Live

Compania Wizz Air, investigată în Ungaria pentru că ar fi încălcat legislația privind protecția consumatorilor

Data publicării:
Ministerul Justiţiei din Ungaria susţine că a primit multe plângeri la adresa Wizz Air. Foto: Profimedia Images

Guvernul Ungariei a declanşat o investigaţie asupra operatorului aerian low-cost Wizz Air Holdings PLC pentru posibila încălcare a legislaţiei privind protecţia consumatorilor, relatează site-ul lse.co.uk, citat de Agerpres. Compania cu sediul în Budapesta este acuzată că nu a acordat cazare şi o nouă rezervare pentru pasagerii afectaţi, nu a răspuns plângerilor consumatorilor în termen de 30 de zile şi operează o linie telefonică de asistenţă pentru clienţi cu suprataxă.

Oficialii Wizz Air nu au fost imediat disponibili pentru comentarii, potrivit surselor citate. Este a doua astfel de investigaţie din iunie lansată împotriva unei companii aeriene.

Ministerul Justiţiei din Ungaria susţine că a primit multe plângeri la adresa Wizz Air deoarece operatorul aerian cu sediul în Budapesta nu ar fi oferit informaţii şi asistenţă clienţilor ale căror zboruri au fost întârziate sau anulate, conform agenţiei de presă ungare MTI.

De asemenea, Wizz Air este acuzată că nu a acordat cazare şi o nouă rezervare pentru pasagerii afectaţi, nu a răspuns plângerilor consumatorilor în termen de 30 de zile şi operează o linie telefonică de asistenţă pentru clienţi cu suprataxă, ceea ce contravine legislaţiei şi drepturilor consumatorilor din Ungaria, a precizat Ministerul Justiţiei.

În iunie, un set de taxe suplimentare pe bănci, companii aeriene şi de asigurări a fost introdus în Ungaria, în încercarea de a strânge 815 miliarde de forinţi şi a reduce un deficit bugetar în creştere.

Luna aceasta, autorităţile de la Budapesta au acuzat operatorul aerian low-cost Ryanair Holdings PLC de încălcarea legislaţiei privind protecţia consumatorilor. Compania irlandeză a fost amendată cu 750.000 de euro după ce a majorat preţul biletelor pentru a face faţă noii taxe, pe care şeful Ryanair, Michael O'Leary, a numit-o "jaf la drumul mare" şi "prostească".

Luni, la Bursa de la Londra, acţiunile Wizz Air înregistrau un declin de 7,8%.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Viktor Orban: Ungaria se bazează pe sprijinul României și al Bulgariei pentru a-și asigura livrările de energie

Ungaria sfidează Polonia și acordă azil unui politician acuzat de deturnare de fonduri. Reacția Varșoviei

Atuurile politicianului maghiar care ar putea câștiga în fața lui Viktor Orban, pe care l-a numit „Al Capone al Carpaților”

Partenerii noștri