Live

Chinezii au fost sfătuiți să nu-și viziteze părinții și bunicii

Data actualizării: Data publicării:
Chinezii au fost avertizați să nu meargă în vizită la rudele vârstnice în timpul sărbătorii de Anul Nou Chinezesc. FOTO: Profimedia Images

Chinezii au fost avertizați să nu meargă în vizită la rudele vârstnice în timpul sărbătorii de Anul Nou Chinezesc, deoarece Covid se răspândește rapid în orașe și zonele rurale sărace, scrie The Guardian.

„Aveți moduri diferite de a le arăta că vă pasă de ei, nu trebuie neapărat să duceți virusul la ei acasă”, a spus profesorul Guo Jianwen, membru al echipei de prevenire a pandemiei.

Perioada de vacanță, care începe pe 21 ianuarie, ar fi trebuit să fie o revenire a sărătorilor și călătoriilor după ridicarea majorității restricțiilor în decembrie, însă a ajuns să coincidă cu un val de infecții.

Autoritățile sanitare au declarat săptămâna aceasta că infecțiile au atins număr record în mai multe provincii și orașe mari, inclusiv Beijing și Shanghai. Dar există îngrijorări serioase pentru zonele rurale în care posibilitățile sanitare sunt mai limitate, iar persoanele în vârstă sunt majoritatea nevaccinate.

„Situația din China rurală este critică”, a spus Chen Xi, profesor de sănătate publică la Universitatea Yale. „Avem motive temeinice să credem că situația din China rurală se va înrăutăți pe măsură ce se apropie festivalul de primăvară”.

În zonele rurale sunt raportate focare de infecții și decese, iar autoritățile avertizează că situația se va înrăutăți. O femeie din Shandong a spus că părinții ei nu au fost vaccinați pentru că nu aveau încredere în vaccinurile chinezești și că acum se tem să iasă afară, pentru că virusul se răspândește în localitatea lor. În provincia Guangdong oamenii s-au plâns că nu au medicamente și tuburi cu oxigen. În Shaanxi, un muzician care este chemat la ceremoniile de înmormântare a declarat că este mai ocupat ca oricând.

Focarul din China a fost cel mai probabil agravat de ratele scăzute de vaccinare în rândul persoanelor în vârstă și de resursele de sănătate mai limitate din afara orașelor mari.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un crater de impact a fost descoperit pentru prima dată pe o creastă montană din China

Peisajul spectaculos care seamănă cu o pictură. Ce se vede, de fapt, în imagini

Atac cibernetic în SUA. „Cea mai gravă piraterie din telecomunicaţii din istoria ţării noastre''. Cine stă în spatele atacului

Românii vor putea călători fără viză în China începând cu 30 noiembrie anul acesta

Partenerii noștri