Live

Coronavirusul se răspândește în industria fructelor și legumelor din SUA. Cea mai mare teamă este că angajații vor ascunde simptomele

Data actualizării: Data publicării:
Photo by Cate Gillon/Getty Images

Apar tot mai multe noi focare de coronavirus la fermele de fructe şi legume din SUA. Numărul cazurilor de infectare a crescut alarmant şi în rândul angajaţilor din fabricile de produse din carne şi abatoare.

Autorităţile sunt îngrijorate de situaţie şi prevăd noi tensiuni în sectorul alimentar din SUA, scrie New York Times.

Administraţia Trump a declarat luna trecutăcă  ar putea extinde un ordin executiv pentru ca fabricile care prelucrează carnea să primească şi producătorii de fructe şi legume, în semn de preocupare faţă de sectorul produselor proaspete, care ar putea fi greu încercat perioada următoare.

În timp ce distanţarea socială poate fi pusă în aplicare destul de uşor în cazul celor care recoltează fructe şi legume pe câmpuri, lucrând în aer liber, produsele sunt ambalate în condiţii de muncă total diferite. Angajaţii lucrează „cot la cot”, atât la propriu, cât şi la figurat.

Până la sfârşitul lunii mai, au existat peste 600 de cazuri de coronavirus în rândul lucrătorilor agricoli din Yakima, Washington. Dintre aceştia, 62% erau muncitori în industria merelor şi în alte operaţiuni de ambalare sau depozite, potrivit rezultatelor unei analize Reuters, scrie Mediafax.

Angajaţi din şase centre de ambalare a fructelor din Yakima au intrat în grevă în luna mai, din cauza temerilor faţă de infectarea cu noul coronavirus şi a lipsei echipamentelor de protecţie.

Situaţia e dificilă şi în Monterey, California, cunoscut sub numele de „castronul de salată al lumii” pentru numeroasele sale ferme de legume. Departamentul de Sănătate a raportat că 247 de lucrători agricoli au fost testaţi pozitiv pentru coronavirus începând cu data de 5 iunie, însumând 39% din totalul cazurilor din district.

Pe 19 mai, Departamentul pentru Agricultură al SUA şi Administraţia Alimentelor şi a Medicamentului au declarat că Guvernul ar putea veni în sprijinul industriei de fructe şi legume. Legea astfel modificată ar oferi producătorilor o anumită protecţie în privinţa asumării răspunderii dacă lucrătorii se îmbolnăvesc de coronavirus.

Lupe Gonzalo, muncitor în fermă din Immokalee, a declarat că mulţi dintre colegii săi nu îşi pot permite să lipsească de la muncă, ceea ce înseamnă că printre angajaţi pot exista cazuri nedetectate. „Mulţi îşi vor ascunde simptomele sau vor minți că e doar o răceală. Dacă au febră, vor spune doar că este prea cald afară”, a adăugat Gonzalo.

Redactare Georgiana Marina

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ameninţare pandemică. Mutaţiile virusului gripei aviare stârnesc teamă cu privire la riscul de transmitere la om în Europa

CIA: Este „mai probabil” ca pandemia de COVID-19 a provenit dintr-un laborator și nu din natură

Comisar European: Dezinformarea se răspândește ca un virus în timpul pandemiei

Donald Trump vrea să scoată SUA din Organizația Mondială a Sănătății. De ce ar putea fi o „greșeală strategică”

Partenerii noștri