Live

Cei patru "copii-miracol" salvați din junglă au fost externați după o lună de tratament. Rudele încă se ceartă pentru custodia lor

Data actualizării: Data publicării:
Cei 4 copii dispăruți în jungla amazoniană au fost găsiți după 40 de zile de căutări. Foto: Profimedia

Cei patru copii  salvaţi din jungla amazoniană în Columbia au fost externaţi joi seară, după o lună de tratament într-un spital militar.

"Au câştigat (...) în greutate, sunt chiar foarte bine", a declarat Astrid Caceres, directorul Institutului columbian pentru protecţia familiei (ICBF), în cadrul unei conferinţe de presă.

De la salvarea lor pe 9 iunie, Lesly (13), Soleiny (9), Tien Noriel (5) şi Cristin (1) au fost internaţi la spitalul militar din Bogota. Potrivit directorului ICBF, nu există consecinţe fizice ale celor 40 de zile de rătăcire în jungla amazoniană, unde au ajuns după un accident de avion în care mama lor şi alţi doi adulţi au murit. Chiar şi Cristin, care avea mai puţin de un an când avionul s-a prăbuşit pe 1 mai, este "complet recuperată din punct de vedere al dezvoltării fizice", a adăugat Astrid Caceres.

Până în prezent, se cunosc doar imaginile din momentul în care un grup de băştinaşi i-a găsit în junglă. Videoclipul, filmat pe un telefon mobil, îi arată înfometaţi şi teribil de slabi.

În spital, li s-a administrat un tratament special şi au fost hrăniţi cu preparate ale etniei Uitoto din care aparţin, precum făina de manioc. ICBF a indicat că va păstra tutela fraţilor timp de cel puţin şase luni, deoarece "este nevoie de o anchetă aprofundată asupra situaţiei şi mediului familial" al copiilor.

După salvare, a început o dispută între bunicii materni şi tatăl celor doi copii mai mici pentru a şti cine va avea custodia lor. Potrivit unei plângeri a bunicului, bărbatul a abuzat-o pe mamă.

Între timp, ei vor locui cu alţi copii într-un adăpost al ICBF, a cărui locaţie nu a fost dezvăluită. Astrid Caceres a subliniat că vor locui într-o zonă rurală, unde se vor simţi "confortabil".

Guvernul columbian i-a protejat cu stricteţe pe fraţi de orice expunere mediatică. Preşedintele Gustavo Petro a anunţat recent pregătirea unui documentar despre supravieţuirea lor în junglă. 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

La doi ani și jumătate de la divorț, a făcut un copil cu bărbatul cu care a fost acuzată că și-a înșelat soțul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vatican: Papa Francisc a avut o „noapte calmă” în spital, iar starea sa este stabilă

O nouă șansă la viață pentru doi pacienți în dializă. Ambii erau cât pe ce să rateze apelul salvator venit în miez de noapte

Anunțul Vaticanului despre starea Papei Francisc, după ce Suveranul Pontif a avut două episoade noi de insuficiență respiratorie

Anunț îngrijorător despre starea Papei Francisc. A avut două noi episoade de insuficiență respiratorie

Partenerii noștri