Live

Ce sancțiuni vor impune UE, SUA și Marea Britanie dacă Rusia va invada Ucraina

Data publicării:
Înalt Reprezentantul UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Josep Borrell, discută posibilitatea implementării de noi sancțiuni Rusiei în cazul în care Moscova decide să invadeze Ucraina. Foto: Profimedia Images

Uniunea Europeană poartă discuții cu SUA și Marea Britanie despre impunerea de noi sancțiuni împotriva Rusiei, informează Reuters. Gazoductul Nord Stream 2 ar putea fi închis dacă Rusia invadează Ucraina.

Expertul UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Josep Borrell, a indicat că oficialii UE au adoptat o strategie de descurajare față de Rusia, însă o decizie finală privind ce sancțiuni vor fi impuse nu va fi luată luni.

„În orice caz, vom trimite un semnal clar că orice agresiune împotriva Ucrainei o să o coste mult pe Rusia. Ne consultăm cu SUA și Marea Britanie despre sancțiuni, când și cum le implementăm într-o manieră coordonată”, a explicat Borrell înainte de a participa la o întâlnire a miniștrilor de externe a statelor membre UE.

Diplomații UE au declarat pentru Reuters că discuția s-a concentrat pe o potențială creștere graduală a sancțiunilor, printre care se numără interdicții de călătorie, înghețarea activelor unor membrii importanți ai elitei politice din Rusia și ruperea relațiilor financiare și bancare dintre UE și Rusia.

UE ia în calcul oprirea gazoductului Nord Stream 2 dacă Rusia atacă Ucraina

O altă opțiune discutată a fost sancționarea proiectului Nord Stream 2 dintre Rusia și Germania, cu scopul de a opri funcționarea gazoductului. Alte penalizări ar putea viza companiile rusești de stat din sectorul de apărare și energie sau anularea contractelor pentru livrarea de gaze naturale.

Reprezentanții UE care au luat parte la discuții au precizat că astfel de măsuri o să fie luate în considerare doar dacă armata rusă decide să invadeze Ucraina. UE, împreună cu SUA, au impus deja sancțiuni economice Rusiei în 2014. Ele vizau sectoarele energiei, bancar și de apărare.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat de mai multe ori Rusia că armata alianței este alături de Ucraina în criza de la granița celor două țări, acolo unde trupele ruse se strâng în număr tot mai mare.

Rusia a spus că nu are nicio intenție de a invada Ucraina și a acuzat Kievul că și-a desfășurat jumătate din armată în estul țării pentru a îi confrunta pe separatiști.

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin l-a primit pe premierul slovac Robert Fico la Kremlin

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Partenerii noștri