.

Apoi, el s-a deplasat în Italia din 12 până pe 14 iunie, pentru un summit G7, după care s-a dus direct la un eveniment de campanie în California.

Democratul s-a retras apoi timp de şase zile pentru a pregăti dezbaterea cu consilierii săi la reşedinţa din Camp David, lângă Washington, perioadă în care el nu a avut activitate publică.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Administrația Biden pregătește ultimul pachet de ajutor militar dedicat Ucrainei. Ce include acesta

Elon Musk a comentat anularea alegerilor din România. Ce spune miliardarul despe decizia CCR de reluare a scrutinului

Partenerii noștri