Cine i-a ajutat pe americani? Cum l-au localizat pe generalul Qasem Soleimani, în ciuda măsurilor de precauție luate de acesta
Generalul iranian Qasem Soleimani a sosit pe aeroportul din Damasc însoţit de patru soldaţi iranieni, membri ai Gardienilor Revoluţiei, la bordul unui vehicul cu geamuri întunecate care l-a depus la scara avionului Airbus A320 al companiei Cham Wings, cu care urma să plece la Bagdad, scrie agenţia Reuters, care reconstituie ultimul drum al acestuia.
Nici generalul Qasem Soleimani, nici soldaţii care îl escortau nu erau înregistraţi pe lista pasagerilor, potrivit unui angajat al companiei aeriene care a descris pentru Reuters plecarea lor din capitala siriană.
Influentul comandant al forţei Quds, unitatea de elită a Gardienilor Revoluţiei, preferase să nu-şi utilizeze avionul personal din motive de securitate, a declarat o sursă din securitatea irakiană, informată despre măsurile luate de Soleimani.
Sosirea sa la Bagdad va marca totuşi ultimele momente ale vieţii sale. Rachete trase de o dronă americană îl ucid pe Qassem Soleimani, când părăseşte aeroportul capitalei irakiene într-un convoi compus din două vehicule blindate. Printre celelalte victime figurează cei care veniseră să-l întâmpine pe generalul iranian la aeroport. Între aceștia, Abu Mahdi Muhandis, unul dintre şefii Forţelor de Mobilizare Populară (PMF), o entitate guvernamentală irakiană care regrupează miliţiile din ţară, în principal şiite.
Ce au descoperit anchetatorii irakieni
Autorităţile irakiene au deschis o anchetă în minutele care au urmat loviturii americane la 3 ianuarie, au declarat pentru Reuters doi reprezentanţi ai serviciilor de securitate irakiene. Măsuri de restricţie a circulaţiei au fost impuse pe aeroportul capitalei irakiene, zeci de membri ai serviciilor de securitate, de informaţii şi vamale au fost blocaţi la faţa locului.
Anchetatorii şi-au concentrat investigaţiile asupra modului în care presupuşi informatori din interiorul aeroporturilor din Damasc şi Bagdad ar fi putut colabora cu armata americană pentru a o ajuta să-l localizeze pe Soleimani. Agenția Reuters, preluată de Agerpres, scrie că a aflat aceste informații după discuţii cu doi membri ai serviciilor de securitate implicaţi în ancheta efectuată în Irak, cu doi angajaţi ai aeroportului din Bagdad, cu doi ofiţeri de poliţie şi doi angajaţi ai companiei siriene Cham Wings Airlines, având sediul la Damasc.
Falih al Fayadh, consilier pentru securitatea naţională la Bagdad şi comandant al PMF, a fost însărcinat să coordoneze ancheta.
Rețeaua de spioni de la aeroportul din Bagdad
O sursă din securitatea irakiană a indicat că anchetatorii agenţiei naționale de securitate dispuneau de elemente care probau că o „reţea de spioni” din interiorul aeroportului din Bagdad a fost implicată în divulgarea unor elemente de securitate „sensibile” despre sosirea lui Soleimani.
Printre persoanele suspecte că ar fi furnizat informaţii preţioase SUA figurează doi membri ai serviciilor de securitate ale aeroportului irakian şi doi angajaţi ai Cham Wings - „unul la aeroportul din Damasc şi altul la bordul avionului”, a precizat această sursă.
Anchetatorii presupun că cei patru suspecţi, care nu au fost arestaţi, fac parte dintr-o reţea mai vastă de informatori ai armatei americane, a adăugat sursa.
Cei doi angajaţi ai companiei aeriene Cham Wings fac obiectul unei anchete a serviciilor de informaţii siriene, au declarat doi reprezentanţi ai serviciilor de securitate irakiene.
Prima informație despre Soleimani a venit de la aeroportul din Damasc
Un membru al serviciilor de securitate irakiene a declarat că primele elemente ale anchetatorilor din Bagdad „sugerează că prima informaţie despre Soleimani a venit de la aeroportul din Damasc”. Misiunea „celulei de la aeroportul din Bagdad era de a confirma sosirea ţintei şi detalii asupra convoiului său”, a precizat această sursă.
Niciun comentariu nu a fost obţinut din partea serviciului de presă al agenţiei de securitate naţională irakiană. Misiunea irakiană pe lângă ONU nu a răspuns unei solicitări de comentarii din partea Reuters.
La Washington, Departamentul american al Apărării a refuzat să comenteze un posibil rol al informatorilor în Irak şi în Siria.
SUA au supravegheat îndeaproape deplasările lui Soleimani
Reprezentanţi americani, care s-au exprimat sub rezerva anonimatului, au declarat pentru Reuters că SUA au supravegheat îndeaproape deplasările lui Qasem Soleimani timp de mai multe zile înainte de a efectua atacul care i-a fost fatal. Ei au refuzat să spună cum l-a localizat armata americană atât de precis pe generalul iranian în acea noapte.
În orele care au urmat uciderii lui Soleimani, anchetatorii au analizat toate apelurile şi mesaje telefonice ale personalului aeroportuar pentru a stabili cine a putut să avertizeze SUA despre mişcările influentului general, au spus reprezentanţi ai serviciilor de securitate irakiene.
Anchetatorii au interogat timp de mai multe ore angajaţi ai aeroportului şi ai Cham Wings, potrivit surselor. Un agent de securitate a spus că a fost interogat timp de 24 de ore înainte de a fi eliberat, telefonul i-a fost confiscat şi i-au fost puse „milioane de întrebări”. (sursa: Agerpres)
Editare web: Luana Păvălucă
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News