Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat
Rusia va începe, de luni, livrări umanitare de energie electrică către Abhazia, regiunea separatistă georgiană susţinută de Moscova. Liderul autoproclamat Badra Gunba se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total, și la propriu și la figurat” și a avertizat sâmbătă că republica se confruntă cu o „criză umanitară”.
Deficitul de energie electrică, frecvent în Abhazia în lunile de iarnă, a început la începutul lunii decembrie, când nivelurile scăzute ale apei de la barajul hidroenergetic Enguri au forţat oprirea de urgenţă a acestuia.
Regiunea a solicitat ajutor Rusiei, afirmând că se confruntă cu „o catastrofă umanitară” din cauza lipsei critice de energie electrică.
„Ca răspuns la apelul Abhaziei, conducerea Rusiei ne-a întins din nou o mână de ajutor şi începe să realizeze un transfer umanitar de energie electrică către republică,” a declarat Badra Gunba, preşedintele autoproclamat al Abhaziei, citat de agenţia de presă Interfax.
Compania de energie din Abhazia, Chernomorenergo, a anunţat că penele de curent vor fi reduse la patru ore pe zi, comparativ cu întreruperile actuale de 9-11 ore.
Abhazia se învecinează cu regiunea Krasnodar din sudul Rusiei. Ministerul Energiei din Rusia şi operatorul rus de export de energie electrică InterRAO (IRAO.MM) nu au oferit comentarii imediate.
Abhazia s-a desprins de sub controlul Georgiei într-un război după prăbuşirea Uniunii Sovietice, la începutul anilor 1990, conflict în urma căruia sute de mii de georgieni etnici au fugit din regiune.
Moscova sprijină de mult timp Abhazia şi o altă regiune separatistă georgiană, Osetia de Sud, recunoscându-le independenţa după ce a învins Georgia într-un război de cinci zile în 2008.
Editor : M.I.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News