Live

China oferă Afganistanului ajutoare de 31 de milioane de dolari și vaccinuri împotriva COVID-19

Data publicării:
Stradă din Kabul, 8 septembrie 2021. Sursa foto: Profimedia Images

China a promis ajutoare în valoare de 31 de milioane de dolari Afganistanului, inclusiv alimente și vaccinuri împotriva COVID-19, informează BBC.

Beijingul s-a declarat pregătit să mențină comunicarea cu guvernul taliban, anunțând că stabilirea noului executiv interimar era "un pas necesar pentru restabilirea ordinii".

Cabinetul interimar taliban a fost anunțat săptămâna trecută, iar țara a fost declarată "emirat islamic".

Ministrul de Externe chinez Wang Yi a anunțat ajutoarele miercuri, la o întâlnire cu omologii săi din câteva state vecine Afganistanului - Pakistan, Iran, Tadjikistan, Uzbekistan și Turkmenistan. Demnitarul chinez le-a cerut acestor țări să ajute și ele Afganistanul, adăugând că țara sa va oferi statului asiatic și 3 milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19.

China a criticat retragerea SUA, spunând că trupele americane "au provocat haos" în Afganistan. Un oficial chinez a declarat că SUA au provocat "daune grave poporului afgan din prima zi de invazie și până în ultimul minut de retragere".

Oficialii talibanii au descris China ca fiind cel mai important partener al Afganistanului și se bazează pe investiții chineze și susținere pentru a reconstrui țara devastată de război.

Beijingul a făcut eforturi pentru a avea relații bune cu talibanii. Încă dinainte ca aceștia să preia controlul Afganistanului, China a invitat reprezentanți ai grupării la negocieri, în luna iulie, oferind sprijind economic pentru Afganistan, dar insistând că țara nu trebuie să devină un teren de antrenament pentru teroriști.

Președintele american Joe Biden a declarat că SUA este "încă departe" de a recunoaște guvernul taliban.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Peste 40 de oameni au murit şi 76 au fost răniţi în două accidente rutiere cu autobuze, în centrul Afganistanului

Duma de stat de la Moscova a votat scoaterea talibanilor de pe lista organizațiilor interzise. Putin vrea să coopereze cu Afganistanul

Femeile din Afganistan vor fi excluse şi din şcolile de asistente medicale

Guvernul de la Kabul cere explicaţii Teheranului după ce zeci de afgani ar fi fost ucişi la frontieră

Partenerii noștri