Live

Charles Michel se afla în Odesa exact când orașul era bombardat de ruși. Președintele CE a fost obligat să se adăpostească în buncăr

Data actualizării: Data publicării:
Charles Michel, în vizită la Odesa. Foto: Twitter

Aflat într-o vizită surpriză la Odesa, mare oraş din sudul Ucrainei, preşedintele Consiliului European Charles Michel a fost forţat să se pună la adăpost din cauza unor tiruri cu rachetă, informează un responsabil al UE, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Potrivit acestei surse, în timpul unei întâlniri între Charles Michel şi premierul ucrainean Denis Şmigal, „participanţii au trebuit să întrerupă reuniunea pentru a se pune la adăpost pentru că regiunea Odesa a fost lovită din nou de rachete”.

La rândul său, Charles Michel a scris pe Twitter că a venit la Odesa pentru a celebra Ziua Europei.

„Nu sunteţi singuri. UE este alături de voi”, a postat el pe Twitter, denunţând „agresiunea rusă” împotriva Ucrainei, lansată pe 24 februarie.

Potrivit responsabilului european, Charles Michel a constatat, de asemenea, cu prilejul acestei vizite-surpriză, „impactul războiului rusesc asupra canalelor de aprovizionare mondiale”, în special în ceea ce priveşte cerealele, din care „numeroase tone” sunt „blocate în port din cauza blocadei ruse la Marea Neagră”.

Această blocadă „dăunează nu numai economiei Ucrainei, dar afectează şi accesul lumii la provizii alimentare vitale şi pune în pericol securitatea alimentară mondială”, a adăugat această sursă.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat la rândul lui luni că a discutat prin videoconferinţă cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi a evocat demersurile Ucrainei pentru a deveni ţară candidată la aderarea la UE.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin l-a primit pe premierul slovac Robert Fico la Kremlin

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Partenerii noștri