Live

CNN: Mărturiile soldaților ruși prinși în Ucraina. Aceștia vorbesc de „crimele” comise și îi cer lui Putin să oprească războiul

Data actualizării: Data publicării:
Trupele rusești s-au confruntat cu o puternică rezistență ucraineană, de la începutul invaziei. Foto: Profimedia Images

Moralul trupelor rusești care au invadat Ucraina este scăzut, iar armata lui Putin se confruntă cu probleme serioase de logistică și arpovizionare, o arată rapoartele de intelligence ale serviciilor ucrainene și occidentale. Informațiile par să fie confirmate și de mărturiile soldaților ruși care s-au predat sau care au fost capturați, scrie CNN.

Mărturiile lor au fost publicate de ucrainenei pe diverse rețele sociale încă din primele zile ale războiului, însă acum mai mulți soldați ruși au apărut într-o conferință de presă susținută de autoritățile ucrainene.

„Vreau să-i spun comandantului nostru șef să oprească actele teroriste din Ucraina, deoarece când ne vom întoarce ne vom ridica împotriva lui”, „Sunt mulți ca noi aici. Mai devreme sau mai târziu, vom veni acasă”, „Știu că în unitatea mea, ei sunt total împotrivă”, sunt doar câteva dintre mărturiile soldaților ruși.

Aparițiile lor publice pot fi discutabile în temeiul Convențiilor de la Geneva, care interzic statelor să provoace umilințe inutile prizonierilor de război. Și este posibil ca mărturiile lor să fie făcute sub presiunea militarilor ucraineni. 

Însă, trei piloți din forțele aeriene rusești capturați de ucraineni, care au vorbit cu CNN, au spus că nu au fost constrânși să vorbească. 

CNN precizează că în niciun moment serviciile de securitate ucrainene, care se aflau în sală, nu au intervenit în niciun fel în realizarea interviurilor. 

Mesajul unui militar rus pentru Putin: „Nu vei ascunde asta pentru mult timp”

Cele trei interviuri par să aibă un fir comun cu altele în care apar prizonieri de război ruși care vorbeau după capturarea lor că acesta nu este un război pe care doresc să-l ducă.

Mărturia lor pare să susțină evaluările occidentale conform cărora există probleme de moral în rândul militarilor ruși. La 1 martie, un înalt oficial american a declarat că SUA au „indicii că moralul scade în unele” unități rusești.

Maxim, ofițer și pilot de vânătoare, a vorbit cel mai mult. Părea învinețit și foarte palid, dar vorbea lucid pe tonul unui soldat profesionist. CNN precizează că folosește doar prenumele prizonierilor de război pentru propria lor protecție.

„Tratamentul a fost acceptabil. Ne-au oferit mâncare și apă. Ne-au oferit tratament medical”, a spus Maxim.

Acesta precizează că a primit „ordinul secret de luptă” abia cu o zi înainte ca Putin să anunţe „operaţiunea militară specială” împotriva Ucrainei.

Piloții au fost întrebați ce părere au despre afirmațiile lui Putin conform cărora Ucraina ar fi condusă de neo-naziști.

„Cred că a fost inventată asta ca pretext și este ceva ce lumea nu poate înțelege. (...) Dar Putin și cercul său au nevoie de acest lucru pentru a-și atinge propriile obiective. Nu am văzut naziști sau fasciști. Rușii și ucrainenii pot comunica în aceeași limbă, așa că vedem ce este bine (la acești oameni)”, a spus Maxim.

Un alt ofițer, pe nume Vladimir a declarat: „Guvernul nostru ne-a spus că trebuie să eliberăm populația civilă. Vreau să le spun militarilor ruși: depuneți armele și nu veniți aici. Toată lumea vrea pace aici.”

Vladimir a continuat: „Vreau să-i spun comandantului nostru șef să oprească actele teroriste în Ucraina, pentru că atunci când ne vom întoarce ne vom ridica împotriva lui”.

Un alt ofițer rus i s-a adresat direct lui Putin: „Nu vei ascunde asta pentru mult timp. Sunt mulți ca noi aici. Mai devreme sau mai târziu, vom veni acasă”.

Maxim și colegii săi piloți au sugerat că există o neliniște larg răspândită cu privire la ofensiva din Ucraina.

„Știu că în unitatea mea, ei sunt total împotrivă”, a spus Maxim.

„Au multe rude și prieteni în Ucraina și li s-a spus că este o operațiune localizată în DNR (zona separatistă Donețk)și nu un atac asupra întregii țări. Divizia mea a fost total împotrivă”.

Un alt soldat capturat de ucraineni a povestit, într-un briefing separat pentru presa internațională, despre intrarea unității sale de artilerie din Belarus pe drumul către Cernihov. Acesta a plâns când a vorbit despre întâlnirea cu localnicii care i-au spus unității sale să plece înapoi în Rusia și a spus: „Nu sunt fasciști aici”.

Soldatul a vorbit și despre problemele de logistică. Acesta a povestit cum grupul său a rămas blocat într-o mlaștină și a trebuit să-și distrugă vehiculul de luptă al infanteriei. Au rătăcit pe jos câteva zile înainte de a ajunge într-un sat și de a se preda după un schimb de focuri.

Rușii confirmă folosirea așa-numitelor „bombe stupide”

Soldații ruși capturați confirmă și rapoartele occidentale privind folosirea de către Rusia a așa-numitelor „bombe stupide”, adică rachete nedirijate care prezintă un risc mai mare de a provoca daune infrastructurii și populației civile.

„Am folosit doar bombele obișnuite, din fontă... aceleași care au fost folosite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial cu unele modificări ici și colo de-a lungul anilor. Există, desigur, rachete balistice mai moderne, dar adevărul este că nu le-am folosit”, mai spune pilotul Maxim.

Piloții care au vorbit cu CNN nu erau siguri despre cum se va termina războiul.

„Desigur, vrem foarte mult să ne vedem familiile și pe cei dragi. Să ne întâlnim cu ei. Și să-i îmbrățișăm pentru că sunt îngrijorați. Infracțiunile pe care le-am comis, toți vom fi judecați pentru ele. În afară de asta, nu pot spune. Este imposibil de ghicit... Ei ne vor judeca”, a spus Maxim.

Un alt soldat a spus: „Este groaznic să ne dăm seama de greșeala noastră. Va dura ani, decenii, secole pentru a repara relațiile”.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un general rus care a raportat victorii inexistente de pe front a fost mazilit de Putin. „Poți face greșeli, dar nu poți minți”

Fostul președinte taiwanez îndeamnă SUA să acorde prioritate ajutorării Ucrainei în detrimentul țării sale: „Noi încă mai avem timp”

Femeile finlandeze care se antrenează de teama unui război cu Rusia. „Este posibil să fim următorii”

Sute de mercenari din Yemen au fost păcăliți și recrutați de Rusia pentru a lupta în Ucraina

Partenerii noștri