Live

Video Cresc tensiunile între Turcia și Suedia, după ce Coranul a fost ars la manifestația antiturcă din Stockholm. ”Un atac infam”

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Oficialii turci au reacționat dur după ce Coranul a fost ars în apropierea Ambasadei Turciei din Stockholm, în timpul demonstrațiilor de ieri. Ministrul de Externe turc a cerut Suediei să nu permită desfășurarea protestului la care se anunțase că va fi arsă cartea sfântă, însă manifestația a avut loc, accentuând astfel tensiunile între cele două țări într-un moment în care Suedia are nevoie de votul Turciei pentru a adera la NATO.

"Condamnăm în termenii cei mai fermi atacul infam împotriva cărţii noastre sfinte (...) Permiterea acestui act anti-islam, care îi are ca ţintă pe musulmani şi ne insultă valorile sacre, sub masca libertăţii de exprimare, este complet inacceptabilă”, a transmis Ministerul de Externe turc.

Un politician de extremă dreapta a dat foc unui exemplar al Coranului în apropierea ambasadei Turciei.

Ministerul turc a cerut Suediei să întreprindă toate acţiunile necesare împotriva autorilor şi a invitat toate statele să ia măsuri concrete împotriva islamofobiei.

Ca urmare a autorizării aecstei demonstrații din partea autorităților suedeze, ministrul Apărării din Turcia a anulat vizita omologuloui nsău suedez la Ankara, spunând că ”Nu are rost”

În același timp cu manifestația împotriva Turciei și în același loc, s-a desfășurat un protest separat în sprijinul kurzilor şi împotriva candidaturii Suediei la NATO, iar un grup de demonstranţi pro-turci au ţinut şi ei o adunare în faţa ambasadei. Toate cele trei evenimente au avut autorizaţie din partea poliţiei.

Şeful diplomaţiei suedeze, Tobias Billstrom, a condamnat gestul protestatarului de a arde Coranul numindu-l "o provocare islamofobă îngrozitoare" şi a subliniat că autorizarea manifestaţiei nu înseamnă că aceasta este susţinută de executiv.

"Suedia are o libertate de exprimare foarte extinsă, dar aceasta nu implică faptul că guvernul sau eu însumi susţinem opiniile exprimate", a scris el pe Twitter.

 

Autorul incendierii Coranului a fost Rasmus Paludan, liderul unui partid danez de extremă dreapta. Paludan, care are şi cetăţenie suedeză, a ţinut mai multe demonstranţii în trecut și nu este prima oară când incendiază Coranul.

Câteva ţări arabe, printre care Arabia Saudită, Iordania şi Kuweit, au denunţat arderea Coranului.

"Arabia Saudită cheamă la răspândirea valorilor dialogului, toleranţei şi coexistenţei, şi respinge ura şi extremismul", a transmis Ministerul de Externe într-un comunicat.

La demonstraţia de protest în favoarea kurzilor, vorbitorii au stat în faţa unui mare banner roşu pe care scria "Toţi suntem PKK", cu referire la Partidul Muncitorilor din Kurdistan, scos în afara legii în Turcia, Suedia, SUA şi alte ţări.

"Ne vom continua opoziţia faţă de candidatura Suediei la NATO", a declarat pentru Reuters Thomas Pettersson, purtător de cuvânt al Alianţei împotriva NATO şi unul dintre organizatori.

Potrivit poliţiei, situaţia a fost calmă la toate cele demonstraţii.

Editor : D.D.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Explozie la o fabrică de muniție din Turcia. Cel puțin 12 persoane și-au pierdut viața în urma deflagrației

Armele din Siria vor fi puse sub controlul statului. Anunțul făcut de Ahmed al-Sharaa, noul lider sirian

Vucic vrea să scape de proteste închizând școlile din Serbia mai devreme pentru vacanța de iarnă

Patru morți după ce un elicopter a intrat în clădirea unui spital, în Turcia

Partenerii noștri