Live

Cehia, care deține președinția UE, cere înființarea unui tribunal internațional special pentru crimele de război din Ucraina

Data actualizării: Data publicării:
Ministrul ceh de externe, Jan Lipavsky, cere înființarea unui tribunal internațional special pentru a judeca crimele de război din Ucraina Foto: Profimedia Images

Republica Cehă, care asigură în prezent preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene, a cerut sâmbătă crearea unui tribunal internaţional special, care să judece crimele de război din Ucraina. Solicitarea vine după ce au fost descoperite sute de corpuri înhumate sumar în nord-estul Ucrainei, acolo unde contraofensiva Kievului a obligat trupele ruse să se retragă după șase luni de ocupație.

Este vorba despre circa 450 de morminte descoperite la periferia orașului Izium, recucerit de ucraineni săptămâna trecută, unele dintre corpurile exhumate prezentând urme de tortură și aveau mâinile legate la spate. De asemenea, cadavre de copii au fost găsite în pădurea de lângă Izium.

„În secolul al XXI-lea, astfel de atacuri împotriva populaţiei civile sunt de neconceput şi odioase”, a declarat ministrul ceh de externe, Jan Lipavsky, într-un mesaj transmis pe Twitter. „Nu trebuie să trecem peste asta. Suntem pentru pedepsirea tuturor criminalilor de război”, a adăugat el.

„Cer crearea rapidă a unui tribunal internaţional special care să urmărească crima de agresiune”, a declarat Jan Lipavsky.

Republica Cehă, fostă ţară comunistă şi în prezent membră a UE şi a NATO, a primit circa 400.000 de refugiaţi ucraineni şi a furnizat un ajutor militar în valoare de 150 milioane de dolari Ucrainei, invadată de Rusia la 24 februarie, reamintește AFP, preluată de Agerpres.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat, la rândul său, că nu există nicio îndoială că în Ucraina au fost comise crime de război după declanşarea ofensivei ruse, la sfârşitul lunii februarie, și susţine strângerea de probe pentru „o procedură în faţa Curţii Penale Internaţionale”.

SUA și alte peste 40 de țări au convenit la începutul acestei luni să-și coordoneze anchetele privind presupusele crime de război din Ucraina. La rândul lor, procuorii ucraineni susțin că au documentat peste 31.000 de infracțiuni și crime de război comise de soldații ruși în Ucraina.

Primele indicii masive ale unor astfel de fapte au venit încă de la începutul lunii aprilie și au fost descoperite la Bucha, Irpin și Borodianka, orașe din apropiere de Kiev de unde rușii au fost alungați după trei săptămâni de ocupație. La rândul său, Curtea Penală Internațională a început investigarea acestor crime. 

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce argumente ar putea folosi Trump ca să îl convingă pe Putin să oprească războiul. Expert: E imposibilă o pace în 24 de ore

„Rachetă balistică venind dinspre nord!”. Explozii puternice în Kiev, după un atac rusesc masiv. Cel puțin un mort și mai mulți răniți

Liderii Germaniei, Italiei şi Cehiei cer Comisiei Europene să renunţe la penalizarea producătorilor auto pentru emisiile de CO2 în 2025

Marea Britanie ar putea trimite trupe în Ucraina pentru a-i instrui pe soldaţii ucraineni, sugerează ministrul apărării

Partenerii noștri