Live

Cine sunt cei trei tineri luați de viitură în Italia. Debitul râului a crescut brusc de la 15 la 250 de metri cubi pe secundă (presă)

Data actualizării: Data publicării:
Trei tineri au fost luați de ape în Italia, vineri la prânz. FOTO captură video Digi24

Căutarea celor trei tineri luați de viitură ieri, în Italia, au continuat fără oprire. Presa italiană scrie despre mobilizarea uriașă pentru găsirea lor și dezvăluie cine sunt ei. Într-un timp extrem de scurt, debitul râului a crescut de la 15 metri cubi pe secundă la aproape 250 de metri cubi pe secundă, potrivit Rai News.

Tragedia s-a petrecut vineri, în jurul orei 13.30.

Cei trei tineri au vrut să facă o baie într-o zonă interzisă scăldatului. Nivelul râului a crescut brusc, iar mica plajă unde erau tinerii s-a transformat într-un mic petic de pământ, a transmis primarul din Premariacco, Michele De Sabata.

Tinerii, care nu au bănuit în ce pericol erau, au fost surprinși de creșterea debitului apei și, pe măsură ce râul le ajungea treptat la glezne și apoi la genunchi, s-au îmbrățișat, într-o încercare de a se apăra împotriva forței apei, potrivit sursei citate.

Ei au sunat la serviciul de urgență cerând ajutor. Un trecător de pe podul din apropiere i-a văzut și a încercat să îi facă să își păstreze calmul.

După câteva clipe, nivelul apei a crescut brusc, iar cei trei au fost luați de viitură.

Un autoturism cu numere de înmatriculare din România a fost găsit parcat în zonă.

Carabinierii au făcut publice primele informații despre ei.

Unul dintre cei dispăruți este o tânără de 20 de ani, rezidentă din Campoformido, care vineri dimineață susținuse un examen la Academia de Arte Frumoase Tiepolo din Udine, unde era studentă în anul doi. Ceilalți doi sunt prieteni ai ei: o tânără de 23 de ani care a sosit în urmă cu câteva zile din România pentru a-și vizita părinții care locuiesc la Udine și un tânăr de 25 de ani de origine română, rezident în Austria, scrie Rai News.

Două elicoptere participă la misiunea de căutare între Premariacco și Manzano.

Seara, căutările cu elicopterele au fost suspendate, dar în timpul nopții au continuat căutările cu drone, scafandri și pompieri.

Misiunea elicopterelor a fost reluată în zori, sâmbătă. Căutarea nu se face doar în zona Podului Roman, ultimul loc în care au fost tinerii văzuți, ci și în aval, până la confluența cu Torre. Apa este însă tulbure și face dificilă intervenția salvatorilor.

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Viral instant! Culturista pe care nimeni nu o crede că nu-și editează pozele: ”Am spus DA”. Imediat, a întors palma

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

O bătrână din Satu Mare a fost salvată din incendiu după ce câinele vecinului a dat alarma

Vicepremierul italian Matteo Salvini riscă şase ani de închisoare. Ce acuzații îi aduc procurorii

Liderii Germaniei, Italiei şi Cehiei cer Comisiei Europene să renunţe la penalizarea producătorilor auto pentru emisiile de CO2 în 2025

Partenerii noștri