Live

"Condamnat la moarte". Un medic britanic ajuns la granița cu Egipt a aflat cu stupoare că e obligat să se întoarcă în Gaza

Data actualizării: Data publicării:
Un medic britanic a fost forțat să se întoarcă în Gaza după ce i s-a refuzat ieșirea în Egipt. FOTO: Profimedia Images

Un medic britanic a fost forțat să se întoarcă în Gaza după ce i s-a refuzat ieșirea în Egipt. Ahmed Sabra a stat două zile la punctul de frontieră Rafah, împreună cu familia lui, iar apoi a aflat că nu era pe lista aprobată cu cetățeni străini care pot pleca din Fâșia Gaza. Așadar, s-a trezit în situația dramatică în care a fost separat de soția sa și de cei trei copii care au putut pleca, scrie BBC.

Ahmed Sabra a declarat pentru BBC că forțarea să rămână în Gaza e ca o  "condamnare la moarte" și a acuzat guvernul britanic că nu l-a ajutat.

Ministerul de Externe britanic a transmis că ține legătura constant cu cetățenii britanici. Ahmed Sabra și familia lui erau în vizită la rude când a început războiul și de o lună de zile așteptau să poată pleca din Gaza.

El a spus că personalul de pe partea palestiniană a graniței i-a permis să rămână cu familia în timp ce se îndreptau spre Egipt. Au stat două zile la granița Rafah așteptând ca datele lui să fie procesate, dar i s-a comunicat că nu are permisiunea să intre în Egipt.

În prezent, Sabra a rămas pe partea palestiniană a graniței Rafah, în timp ce familia sa se află la Cairo.

El a declarat pentru BBC că este fericit că familia lui este în siguranță și a rugat Ministerul britanic de Externe să îl ajute: "Ministerul de Externe să-și facă datoria față de un cetățean britanic. Să mă scoată din Gaza. Am fost trimis ca la o condamnare la moarte, în cel mai periculos loc din lume și cred că guvernul Marii Britanii n-a făcut nimic ca să ne ajute".

Despre ultimele patru săptămâni de război, medicul le-a descris ca  fiind "o experiență dramatică". "Vedem moartea în fiecare zi, simțim mirosul de moarte, sunetul morții și am simțit că am murit de o sută de ori", a spus el.

Geraint Davies, deputat britanic, a declarat că ce i s-a întâmplat medicului Sabra e un "eșec grotesc" al Ministerului de Externe care l-a pus în "pericol de moarte". "S-au făcut mult mai multe pentru cetățenii care nu erau britanici care scăpau de inamicii din Kabul decât pentru doctorul Sabra, care era deja în grija Ambasadei Marii Britanii și a fost reîntors acum pentru a se confrunta cu riscul morții subite în Gaza".

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe a declarat: "Lucrăm non-stop pentru a ne asigura că toți cetățenii britanici din Gaza care doresc să plece să o poată face. Acest lucru implică transmiterea tuturor detaliilor cetățenilor britanici și ale persoanelor aflate în întreținere eligibile către autoritățile israeliene și egiptene, cele care analizează toate cazurile și acordă permisiunea de a trece. Ținem legătura constant cu cetățenii britanici din Gaza pentru a le oferi cele mai recente informații, iar echipele din Marea Britanie sunt trimise la graniță pentru a primi pe oricine pleacă".

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Procurorul general din Israel cere o anchetă asupra soţiei premierului Benjamin Netanyahu

Un partid din Marea Britanie cere anchetă, după ce mai multe arme și dispozitive au dispărut de la Ministerul Apărării

Fratele premierului britanic Keir Starmer a murit în a doua zi de Crăciun

De la capace de WC la locuri de veci. Cele mai ciudate cadouri pe care le-au primit britanicii

Partenerii noștri