Live

Cu ce substanță ar fi fost otrăviți fostul spion rus și fiica sa

Data publicării:

Oamenii de știință militari ai guvernului britanic încă încearcă să identifice cu precizie substanța misterioasă cu care au fost otrăviți fostul spion rus Sergey Skripal și fiica sa, în localitatea Salisbury, din Marea Britanie. Potrivit publicației The Sun, aceștia au reușit să excludă două variante: un material nuclear sau un agent chimic și suspectează că spionul a fost otrăvit cu un hibrid al Taliului, un metal moale, care nu are miros sau gust, însă ale cărui efecte asupra organismului pot fi devastatoare.

Taliul este extrem de toxic și, pentru că nu are culoare, miros sau gust, persoana otrăvită nu își dă seama când l-a ingerat sau inhalat. Primele simptome apar, de regulă, după câteva ore sau zile. Persoana intoxicată începe să aibă simptome asemănătoare gripei, urmate de amorțirea mâinilor și picioarelor și instalarea unor dureri insuportabile.

Medicii care îi tratează pe Skripal și pe fiica sa nu pot spune cu certitudine dacă cei doi vor supraviețui și nici nu pot determina cu certitudine când a avut loc contaminarea. Folosit cu precădere în confecționarea sticlei optice sau a semiconductoarelor, taliul este cunoscut și sub denumirea de „otrava otrăvitorilor”, pentru că nu lasă urme.

Există două metode prin care poate fi combătută intoxicarea cu taliu: prima presupune administrarea albastrului de Berlin, care e un pigment mineral ce ajută la decontaminarea radioactiv, sau prin hemodializă. Ulterior, se administrează potasiu, pentru a mobiliza taliul din țesuturi și a-l elimina.

Experții și disidenții ruși susțin că în spatele atacului asupra fostului spion se află chiar Vladimir Putin, care ar fi ordonat asasinatul pentru a-și consolida puterea, cu doar 11 zile înainte de alegerile prezidențiale din Rusia. Însă guvernul de la Kremlin a respins ferm orice acuzație că s-ar fi aflat în spatele tentativei de asasinat și a declarat că va colabora cu autoritățile britanice pentru dezlegarea misterului din acest caz.

Fostul colonel Skripal a fost condamnat la închisoare în Rusia, după ce a colaborat cu serviciile britanice de inteligență, cărora le-a dezvăluit numele a peste 300 de spioni ruși de pe teritoriul Europei. El a ajuns în Marea Britanie în urma unui schimb de spioni dintre cele două țări și trăiește în Regatul Unit din 2010.

Însă potrivit aceleiași surse, mai mulți agenți ai căror nume au fost dezvăluite au fost „neutralizați” între timp. Iar Vladimir Putin a amenințat în mod repetat și public că va vâna și eradica toți „trădătorii de țară”.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin l-a primit pe premierul slovac Robert Fico la Kremlin

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Partenerii noștri