Live

Cel mai bun oraș de locuit din lume

Data actualizării: Data publicării:
Casa Hundertwasser, una din atracțiile turistice ale Vienei Foto: Guliver/GettyImages

Viena este cel mai bun oraș pentru locuit din lume. Capitala Austriei a fost desemnată pentru al doilea an la rând cel mai bun oraș de locuit din lume, într-un clasament întocmit de The Economist Intelligence Unit.

Viena stă bine în principal la educație, sănătate infrastructură și cultură. În plus, mai este un oraș stabil și curat, scriu specialiștii. Astfel, pentru al doilea an consecutiv, Viena a obţinut 99,1 puncte procentuale, devansând Melbourne (98,4), care s-a aflat ani de zile în fruntea clasamentului, şi Sydney (98,1).

Într-un alt studiu publicat în martie 2019, compania de consultanţă Mercer plasa Viena pe prima poziţie în clasamentul oraşelor care oferă cea mai bună calitate a vieţii din lume, pentru al zecelea an consecutiv, scrie Agerpres.

În total, în clasamentul The Economist au fost analizate 140 de orașe din toată lumea.

Australia și Canada domină Top 10, cu trei orașe fiecare.

Japonia este de asemenea prezentă cu Tokyo și Osaka.

Citiți și: Top. Cel mai populat oraș din lume este și cel mai sigur

Copenhaga, al doilea oraș din Europa întâlnit în acest clasament, ocupă locul nouă. Parisul, în schimb, a pierdut șase poziții și a ajuns pe locul 25. Mișcarea vestelor galbene a avut un impact uriaș.

Schimbările climatice, luate pentru prima dată în calcul

În fiecare an, 140 de oraşe din întreaga lume sunt evaluate, pe o scară de 100 de puncte, în baza unor criterii precum: nivel de trai, criminalitate, reţele de transport, acces la educaţie şi sănătate, stabilitate economică şi politică.

Pentru prima dată, indicele include un parametru care ţine cont de efectele schimbărilor climatice asupra calităţii vieţii: în acest sens, New Delhi şi Cairo sunt sancţionate din cauza „calităţii slabe a aerului, a temperaturilor medii neatractive şi a aprovizionării insuficiente cu apă”.

Unde e cel mai periculos să locuiești

Londra şi New York, confruntate în continuare cu percepţia unui risc semnificativ de criminalitate şi terorism şi de infrastructuri supraaglomerate, se clasează abia pe locul 48 şi respectiv 58.

Conform clasamentului, printre cel mai puţin indicate oraşe în care să locuieşti din lume se numără Damasc (Siria), Lagos (Nigeria), Dacca (Bangladesh), Tripoli (Libia) şi Karachi (Pakistan).

Editor: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Austria atenționază refugiații sirieni să se pregătească de plecare. Câți oameni au primit notificări

Austria le oferă refugiaților sirieni câte 1.000 de euro pentru a se întoarce acasă

Liderul austriac de extremă dreaptă Herbert Kickl rămâne fără imunitate parlamentară și va fi anchetat

Partenerii noștri