Live

Coronavirusul a ajuns la închisoare. Mii de deținuți au fost infectați în penitenciarele din SUA

Data publicării:
12 persoane, reținute în dosarul mitei din spitalele Covid. Foto: Getty Images

Cel puţin 30.000 de deţinuţi şi angajaţi din penitenciarele din SUA au contractat noul coronavirus, conform unor date actualizate miercuri, aceste contagiuni contribuind la creşterea în desfăşurare a numărului de cazuri din afara marelor focare iniţiale ale pandemiei în ţară, relatează AFP, citat de Agerpres.

Aproximativ 21.000 de deţinuţi şi 9.000 de agenţi sunt cazuri confirmate, potrivit cifrelor compilate de Facultatea de Drept a Universităţii California, Los Angeles. Dintre ei, 285 de deţinuţi şi 34 de angajaţi au murit. Statisticile oficiale sunt în urma acestor cifre compilate independent de cercetători.

Într-un raport publicat miercuri, Centrul pentru Prevenirea şi Combaterea Bolilor (CDC) a contabilizat 4.893 de deţinuţi şi 2.778 de membri ai serviciilor penitenciare infectaţi până la 28 aprilie, în 420 de închisori şi centre de detenţie din 32 de state americane. Conform acestui studiu, 88 de prizonieri şi 15 agenţi contaminaţi au murit.

Acest cifre subestimează fără îndoială mare parte din amploarea contagiunilor din închisori, atrag atenţia autorii raportului, deoarece aproape o treime dintre jurisdicţiile consultate nu au răspuns, iar mulţi dintre deţinuţii contaminaţi nu sunt testaţi. În studiul realizat de CDC, jumătate dintre închisori au raportat cazuri doar printre agenţi, nu şi printre deţinuţi.

Închisorile acumulează factori care favorizează pandemia: celule suprapopulate, personal depăşit de sarcini, deţinuţi care suferă deseori de boli preexistente sau dificultatea de a dezinfecta regulat.

Editor: A. D.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

COVID-19: Șase angajați care au fost concediați pentru că au refuzat vaccinul au primit câte un milion de dolari fiecare

Coronavirusul SARS-CoV-2 și răspunsul imun înnăscut. Descoperirile care ajută la dezvoltarea unor medicamente mai eficiente

Opoziția cere demisia lui Pedro Sanchez, acuzat de corupție. O plângere va fi depusă pentru anchetarea partidului premierului Spaniei

Partenerii noștri