Live

Cel puțin 24 de persoane au murit din cauza inundațiilor din Europa. Șapte persoane au murit din cauza viiturilor în România

Data publicării:
Inundații devastatoare în Cehia. Foto: Profimedia

Bilanţul morţilor în urma inundaţiilor severe care s-au abătut asupra Europei Centrale şi de Est a crescut la cel puţin 24, conform celei mai recente actualizări. Șapte dintre decese au fost înregistrate în România, după inundațiile istorice din județele Vaslui și Galați. 

În Republica Cehă, al cincilea deces a fost anunţat joi de ministrul de Interne, Vit Rakusan. Cel puţin alte opt persoane sunt în continuare date dispărute, inclusiv ocupanţii unei maşini care a fost luată de apele unui râu învolburat.

Inundaţiile au provocat pagube pe scară largă în Europa Centrală şi de Est în ultimele zile. În Republica Cehă, zona cea mai afectată a fost cea din estul ţării, în apropiere de graniţa cu Polonia.

Preşedintele Petr Pavel a vizitat zonele sinistrate, inclusiv staţiunea Jesenik din lanţul muntos Jesenik, grav afectată de intemperii.

El estimează că va fi nevoie de mai mulţi ani pentru a repara pagubele provocate de inundaţii. În Jesenik, centrul oraşului s-a aflat, pe alocuri, sub câţiva metri de apă, numeroase clădiri prăbuşindu-se sau fiind demolate din cauza instabilităţii lor structurale.

Între timp, pe fluviul Elba, în nordul regiunii Boemia, nu departe de graniţa cu Germania, situaţia s-a ameliorat.

Nivelul maxim al undei de viitură a trecut de Usti nad Labem la un nivel al apei care a depăşit cu puţin 6,8 metri - în condiţiile în care, înainte de furtună, media măsurată era de circa doi metri.

Barierele de protecţie ce au fost ridicate de localnici au rezistat în faţa cantităţilor mari de apă, însă haosul din traficul rutier a continuat să se manifeste din cauza drumurilor închise.

Un convoi de pompieri a părăsit oraşul îndreptându-se spre nord-estul Republicii Cehe pentru a ajuta la scoaterea apei din subsoluri şi clădiri.

Începând de săptămâna trecută, vânturi violente şi ploi extrem de abundente au lovit mai multe ţări din Europa Centrală şi de Est, făcând, de asemenea, cinci victime în Austria, şapte în Polonia şi şapte în România.

Deşi ploile au încetat în cea mai mare parte, inundaţiile şi viiturile formate pe mai multe râuri continuă să ameninţe oraşe şi localităţi din această regiune, informează AFP.

În urma inundațiilor de sâmbăta trecută, șapte persoane și-au pierdut viața în România. 

Editor : A.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

Trump va cere statelor NATO să crească bugetele Apărării la 5%

Miliardarul Elon Musk se implică și în alegerile din Europa. Ce a declarat despre partidul de extremă dreaptă din Germania

Partenerii noștri