„Ce este o femeie?” - decizia unei instanțe australiene, precedent juridic internațional în cazurile referitoare la identitatea de gen
Decizia unei curți federale australiene este apreciată drept un precedent juridic, o bornă de referință la nivel internațional, în viitoarele cazuri în care va fi dezbătută în instanță identitatea de gen a unei persoane, informează BBC.
Roxanne Tickle, o femeie transgender, a câștigat procesul pe care l-a intentat companiei care produce și distribuie o aplicație de social media destinată exclusiv femeilor, care i-a refuzat accesul în rândul membrelor sale, motivând că este bărbat.
Curtea Federală australiană a constatat că, deși Roxanne Tickle nu a fost discriminată în mod direct, ea a fost totuși dezavantajată, hotărând ca aplicația care i-a refuzat accesul să-i plătească daune în valoare de 10.000 de dolari australieni.
Mărul discordiei: accesul la o aplicație destinată exclusiv femeilor
În 2021, Tickle a descărcat și instalat „Giggle for Girls” - o aplicație promovată ca un sanctuar online pentru femei, care își puteau împărtăși experiențele de viață într-un spațiu sigur, în care accesul bărbaților nu era permis.
Pentru a obține accesul la aplicație, demonstrând că este femeie, Tickle a trebuit să încarce un selfie. Imaginea ei a fost evaluată și validată de un soft de recunoaștere a genului, conceput pentru a exclude accesul bărbaților.
Totuși, șapte luni mai târziu de momentul în care s-a alăturat cu succes platformei online, i-a fost revocat statutul de membru.
Tickle, o persoană ce se identifică drept femeie, a susținut că avea dreptul de a utiliza serviciile oferite de aplicație și că a fost discriminată pe baza identității sale de gen.
Ea a dat în judecată platforma de social media, precum și pe CEO-ul companiei ce o deține - Sall Grover -, solicitând despăgubiri în valoare de 200.000 de dolari australieni, susținând că declarațiile publice făcute de Grover în cazul său i-au provocat o „stare de anxietate constantă” și „gânduri suicidare ocazionale”.
„Declarațiile publice ale lui Grover despre mine și acest caz au fost stresante, demoralizante, jenante, epuizante și dureroase. Activitatea sa a condus la postări online cu comentarii pline de ură la adresa mea și la incitarea indirectă a altora să procedeze în același fel”, a menționat Tickle într-o declarație dată în fața instanței.
‘Toată lumea m-a tratat ca pe o femeie’
Tickle s-a născut bărbat, dar și-a schimbat genul și trăiește ca femeie din 2017.
„Până la acest incident, toată lumea m-a tratat ca pe o femeie. Din când în când primesc priviri critice și întrebătoare, ceea ce este destul de neliniștitor... dar îmi permit să-mi continui treburile”, a declarat Ticke în fața instanței.
De partea cealaltă, Grover crede că niciun om nu și-a schimbat sau își poate schimba sexul.
„Chiar și atunci când o persoană care a fost desemnată bărbat la naștere trece la femeie prin intervenție chirurgicală, hormoni, scăparea de părul facial, reconstrucția feței, creșterea părului, machiaj, îmbrăcăminte feminină, descrierea de sine ca femeie, prezentarea ca femeie, utilizarea vestiarelor pentru femei, schimbarea certificatului de naștere – nu accepțați că aceasta este o femeie?”, a fost chestionată Grover de către avocata lui Tickle.
„Nu”, a răspuns Grover. Ea a mai precizat că ar refuza să se adreseze lui Tickle cu „D-na” și că „Tickle este un bărbat biologic”.
„Sunt dusă în instanță federală de un bărbat care pretinde că este femeie”
Grover s-a declarat drept o „feministă radicală care exclude persoanele transgender”.
„Sunt chemată în instanță de un bărbat care pretinde că este femeie pentru că vrea să folosească un spațiu destinat exclusiv femeilor pe care l-am creat. Nu există nicio femeie în lume care ar trebui să procedeze identic pentru a folosi acest spațiu. A fost nevoie de un bărbat pentru ca acest caz să existe”, a postat ea pe X.
Grover spune că a creat aplicația „Giggle for Girls” în 2020, pe vremea în care lucra la Hollywood, ca scenaristă, după ce, pe rețelele de socializare, a fost, în mai multe ocazii, victima unor abuzuri ale bărbaților
„Am vrut să creez un spațiu sigur, destinat exclusiv femeilor. Faptul că Tickle este femeie e doar o ficțiune legalizată. Numele din certificatul său de naștere a fost schimbat din masculin în feminin, dar, din punct de vedere biologic, el este și va fi întotdeauna un bărbat. Am luat atitudine în acest caz pentru a consacra siguranța tuturor spațiilor destinate exclusiv femeilor, dar și pentru realitatea și adevărul de bază, pe care legea ar trebui să le reflecte”, a declarat Grover.
Instanța: Jurisprudența a stabilit în mod constant că sexul este ”schimbător și nu neapărat binar”
Echipa de avocați ce a reprezentat în instanță aplicația Giggle a argumentat pe parcursul procesului că sexul este un concept biologic.
Avocații Giggle au recunoscut că Tickle a fost discriminată - dar pe baza sexului, nu a identității de gen și că refuzul de a-i permite să folosească aplicația a constituit o discriminare sexuală legală - aplicația fiind de la început concepută pentru a exclude bărbații.
Judecătorul de caz, Robert Bromwich, a respins argumentul prezentat de avocații Giggle, stabilind, în decizia pe care a dat-o că: ”jurisprudența a stabilit în mod constant că sexul este ”schimbător și nu neapărat binar”.
Tickle a salutat decizia instanței declarând că „hotărârea arată că toate femeile sunt protejate împotriva discriminării” și că speră ca acest caz să „aducă vindecarea pentru toate persoanele transgender și de gen divers”.
„Din păcate, în acest proces am primit sentința pe care o anticipam. Lupta pentru drepturile femeilor continuă”, a comentat Sall Grover, proprietara ”Giggle”, pe X,
Grover a declarat că va face apel împotriva deciziei instanței și că va lupta pentru acest caz până la Înalta Curte a Australiei.
„Tickle vs Giggle” - un precedent juridic la nivel internațional?
Cunoscut sub numele de „Tickle vs Giggle”, cazul a reprezentat prima ocazie în care o presupusă discriminare pe baza identității de gen a fost judecată de către Curtea Federală din Australia.
Rezultatul acestui caz ar putea stabili un precedent juridic pentru rezolvarea conflictelor dintre drepturile legate de identitatea de gen și drepturile bazate pe sex în alte țări.
Este crucial pentru înțelegerea acestui lucru Convenția Privind Eliminarea Discriminării Împotriva Femeilor (CEDAW - tratat internațional adoptat în 1979 de ONU - practic o cartă internațională a drepturilor femeilor.
Apărarea companiei Giggle a argumentat în instanță că ratificarea de către Australia a CEDAW obligă statul să protejeze drepturile femeilor, inclusiv spațiile destinate unui singur sex.
Așadar, hotărârea instanței în favoarea lui Tickle va fi semnificativă pentru toate cele 189 de țări în care CEDAW a fost ratificat - de la Brazilia la India până la Africa de Sud.
Când vine vorba de interpretarea tratatelor internaționale, instanțele naționale cercetează adesea și modul în care alte țări le-au aplicat.
Interpretarea legii de către Australia într-un caz care a primit acest nivel de atenție mediatică este probabil să aibă repercusiuni globale.
Editor : C.S.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News