Live

Criza americană a lui Benjamin Netanyahu: Cum vor SUA să îl detroneze pe „Regele Israelului”

Data actualizării: Data publicării:
Conflictul dintre Netanyahu și administrația Biden „este una dintre cele mai mari crize în relațiile SUA-Israel”. Foto: Profimedia Images

Nu este prima dată când un președinte american intră în conflict cu un prim-ministru israelian, dar ar fi greu de găsit un alt moment în care liderul de la Casa Albă a fost atât de aproape ca Joe Biden de a susține public înlăturarea de la putere a conducătorului Israelului, scrie The Economist. La doar câteva zile după ce s-a certat cu președintele Statelor Unite pe tema războiului din Israel, Benjamin Netanyahu s-a reorientat înspre următorul cel mai puternic aliat de la Washington al statului evreiesc: lobby-ul israelian.

Într-un discurs susținut săptămâna trecută pentru Comitetul Americano-Israelian pentru Afaceri Publice, Netanyahu a respins toate acuzațiile pe care președintele american i le-a adresat: că armata israeliană a ucis mult prea mulți civili în încercarea de distruge Hamas, că Netanyahu face rău Israelului prin obstrucționarea statului palestinian și că premierul israelian ar trebui să permită Autorității Palestiniene moderate și seculare să conducă Fâșia Gaza, potrivit Financial Times.

„Nu poți să spui că sprijini dreptul Israelului de a exista și de a se apăra și apoi să te opui Israelului când își exercită acel drept”, a spus Netanyahu, referindu-se la cererile repetate ale lui Biden de a amâna ofensiva planificată împotriva orașului Rafah din sudul Gazei.

„Nu poți să spui că sprijini obiectivul Israelului de a distruge Hamas și apoi să te opui Israelului când ia acțiunile necesare.”

Cu toate că Israelul se bucură de o alianță diplomatică și militară cu SUA cu care nicio altă națiune nu se poate lăuda, Netanyahu a ales să intre în conflict cu Casa Albă și să pună în pericol ajutorul american de care Israelul ar avea nevoie acum mai mult ca oricând.

Biden a fost înregistrat spunând că a venit timpul unei schimbări majore în relația cu Netanyahu și că acțiunile premierului israelian îi fac rău Israelului. Foto: Profimedia Images

Biden, care nu a mai vorbit cu liderul israelian de la mijlocul lunii februarie, a fost înregistrat de un microfon uitat deschis în timp ce spunea că a venit timpul unei schimbări majore în relația cu premierul israelian, declarând apoi pentru MSNBC că acțiunile lui Netanyahu îi fac rău Israelului.

Liderul majorității din Senatul american, Chuck Schumer, cel mai de seamă politician american cu origini evreiești, a fost încă și mai dur: Israelul trebuie să organizeze alegeri pentru înlocuirea liderului său care a degradat „structura morală și politică” a țării.

„Netanyahu joacă un joc riscant care ar putea costa mult Israelul”

Când a ales să intre în conflict cu Biden, Netanyahu a mizat pe celelalte nivele de influență pe care le-a cultivat timp de decenii și pe care spera că se va putea baza pentru a rămâne la putere și pentru a continua războiul: senatori americani prietenoși cu Israelul, lobby-ul pro-Israel și rolul crucial al Israelului în situația geopolitică regională.

„Netanyahu joacă un joc riscant care ar putea costa mult Israelul”, a spus Ehud Olmert, predecesorul lui Netanyahu. „Dacă Biden se decide să îl pedepsească pe Netanyahu, asta va ajunge să rănească și Israelul.”

Au mai fost și alți lideri israelieni care au intrat în conflict cu Casa Albă în trecut: Ronald Reagan l-a acuzat pe Menachem Begin de un „holocaust”, după ce Israelul a bombardat capitala Libanului, Beirut, în august 1982, iar George Bush Sr. a fost nevoit să blocheze garanții de împrumut în valoare de 10 miliarde de dolari pentru a-l forța pe Yitzhak Shamir să amâne construirea de noi așezări în teritoriile palestiniene și să participe la discuțiile de pace din 1991.

Dar niciunul nu a fost atât de nesăbuit precum Netanyahu, care este iubit de susținătorii lui de dreapta fie că are relații apropiate cu Casa Albă, fie că sfidează Washingtonul și care se prezintă drept singurul israelian care poate spune „nu” Americii.

Cel mai de seamă politician evreu din America, Chuck Schumer, a spus că Israelul trebuie să organizeze alegeri pentru înlocuirea liderului său care a degradat „structura morală și politică” a țării. Foto: Profimedia Images

De la atacul Hamas din 7 octombrie, în urma căruia au murit 1.200 de israelieni și 240 au fost luați ostatici, Netanyahu a ordonat un război care a luat peste 31.000 de vieți, potrivit oficialilor palestinieni, și a respins toate cererile pentru încetarea focului, care ar putea ajuta SUA și Qatar să organizeze runda a doua a schimbului de ostatici. Israelul spune că a ucis cel puțin 10.000 de luptători Hamas.

În săptămâna în care Netanyahu s-a certat cu Biden, comunitatea serviciilor de informații din SUA a publicat o evaluare anuală care contrazice afirmațiile liderului israelian și fundația strategiei sale politice: Iranul nu a jucat niciun rol în atacul militanților Hamas și nu știa dinainte că atacul va avea loc; distrugerea grupării Hamas ar putea dura ani de zile; poziția lui Netanyahu la conducerea Israelului este una șubredă.

„Aceasta este una dintre cele mai mari crize în relațiile SUA-Israel”, a spus Michael Oren, ambasadorul israelian de la Washington în mandatul lui Obama și fost ministru adjunct.

Sprijinul celor din sistemul politic american pentru Netanyahu depășește cu mult nivelul Casei Albe „pentru că sub Netanyahu, Israelul a făcut ca lumea să fie mai sigură” pentru interesele Statelor Unite în regiune, potrivit unei surse Financial Times. „Acesta este un adevăr istoric.”

„Israelul nu este o republică bananieră”

După criticile dure ale lui Schumer, partidul Likud al lui Netanyahu a făcut apel la „respect”: „Israelul nu este o republică bananieră, ci o democrație independentă și mândră.”

Cu toate că peste 70% dintre israelieni ar vrea ca alegerile să aibă loc mai devreme de data la care sunt programate, spre finalul anului 2026, potrivit unui sondaj recent, Netanyahu a respins această opțiune, spunând că organizarea alegerilor acum ar „paraliza țara pentru cel puțin șase luni.”

Există trei moduri principale în care guvernul israelian ar putea fi înlocuit. Prima opțiune ar fi ca Netanyahu să își dea demisia, ceva ce aproape sigur nu se va întâmpla. A doua cale este ca parlamentul - Knesset - să înlocuiască prim-ministrul printr-o moțiune de cenzură.

Chiar dacă parlamentul ar vota ca Netanyahu să fie înlăturat de la putere și s-ar pune de acord asupra unui alt premier - din nou, o situație puțin probabilă - Netanyahu ar rămâne în continuare la conducerea țării ca interimar cel puțin trei luni. Invazia orașului Rafah din sudul Gazei ar putea avea loc oricum, iar războiul s-ar putea extinde în nord împotriva Hezbollah și în est împotriva palestinienilor din Cisiordania.

„Acesta este cel mai îngrozitor guvern pe care Israelul l-a avut vreodată”, a spus un membru important al partidului lui Benny Gantz (în poză). „Dar ar fi încă și mai rău dacă noi am pleca acum.” Foto: Profimedia Images

Unul dintre cele mai mari pericole pentru Netanyahu ar putea veni, în mod paradoxal, chiar din partea unora dintre cei mai vehemenți membri ai propriei sale coaliții: partidele ultra-ortodoxe reprezintă un stâlp de susținere important al guvernului său.

Partenerii naționaliști ai lui Netanyahu au avertizat că un acord de eliberare a ostaticilor prin care Hamas ar obține un armistițiu de lungă durată sau scenariul în care Israelul ar ceda controlul asupra unor părți din Gaza unei forțe de securitate asociate cu Autoritatea Palestiniană ar încălca „linii roșii” pe care ei nu le pot accepta.

Benny Gantz, un membru al cabinetului său de război, ar urma să fie liderul celui mai mare partid din parlament și într-o poziție bună de a forma un nou guvern de coaliție. Însă, dacă încearcă să obțină alegeri anticipate, el și colegii săi vor fi mai mult ca sigur concediați de Netanyahu.

În timpul uneia dintre cele mai mari crize din istoria Israelului, trei luni cu Netanyahu la putere fără Gantz și alți pragmatiști ar fi o situație alarmantă, care ar putea duce la ruperea relațiilor Israelului cu SUA.

Astfel, opoziția față de Netanyahu este divizată în legătură cu cel mai bun mod de atac. „Acesta este cel mai îngrozitor guvern pe care Israelul l-a avut vreodată”, a spus un membru important al partidului lui Gantz. „Dar ar fi încă și mai rău dacă noi am pleca acum.”

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia declară „indezirabilă” o companie privată de securitate cibernetică din SUA. Care sunt acuzațiile

Doi astronauți chinezi au bătut recordul SUA la plimbări spațiale. Câte ore a durat ieșirea lor în spațiu

VIDEO 6 accidente s-au produs pe un pod din apropiere de New Orleans, din cauza ceții. 33 de oameni au fost răniți

Prima reacție a SUA după ce ucrainenii l-au ucis pe generalul rus Igor Kirillov la Moscova

Partenerii noștri