China va produce ninsoare și ploaie artificială pe jumătate din teritoriu. Cum funcționează „însămânțarea norilor”
China anunță că își va dezvolta proiectul de control meteorologic și că are ca obiectiv capacitatea de a putea declanșa ninsoare și ploaie artificială pe jumătate din teritoriul rău, conform Business Insider.
Autoritățile chineze spun că proiectul de „însămânțare a norilor” va crește de cinci ori și va acoperi un teritoriu de peste 5,4 milioane de kilometri pătrați, ceea ce reprezintă 56% din suprafața totală a țării.
Chinezii spun că proiectul va ajuta la atenuarea dezastrelor naturale precum grindina, seceta sau incendiile de pădure.
China a mai folosit această tehnică în 2008, înainte de Jocurile Olimpice pe care le-a găzduit în acel an, susținând că ploile prevăzute de meteorologi în acele zile au fost „declanșate” înainte. În iunie 2016, țara a alocat de 30 de milioane de dolari pentru finanțarea acestui proiect.
Generarea ploii sau ninsorii artificiale reprezintă un principiu meteorologic simplu – aducerea chimicalelor precum iodură de argint sau nitrogen lichid în atmosferă forțează norii să condenseze picăturile de apă care cad, apoi, în funcție de temperatură, sub formă de ploaie sau ninsoare.
Modalitatea chinezilor este de a lansa proiectile încărcate cu aceste minerale înspre cer. În jur de 168 de milioane de dolari au mai fost cheltuite și în 2017 pentru achiziționarea a patru aeronave și „897 de lansatoare de rachete”.
Practica de „însămânțare a norilor” a fost descoperită în Statele Unite în 1946 de un chimist care lucra pentru compania General Electric. China a lansat un program similar în anii 1960.
Editor : Adrian Dumitru
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News