Live

Comisia Europeană va aloca un miliard de euro angajamentului global semnat la COP26 de liderii lumii pentru a proteja pădurile

Data actualizării: Data publicării:
Comisia Europeană va propune în curând un proiect de legislație pentru a reduce defrișarea globală determinată de UE. Sursă foto: Profimedia Images

Uniunea Europeană va contribui cu 1 miliard de euro, adică aproximativ 1,16 miliarde de dolari, la angajamentul global de finanțare a protecției pădurilor.  Acest pachet de sprijin pe o durată de 5 ani, care va fi alocat din bugetul UE, va ajuta țările partenere ale declarației privind pădurile și utilizarea terenurilor, să protejeze, să restabilească și să gestioneze în mod durabil pădurile din întreaga lume, respectând în același timp prevederile Acordului de la Paris, a transmis marți Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, potrivit unui comunicat de presă. 

„Pădurile sunt plămânii verzi ai pământului. Trebuie să le protejăm și să le restaurăm. Vă anunț cu plăcere că ne angajăm 1 miliard de euro pentru a proteja pădurile lumii. Acesta este un semn clar al angajamentului UE de a conduce schimbări globale pentru a ne proteja planeta, în conformitate cu European Green Deal”, a subliniat Ursula von der Leyen. 

De asemenea, șefa executivului comunitar a subliniat că un sfert din sumă va fi dedicată în mod special bazinului Congo din Africa Centrală, care este a doua cea mai mare pădure tropicală din lume, transmite Anadolu Agency.

Bazinul Congo acoperă opt țări (Camerun, Republica Centrafricană, Republica Democrată Congo, Republica Congo, Guineea Ecuatorială, Gabon, Burundi și Rwanda), iar suma de 250 de milioane de euro va sprijini îmbunătăți mijloacele de trai pentru populațiile acestei regiuni tropicale. 

Acest angajament este contribuția Comisiei Europene la angajamentul Global Forests făcut la COP26 de către 105 țări din comunitatea internațională. Ca urmare, UE va colabora cu țările partenere pentru a conserva, restabili și asigura gestionarea durabilă a pădurilor într-un mod cuprinzător și integrat. 

De altfel, Comisia Europeană a semnat în numele UE declarația privind pădurile și utilizarea terenurilor, care prevede stoparea defrișărilor și pierderea pădurilor, precum și degradarea terenurilor până în 2030, oferind în același timp o dezvoltare durabilă.

„Europa este încântată să facă parte din această mișcare ambițioasă de a ne proteja clima, de a ne proteja moștenirea și de a ne proteja pădurile”, a mai spus von der Leyen.

Peste 19,2 miliarde de dolari în fonduri publice și private au fost promise pentru protejarea și refacerea pădurilor în temeiul acordului.

Ursula von der Leyen a recunoscut, totodată, că este important ca UE să joace un rol semnificativ în protejarea pădurilor din interiorul blocului comunitar, explicând că consumatorii din UE nu mai sunt dispuși „să cumpere produse care sunt responsabile de defrișarea sau degradarea pădurilor”.

Comisia Europeană va propune în curând un proiect de legislație pentru a reduce defrișarea globală determinată de UE, permițând doar mărfurilor și produselor pe piața UE a căror producție nu duce la defrișări.

„Contribuția UE promisă astăzi pentru a gestiona, reface și proteja în mod durabil pădurile va sprijini locurile de muncă, atenuarea și adaptarea la climă, precum și conservarea biodiversității în țările noastre partenere. Uniunea Europeană va lucra în parteneriat cu guvernele, societatea civilă, popoarele indigene și actori privați, într-o abordare multilaterală, pentru a atinge Obiectivele de dezvoltare durabilă și pentru a pune oamenii și planeta pe primul loc. Accentul specific pe bazinul Congo este un mesaj oportun asupra importanței acestei zone unice și a ecosistemul său”, a transmis la rândul său comisarul european pentru parteneriate internaționale, Jutta Urpilainen. 

Care este rolul pădurilor pentru oameni și cât de mare exe impactul defrișărilor 

Peste 1,6 miliarde de oameni din întreaga lume depind de păduri pentru hrană, medicamente și mijloace de trai. Pădurile susțin 80% din biodiversitatea lumii, iar cele mai mari bazine forestiere se află în afara teritoriului UE.

Deoarece produc oxigen și purifică aerul, pădurile sunt, de asemenea, esențiale pentru atenuarea schimbărilor climatice, deoarece absorb până la 30% din emisiile de gaze cu efect de seră. Ele sunt la fel de importante pentru adaptarea la climă.

Emisiile de gaze cu efect de seră legate de defrișări sunt a doua cea mai mare cauză a schimbărilor climatice. Între 1990 și 2016, lumea a pierdut o suprafață de pădure echivalentă cu aproximativ 800 de terenuri de fotbal pe oră.

De altfel, zona tropicală a pierdut 11,9 milioane de hectare de copaci în 2019, potrivit datelor de la Universitatea din Maryland, publicate de Global Forest Watch. Aproape o treime din această pierdere, 3,8 milioane de hectare, a avut loc în pădurile primare tropicale umede, cunoscute ca fiind zone de pădure tropicală matură care sunt deosebit de importante pentru biodiversitate și stocarea carbonului.

De la începutul anilor 1990, UE sprijină conservarea pădurilor, în special în Africa Centrală, prin programul emblematic al UE ECOFAC (Conservarea biodiversității și a ecosistemelor fragile în Africa Centrală). Acest sprijin continuu a ajutat la conservarea a aproximativ 16 milioane de hectare de păduri umede în Bazinul Congo, promovând în același timp dezvoltarea durabilă și mijloacele de trai în rândul populației locale.

Citește și: SUA și UE au anunțat pactul de reducere a emisiilor de metan. Acesta ar putea să devină cel mai important rezultat concret al COP26

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trump amenință UE cu taxe, dacă nu cumpără mai mult petrol și gaze din SUA. Cât importă europenii de la americani

Viktor Orban pozează în pacifist și acuză liderii europeni că „susțin războiul, migrația și problemele de gen”

Cum vede Zelenski drumul către pace. Mesajul liderului de la Kiev la ultima întrunire a Consiliului European din acest an

Competențele de bază au scăzut dramatic în UE. România, printre țările europene cu cele mai slabe cunoștințe la matematică

Partenerii noștri