Live

Trei avalanşe produse în Tirol, cea mai populară regiune de schi din Austria. Bilanțul a ajuns la opt morți

Data actualizării: Data publicării:
Mai multe avalanșe s-au produs în regiunea Tirol, la granița cu Elveția. Foto: Profimedia Images

ACTUALIZARE. Trei avalanşe care s-au produs în zone diferite din nordul Austriei într-un interval de 24 de ore au făcut opt victime în rândul pasionaţilor de sporturi de iarnă, au anunţat sâmbătă autorităţile din această ţară.

Patru persoane din Suedia şi un ghid local au murit vineri în provincia Tirol, în regiunea oraşului Spiss, aflat la graniţa cu Elveţia.

Turiştii suedezi se aflau în afara pistelor de schi cu ghidul lor montan în momentul în care au fost surprinşi de o avalanşă cu lăţimea de 400 de metri. Un alt membru al grupului a fost acoperit doar parţial de zăpadă şi a putut să telefoneze unui prieten din Suedia. Acesta din urmă a contactat o persoană care a călătorit în Austria cu acelaşi grup dar care nu se urcase pe munte în acea zi, iar serviciile de intervenţie austriece au fost astfel înştiinţate. Cel de-al cincilea suedez aflat în Austria, în vârstă de 42 de ani, a supravieţuit.

Autorităţile austriece au anunţat sâmbătă că o altă persoană a murit într-o avalanşă care s-a produs pe muntele Knodelkopf din provincia Vorarlberg, vineri. Victima, care călătorea alături de un grup de turişti în afara pistelor amenajate, a fost acoperită de un strat de zăpadă. Deşi ceilalţi membri ai grupului l-au scos destul de repede din zăpadă, bărbatul a decedat.

Cea de-a treia tragedie s-a produs sâmbătă, când doi schiori - o femeie de 61 de ani şi un bărbat de 60 de ani - au fost găsiţi decedaţi la scurt timp după miezul nopţii în localitatea Wildschonau din provincia Tirol, după ce rudele lor au contactat serviciile de urgenţă în urma dispariţiei celor două persoane.

Știre inițială: 

Cinci persoane au murit şi alte câteva au fost rănite în urma avalanşelor produse în provincia Tirol din Austria, au anunţat reprezentanţii serviciilor de urgenţe din ţară, potrivit DPA. Una dintre victime a fost dată dispărută inițial, iar după câteva ore a fost găsită decedată. 

Autorităţile austriece au anunţat iniţial că patru persoane au murit şi o altă persoană era dată dispărută. Ulterior, persoana dispărută a fost găsită decedată.

O altă victimă accidentată în urma avalanșei a fost transportată pe calea aerului în Elveţia, a anunţat purtătorul de cuvânt al Poliţiei austriece. Accidentul s-a produs pe o pistă din proximitatea oraşului Spiss, aflat la graniţa cu Elveţia.

Oamenii legii nu au oferit informaţii despre numărul persoanelor date dispărute şi nici despre originea victimelor.

Incidentul de vineri a reprezentat unul dintre cele mai grave accidente produse de avalanşe în actualul sezon de schi din Austria. La începutul lunii decembrie, trei schiori au fost ucişi şi alţi doi răniţi în urma unei avalanşe care s-a produs în provincia Salzburg, mai scrie dpa, citată de Agerpres.

Un alt accident a avut loc vineri în apropiere de Solden, unde cinci persoane au fost prinse sub zăpadă pe o pistă de schi. Patru dintre ele au fost rănite şi au fost transportate la spital.

Potrivit sistemului austriac de avertizare pentru avalanşe, în această perioadă există un pericol sporit în multe regiuni muntoase din ţară, nivelul de risc fiind crescut până la categoria 3 pe o scală cu cinci trepte.

Din cauza zăpezii proaspăt căzute, aproape 60 de avalanşe s-au produs între zilele de joi şi vineri doar în provincia Tirol, potrivit acestui sistem de avertizare.

În staţiunea de schi Glungezer din Tirol, o femeie cu cetăţenie germană a fost salvată după ce a petrecut 15 minute sub un strat de zăpadă cu grosimea de 1,5 metri. Ea a fost găsită inconştientă, dar continua totuşi să respire, potrivit Poliţiei locale. Femeia, care locuieşte în Innsbruck, prezenta mai multe răni şi a fost transportată la spital.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Pârtii de schi în stațiunile montane din România. Locuri unde poți practica sporturi de iarnă în vacanța de Crăciun

Austria atenționază refugiații sirieni să se pregătească de plecare. Câți oameni au primit notificări

Se deschide sezonul de schi în Poiana Brașov. Când vor fi disponibile toate pârtiile

Partenerii noștri