Live

„Ceasul ticăie”. După teoria armei nucleare, Medvedev acuză Ucraina că vrea să construiască o „bombă murdară”

Data actualizării: Data publicării:
Vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, Dmitri Medvedev. Foto: Profimedia Images

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, se declară convins că Ucraina încearcă să creeze o „bombă murdară” și că regimul de la Kiev are toate șansele să facă acest lucru.

„Având în vedere pălăvrăgeala aparent lipsită de sens în jurul creării de arme nucleare de către Ucraina lui Bandera, se poate trage o singură concluzie tristă: regimul nazist încearcă să creeze o «bombă murdară», a scris Dmitri Medvedev pe canalul său Telegram, potrivit TASS.

Ucraina „are toate capacitățile pentru acest lucru: materii prime, tehnologie, specialiști”, a mai subliniat Medvedev, menționând că orice laborator din era sovietică ar fi potrivit pentru producerea unei încărcături de mică putere.

„Ceasul ticăie”, a avertizat vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei.

O „bombă murdară” este o armă de distrugere în masă care combină materialul radioactiv cu explozivi convenționali, contaminând radioactiv aria de dispersie a explozivului.

TASS mai scrie că ziarul german Bild a relatat, citând o sursă, că liderii ucraineni iau serios în considerare posibilitatea de a-și reface stocurile de arme nucleare. Potrivit acestuia, o anumită sursă ucraineană a declarat că Kievul „va avea nevoie de doar câteva săptămâni pentru a obține prima bombă”.

Însă Ministerul ucrainean de Externe a negat, într-un comunicat, că Ucraina intenţionează să dezvolte arme de distrugere în masă, aşa cum a sugerat publicația germană Bild.

Zelenski însuși a declarat pe 17 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă comune cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, că autoritățile ucrainene nu vor crea arme nucleare, mai notează TASS.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mișcări de trupe în regiunea Kursk. O parte dintre militarii nord-coreeni au fost transferați spre Belgorod

Preşedinta Parlamentului European susţine că Germania ar trebui să trimită rachete Taurus în Ucraina

„Amenințarea unui conflict global este reală”, avertizează premierul polonez, după atacul Rusiei din Ucraina, cu racheta Oreșnik

Atac rusesc cu drone asupra oraşului Sumî: cel puțin doi morți, mai mulți răniți și clădiri avariate

Partenerii noștri