Live

Economia l-a înfrânt pe Kim. Dictatorul recunoaște, în premieră, că țara se confruntă cu „probleme grave”

Data actualizării: Data publicării:
Kim Jong-un recunoaște eșecul planului cincinal, într-o perioadă în care economia Coreei de Nord este în colaps. Foto: Profimedia Images

Liderul Coreei de Nord, Kim Jong-un, a recunoscut marți că eforturile sale de a reconstrui economia muribundă a țării au eșuat. Acesta ar urma să prezinte un plan destinat dinamizării economiei aflate în colaps, în cadrul celui de al 8-lea Congres al Partidului Muncitorilor, eveniment la care sunt prezente 5.000 de persoane. Potrivit imaginilor publicate de agenția de presă de la Phenian, evenimentul se desfășoară fără a fi respectată nicio măsură de protecție împotriva COVID-19.

Acest congres este primul după cinci ani şi al 8-lea din istoria Coreei de Nord. În deschiderea evenimentului, dictatorul Kim Jong-un a spus că țara sa se luptă cu „o serie de problme grave și crize fără precedent”, scrie The New York Times.

„Planul nostru de dezvoltare economică pe cinci ani a rămas cu mult sub obiectivele sale în aproape toate sectoarele”, a declarat liderul nord corean.

La ultimul congres de partid, în 2016, prima astfel de adunăre din ultimii 36 de ani și principalul eveniment al lui Kim Jong-un în calitate de lider, acesta a anunțat obiective ambițioase pentru următorii cinci ani, promițând să construiască o „mare țară socialistă” până în 2020, care să aibă atât un arsenal nuclear, cât și o economie în creștere.

Însă lucrurile nu au evoluat așa cum acesta spera. Ţara suferă din cauza unei gestionări defectuoase a economiei şi precedentul plan a fost abandonat discret la începutul anului.

Coreea de Nord este supusă, de asemenea, unei presiuni financiare intense, pandemia de coronavirus şi inundaţiile din vară punând la grea încercare o economie şi aşa în dificultate.

Adunare politică cu 5.000 de oameni, fără măsuri de protecție

La cel de al 8-lea Congres al Partidului Muncitorilor de la Phenian participă peste 5.000 de persoane. Potrivit imaginilor transmise de agenția de presă, niciunul dintre cei prezenți la adunare nu a purtat mască de protecție și nu a fost respectată nici distanțarea fizică.

Peste 5.000 de persoane participă la cel de al 8-lea Congres al Partidului Muncitorilor, desfășurat la Phenian. Foto: Profimedia Images

Din punct de vedere propagandistic, imaginile au sens: Coreea de Nord susține că nu a înregistrat niciun caz de COVID-19, astfel încât organizarea unei întâlniri la nivel înalt fără măști este o modalitate de a întări această narațiune, scrie CNN.

Totuși, regimul de la Phenian recunoaște pericolul virusului și a depus eforturi pentru a opri răspândirea acestuia. Aproape toate călătoriile în țară au încetat la scurt timp după apariția virusului în urmă cu un an, iar presa de stat din Coreea de Nord reamintește în mod regulat oamenilor despre importanța campaniei sale anti-pandemice. 

De asemenea, se pare că regimul ar fi executat două persoane pentru că nu au urmat liniile directoare COVID-19, inclusiv un oficial vamal care nu a respectat regulile de prevenție în timp ce importa mărfuri din China.

Editor : Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rachete nord-coreene „made in USA”. Toate componentele electronice ale rachetelor Phenianului folosite în Ucraina sunt occidentale

Mișcări de trupe în regiunea Kursk. O parte dintre militarii nord-coreeni au fost transferați spre Belgorod

Un general nord-coreean a fost rănit în regiunea Kursk. „Sunt o țintă absolut corectă”

Ce îi oferă Putin lui Kim în schimbul soldaților trimiși să lupte în Kursk. „Au fost livrate Coreei de Nord echipamente”

Partenerii noștri