Comisarul UE pentru comerț critică refuzul Chinei de a condamna războiul din Ucraina: "Este un risc în ceea ce priveşte reputaţia sa"
Comisarul UE pentru comerț critică refuzul Beijingului de a condamna invazia rusă în Ucraina, spunând că această lipsă de reacție "dăunează imaginii" Chinei. Potrivit oficialului european, poziția neclară a Chinei cu privire la război prezintă "un risc în ceea ce privește reputația Chinei" și dăunează imaginii țării, "nu doar față de consumatorii europeni, dar și de companii".
"Există (...) un risc în ceea ce priveşte reputaţia Chinei", a declarat comisarul, vorbind studenţilor de la Universitatea Tsinghua din Beijing, iar această postură "dăunează imaginii ţării, nu numai faţă de consumatorii europeni, ci şi faţă de companii", notează Agerpres.
"Integritatea teritorială a fost întotdeauna un principiu cheie pentru China în diplomaţia internaţională", dar "războiul dus de Rusia constituie o încălcare flagrantă a acestui principiu", a subliniat el.
"Mai mult, China a susţinut întotdeauna ca fiecare ţară să fie liberă să-şi aleagă propria cale de dezvoltare", a adăugat Dombrovskis.
"Aşadar, este foarte greu pentru noi să înţelegem poziţia Chinei cu privire la războiul Rusiei împotriva Ucrainei, deoarece acesta încalcă principiile fundamentale ale Chinei", a subliniat el.
China şi Rusia se consideră aliaţi strategici, cele două ţări promovând frecvent parteneriatul "nelimitat" şi cooperarea economică şi militară.
Ele s-au apropiat şi mai mult de la începutul invaziei ruse a Ucrainei în februarie 2022, pe care China refuză să o condamne.
Kremlinul caută să-şi întărească legăturile cu Beijingul încă de la începutul ofensivei sale militare, care a izolat Moscova pe scena internaţională. China a căutat să se poziţioneze ca o parte neutră în conflictul ucrainean, oferind în acelaşi timp Moscovei asistenţă diplomatică şi financiară vitală.
Preşedintele chinez Xi Jinping a vizitat Rusia în martie, în timp ce omologul său Vladimir Putin este aşteptat în China în octombrie.
Editor : Andreea Smerea
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News