Live

Comisia Europeană: Economia UE va trece printr-o recesiune de proporții istorice în acest an

Data publicării:
Foto: Getty Images

Economia Uniunii Europene va cunoaște o recesiune record în acest an, conform unei noi prognoze a Comisiei Europene. Economia europeană va avea o contracție de 7,5% în acest an, relatează CNN.

În prognoza sa economică de primăvară, comisia prognozează o contracție de „proporții istorice”. CE precizează, însă că economia europeană se va recupera începând cu 2021, creșterea prognozată fiind de 6% pentru acel an. Prognoza mai arată că toate țările din Uniunea Europeană vor intra în recesiune în acest an, dar impactul complet și capacitatea de recuperare va fi diferită de la membru la membru.

„Europa trece printr-un șoc economic fără precedent de la Marea Criză Economică (1929-1933) încoace”, a spus Paolo Gentiloni, comisarul european pentru economie și fost prim-ministru al Italiei.

„Profunzimea recesiunii și vitalitatea recuperării vor fi inegale, condiționate de viteza cu care se ridică restricțiile și cu care se redeschid economiile naționale, sau de importanța serviciilor și turismului în cadrul lor (economiilor). Toate riscurile pot fi temperate de o acțiune decisivă și unită la nivel european”, a completat el.

Editor: Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Lovitură pentru platforma lui Elon Musk. O instanță germană a ordonat X să predea date electorale

Spitalul Piatra Neamț și două asistente au fost trimise în judecată în dosarul incendiului de la ATI care a ucis 10 persoane

Klaus Iohannis a primit-o la Cotroceni pe vicepreşedinta executivă a Comisiei Europene, Roxana Mînzatu. Ce au discutat cei doi

UE critică taxele vamale aplicate de Trump pentru Canada, Mexic și China și amenință că va „riposta ferm” dacă va fi vizată de tarife

Partenerii noștri