Live

China și-a sărbătorit ziua națională cu cea mai mare incursiune în spațiul aerian al Taiwanului de până acum

Data publicării:
Avion de luptă chinez J-16. Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia Images

China și-a marcat, vineri, aniversarea fondării statului (n. red. – Republica Populară Chineză) cu cea mai mare incursiune aeriană în spațiul taiwanez de până acum, relatează Reuters.

Avioanele de luptă taiwaneze au intrat în confruntări cu 38 de aeronave chineze de două ori pe parcursul zilei de vineri, a anunțat ministerul apărării taiwane. Autoritățile spun că au fost trimise avioanele de luptă pentru a-i avertiza pe chinezi să se retragă, iar sistemele de apărare anti-aeriene au fost activate pentru a le monitoriza.

Taiwanul, oficial Republica China, se plânge de peste un an de faptul că aviația Chinei comuniste pătrunde ilegal în spațiul său aerian într-o încercare evidentă de a intimida guvernul de pe insulă.

„China s-a angajat la agresiuni militare neprovocate, afectând pacea regională”, a spus premierul Taiwanului, sâmbătă dimineață.

Primul val de incursiuni ale avioanele chineze s-a făcut cu 18 avioane J-16 și patru Su-30 care au pătruns în spațiul taiwanez alături de două bombardiere nucleare H-6 și de avioane anti-submarin. Ulterior, alte 10 J-16, 2 H-6 și un avion de avertizare au pătruns din nou.

Sâmbătă, alte 20 de avioane chineze au pătruns din nou în apropierea insulelor Pratas.

Citiți și: Taiwanul se teme că va avea soarta Afganistanului: „China visează să facă ce au făcut talibanii”

Ce au China și Taiwanul de împărțit

Situația complicată din Taiwan este moștenirea Războiul Civil Chinez (1927-1949), încheiat după Al Doilea Război Mondial cu victoria comuniștilor în China continentală și refugierea Partidului Naționalist Chinez, Kuomintang, pe insula Taiwan.

Republica China, fondată după abolirea monarhiei și prăbușirea dinastiei Qing după Revoluția Xinhai din 1911, și-a continuat existența în Taiwan și, o lungă vreme, până la începutul anilor '70, a fost recunoscută ca guvern legitim al întregii Chine de majoritatea comunității internaționale, fiind inclusiv membru permanent al Consiliului de Securitate ONU. 

China (n. red. – Republica Populară Chineză) consideră că Taiwanul (n. red. – oficial, Republica China) face parte din teritoriul său și sub politica sa „O singură China” refuză să aibă relații diplomatice cu orice țară care recunoaște guvernul taiwanez ca țară distinctă sau ca guvern legitim al Chinei.

De ceva vreme, Taiwanul încearcă să „declare independență” și să renunțe la numele său oficial, Republica China, fapt pe care China continentală îl consideră o linie roșie și a amenințat cu războiul în cazul în care acest lucru se întâmplă.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

S-a cerut o măsură radicală, înaintea pronunțării deciziei de un trilion de euro: ”Să oprească tot. Mulți vor muri”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Joe Biden se întâlnește cu Xi Jinping în Peru. E prima lor întâlnire față în față de anul acesta

China dezvăluie un bombardier stealth fără pilot cu autonomie de zbor de 15 ore

China își etalează forța militară cu un bombardier din anii Războiului Rece care amenință inamicii statului

Cum arată naveta spațială pe care chinezii o vor folosi pentru aprovizionarea stației lor de pe orbita Terrei

Partenerii noștri