Ce va face familia regală cu ursuleţii Paddington şi alţi ursuleţi de pluş, aduşi ca omagiu Reginei Elisabeta a II-a
Peste o mie de ursuleţi Paddington şi alţi ursuleţi de pluş care au fost puși printre mesajele de omagiu pentru Regina Elisabeta a II-a vor fi donaţi unei organizaţii caritabile care lucrează pentru copii, a anunţat, sâmbătă, Palatul Buckingham, scrie BBC.
Ursuleţii de pluş ce au fost "depuşi pentru a-i aduce un omagiu reginei Elisabeta a II-a în faţa reşedinţelor regale din Londra şi Windsor vor fi donaţi pentru acţiunile de caritate organizate în beneficiul copiilor de asociaţia Bernardo's", a precizat Palatul Buckingham într-un comunicat.
Regina Elisabeta a II-a a patronat această organizaţie de caritate până în 2016, anul în care Camilla, pe atunci ducesă de Cornwall, devenită în prezent regină-consoartă, a preluat patronajul asupra asociaţiei.
Jucăriile de pluş vor fi trimise mai întâi la o curăţătorie profesionistă, apoi livrate asociaţiei Bernardo's.
"Promitem să avem mare grijă de aceşti ursuleţi, care vor fi atât de mult iubiţi şi care vor aduce multă bucurie copiilor pe care noi îi ajutăm", a declarat directoarea asociaţiei, Lynn Perry, citată în acelaşi comunicat.
Cu pălăria sa roşie şi paltonul său albastru, ursuleţul Paddington este un personaj cult al literaturii britanice pentru copii încă din anii 1950.
Regina Elisabeta a II-a, care a murit pe 8 septembrie la vârsta de 96 de ani, s-a amuzat cu ocazia Jubileului de Platină, organizat în luna iunie pentru a celebra cei 70 de ani ai săi de domnie, filmând un videoclip în care a apărut alături de celebrul ursuleţ de pluş. În timpul acelui clip, fosta suverană i-a mărturisit ursuleţului Paddington că ţinea întotdeauna în poşeta ei un sandviş cu marmeladă - mâncarea preferată a acestui personaj îndrăgit de copii. Videoclipul, devenit imediat viral, a rămas unul dintre rarele momente fericite ale unui jubileu ce a avut tonalitatea unui rămas bun.
Atunci când florile depuse în faţa reşedinţelor regale şi a altor spaţii amenajate special în mai multe parcuri din capitala britanică au fost adunate la sfârşitul lunii septembrie pentru a fi transformate în compost, ursuleţii de pluş şi alte obiecte au fost colectate în aşteptarea unei decizii referitoare la viitorul lor.
Pentru a marca anunţul despre donarea lor către o organizaţie de caritate, Palatul Buckingham a dat publicităţii şi o fotografie ce o prezintă pe regina-consoartă Camilla, soţia regelui Charles al III-lea, alături de unii dintre acei ursuleţi Paddington.
Editor : G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News