Live

Cine este femeia de la care a pornit zvonul că „imigranții mănâncă pisici”, folosit de Trump în campanie. Acum regretă totul

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia Images

O femeie din orașul american Springfield, a cărei postare pe Facebook a devenit virală și sursă pentru informația falsă că imigranți haitieni mănâncă animale de companie, spune că regretă totul și că nu a intenționat să le facă rău imigranților, relatează NBC News. Zvonul a fost folosit intensiv de candidatul republican la președinția SUA, Donald Trump.

„Pur și simplu a explodat și s-a transformat în ceva ce nu mi-am dorit”, a declarat Erika Lee pentru NBC News.

Lee a postat recent pe Facebook despre pisica unei vecine care a dispărut, adăugând că vecina i-a spus că crede că animalul de companie a fost victima unui atac al vecinilor ei haitiani.

NewsGuard, o organizație care monitorizează dezinformarea online, a descoperit că Lee a fost printre primii oameni care au postat despre acest zvon.

Vecina ei, Kimberly Newton, a spus că a aflat despre pisică de la o terță parte, a informat NewsGuard. Newton a declarat pentru NewsGuard că postarea lui Lee de pe Facebook i-a preluat greșit povestea și că stăpânul pisicii dispărute de fapt era „o cunoștință a unui prieten”.

Lee spune acum că nu și-a imaginat că postarea ei va deveni parte a unei teorii a conspirației care a ajuns să cuprindă toată America. Între timp, și-a șters postarea de pe Facebook.

Alte postări au contribuit, de asemenea, la acuzațiile false, inclusiv o fotografie a unui bărbat care ține în brațe o gâscă moartă și care a fost făcută în Columbus, Ohio, dar a fost răspândită pe rețelele sociale ca presupusă dovadă a afirmațiilor despre imigranții haitieni din Springfield. O înregistrare video cu o femeie care ar fi ucis și a încercat să mănânce o pisică s-a dovedit de asemenea a nu proveni din Springfield, ci din Canton, Ohio. În plus, nu are nicio legătură cu comunitatea haitiană.

Poliția și oficialii orașului au spus în mod repetat că nu există dovezi ale unor astfel de crime în Springfield, dar asta nu a împiedicat răspândirea informațiilor false în toată țara. După ce Trump a folosit acest zvon în dezbaterea cu rivala sa democrată Kamala Harris, s-a creat o frenezie la nivel național pe acest subiect.

„Nu sunt rasistă”, spune Lee adăugând că fiica ei este pe jumătate afro-americană și ea însăși este de rasă mixtă și membră a comunității LGBTQ.

„Toată lumea pare să răstălmăcească lucrurile și nu asta a fost intenția mea”, spune femeia.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zelenski vrea „propuneri” de la Trump pentru încheierea războiului cu Rusia: „Avem toate şansele să reuşim anul viitor”

Adevărul despre fluorul din apă, sare și pasta de dinți: Una dintre cele mai mari realizări din domeniul sănătății sau otravă?

Mark Rutte l-a vizitat pe Donald Trump în Florida. Mesajul scurt postat de purtătoarea de cuvânt a NATO după întâlnire

Averea lui Elon Musk a ajuns aproape cât PIB-ul României, după ce Trump a câștigat alegerile din SUA

Partenerii noștri