Live

Ce dezvăluie Pandora Papers despre Vladimir Putin. Afaceri pe numele unui prieten din copilărie și al unei foste iubite

Data actualizării: Data publicării:
Intențiile lui Vladimir Putin în ceea ce privește incursiunea armată în Ucraina rămân în continuare un mister. Sursă foto: Getty Images

650 de jurnaliști, membri ai Consorțiului Internațional al Jurnaliștilor de Investigații (ICIJ), au dezvăluit duminică primele detalii ale unei investigații jurnalistice de amploare, care a vizat tranzacțiile secrete și proprietățile ascunse în paradisuri fiscale ale unora dintre cei mai bogați și mai puternici oameni din lume. Cele aproximativ 6,5 milioane de documente fac referire și la președintele rus, Vladimir Putin, care nu apare cu nume și prenume în aceste dosare, însă apar alți numeroși apropiați ai acestuia, inclusiv cel mai bun prieten al său din copilărie, acum decedat, despre care adversarii politici l-au numit “Portofelul lui Putin”. Totodată, documentele subliniază și o eventuală relație romantică a liderului de la Kremlin cu o femeie a cărei identitate încă nu a fost dezvăluită, relatează The Guardian și Washington Post

În septembrie 2003 a avut loc o tranzacție secretă la Monaco, un paradis fiscal în care bogații lumii își mută adesea averile din țările de origine. Prin acesta s-a achiziționat un apartament luxos la etajul patru al unui bloc din apropierea cazinoului Monte Carlo, de la care se puteau zări cu ușurință iahturile de lux ale miliardarilor parcate în portul din Monaco. Prețul achiziției a fost de 3,6 milioane de euro, iar noul cumpărător a obținut două locuri de parcare, un garaj pentru depozitarea lucrurilor și accesul la o piscină exclusivistă aflată în complexul Monte Carlo Star.

Misterioasa cumpărătoare a unui apartament din Monaco. Traseul tranzacției

Identitatea cumpărătorului apartamentului a fost un mister. „Cumpărătorul” oficial a fost o companie offshore înregistrată în Insulele Virgine Britanice, Brockville Development Ltd. Aceasta era la rândul său deținută de alte două companii înregistrate în Panama: Sefton Securities și Radnor Investments SA. Schema de achiziție e asemănătoare unei păpuși Matrioșka, unde beneficiarul final e ascuns sub mai multe „straturi”.

Potrivit documentelor dezvăluite de Pandora Papers, cumpărătorul apartamentului luxos era o anume Svetlana Krivonogîh, o femeie în vârstă de 28 de ani.

Conform scurgerii de date, Svetlana Krivonoghih a crescut într-un apartament comun din Sankt Petersburg, împărțind baia și bucătăria cu alte cinci familii. După ce a împlinit 18 ani, a lucrat câțiva ani ca femeie de serviciu la un magazin de cartier. În câțiva ani, însă, pe la sfârșitul anilor ‘90, Krivonoghih a devenit extrem de bogată. A achiziționat un apartament într-un complex de lux din Sankt Petersburg, mai multe proprietăți la Moscova, un iaht și alte bunuri, în valoare totală de aproximativ 100 de milioane de dolari.

Svetlana Krivonogikh, cea din mijloc, alături de mai multe prietene într-o fotografie realizată la o petrecere. Sursă foto: Profimedia Images

Cât de romantic a fost Vladimir Putin la începutul carierei sale politice 

Cotidianul britanic The Guardian scrie că omul din spatele acestei ascensiuni financiare a Svetlanei Krivonoghih nu este nimeni altcineva decât Vladimir Putin.

În 2020, site-ul de investigații Proekt, una dintre puținele publicații jurnalistice independente rusești din Rusia, susținea că Krivonoghih a legat o prietenie cu Vladimir Putin pe vremea când actualul șef al Kremlinului era viceprimar la Sankt Petersburg, devenindu-i chiar iubită acestuia din urmă. 

Indiferent de natura exactă a relației lor, Vladimir Putin și Svetlana Krivonoghih par să fi fost apropiați. Puținele dovezi publice indică faptul că au călătorit împreună în același avion de câteva ori, în anii ‘90, înainte ca Putin să devină, în 1998, șeful agenției de spionaj FSB, apoi prim-ministru, iar în 2000, președinte și succesor al lui Boris Elțîn.

Trei ani mai târziu, în martie 2003, Krivonoghih a născut o fiică, pe nume Luiza, despre care jurnaliștii de la Proekt au susținut că este fiica lui Vladimir Putin.

De altfel, ziarișii publicației ruse au urmărit activitatea tinerei pe rețelele sociale și au descoperit că aceasta a participat la multe petreceri private alături de prieteni care provin din familii influente din Rusia. De asemenea, aceasta a fost surprinsă și făcând excursii cu avioane private. Jurnaliștii publicației Proekt au încercat să-i scrie Luizei și să o întrebe dacă are vreo legătură cu Vladimir Putin, însă tânăra și mama sa au evitat să răspundă întrebărilor.

Povestea dintre Putin și Krivonoghih nu se referă doar la o presupusă poveste de dragoste care a apărut cu ceva timp în urmă. În joc este vorba de bani mulți, iar potrivit documentelor Pandora, unii dintre apropiații președintelui rus au folosit Monaco ca centru discret pentru afacerile lor financiare. Totodată, și geopolitica are rolul său în această poveste. Prințul Albert, conducătorul principatului Monaco, are o relație foarte bună cu Vladimir Putin.

Influența rusă în Monaco și contabilii care dirijează acțiunea

În ultimele două decenii, influența rusă în principatul de Monaco a crescut și a devenit tot mai evidentă. Dominique Anastasis, avocat în Monaco, a declarat că străinii, inclusiv rușii bogați, au fost atrași de climatul cald și de lipsa impozitelor din principat. „Aici nimeni nu întreabă de unde provin banii tăi. Nu există nicio cultură a verificării. Nu sunteți obligați să faceți o declarație fiscală”, a mai spus Anastasis. 

Întrevederea oficială dintre prințul Albert de Monaco și Vladimir Putin, la Moscova, în 2016. Sursă foto: Profimedia Images

Firma de contabilitate Moores Rowland, care își are sediul pe Rue de Lilas din Monaco, este conectată la o rețea de cabinete de avocatură și furnizori de servicii offshore din întreaga lume. Firma are un director general de origine britanică, Eamonn McGregor. Documentele Pandora arată că McGregor a înființat Brockville Development Ltd, compania înregistrată în Insulele Virgine Britanice. 

Pandora Papers dezvăluie unii dintre clienții bogați din Monaco ai lui McGregor. Printre aceștia se află Ghenadi Timcenko, un birocrat sovietic cu mare influență, cu o avere estimată la 22 miliarde de dolari. McGregor s-a îngrijit de bunurile de familie, printre care un iaht și mai multe avioane, și afacerile acestuia timp de 20 de ani. 

Timcenko și Putin sunt prieteni de la începutul anilor ‘90, când primul era comerciant de petrol la Sankt Petersburg și cel de-al doilea un politician în ascensiune. În 1991, pe când Putin era șeful comitetului pentru relații externe al orașului, acesta i-a acordat lui Timcenko o licență de export de petrol.

Ulterior, Timcenko a fondat compania Gunvor, o companie elvețiană care exportă petrol rusesc și care a ajuns să valoreze câteva miliarde de dolari. În 2007, politologul rus Stanislav Belkovski a pretins că Putin a fost beneficiarul activităților companiei Gunvor, însă compania lui Timcenko a dezmințit această informație, negând că ar fi avut vreo legătură cu liderul de la Kremlin.

De altfel, Vladimir Putin a spus că ascensiunea lui Timcenko „s-a realizat fără participarea mea”. În 2014, administrația Obama a impus sancțiuni pentru Timchenko și alți câțiva influenți oameni de afaceri din Rusia. Toți au acționat în numele lui Vladimir Putin, a afirmat fostul lider de la Casa Albă, care l-a descris pe Timcenko drept un „înalt oficial al guvernului rus”. Departamentul trezoreriei SUA a declarat că „activitățile lui Timchenko în sectorul energetic au fost legate în mod direct de Vladimir Putin. 

Inclusiv Alexei Navalnîi aflat acum în închisoare, a susținut că Gunvor aparține lui Putin, pe care liderul opoziției ruse la catalogat ca fiind „cel mai bogat om” din lume, reamrcă publicația americană reamrcă publicația americană Washington Post

Gennady Timchenko (cu spatele) joacă hochei alături de președintele Vladimir Putin. Sursă foto: Profimedia Images

 “Portofelul lui Putin”

În vara anului 1954, o familie din Leningrad a închiriat o cameră în satul Imenitsy, nu departe de Estonia, de la un rus pe nume Viktor Kolbin. Familia Aceasta era familia lui Vladimir Putin.

Fiul lui Kolbin, Petr și tânărul Vladimir, băiatul familiei Putin, s-au împrietenit. În 1969, când Petr avea 17 ani și Vladimir 16, cei doi adolescenți au plecat la discotecă în satul vecin. Potrivit lui Viktor Kolbin, care a dat un interviu mai amplu în 2002 ziarului Pravda Severa, cei doi tineri s-au certat cu niște băieți și s-au întors acasă cu vânătăi și buzele crăpate. Acela pare să fi fost momentul care l-a ambiționat pe tânărul Vladimir Putin să învețe judo. Ulterior dorința a crescut până în momentul în care a dorit să se alăture KGB-ului. 

Viața celor doi bărbați a rămas mereu legată. Kolbin a început să lucreze într-o măcelărie, dar Putin, chiar dacă se afla în plină ascensiune politică, nu a uitat niciodată de prietenul său. La scurt timp după preluarea puterii, președintele i-a trimis lui Viktor, tatăl lui Petr, o scrisoare prin care îl felicita de ziua sa. În același interviu din 2002, Viktor Kolbin a spus că fiul său este în legătură cu Vladimir Putin.

În 2001, viața lui Petr Kolbin a început să prospere și a înființa mai multe companii. Una dintre acestea a furnizat echipamente către Gazprom, iar alta, Surguteks, a devenit principalul exportator pentru Surgutneftegas, a patra cea mai mare companie petrolieră din Rusia. Kolbin s-a alăturat lui Timchenko ca partener în diferite proiecte, inclusiv IPP și Gunvor, unde a achiziționat o participație de 10%.

Pandora Papers indică faptul că Moores Rowland l-a consultat pe Kolbin înainte ca acesta să deschidă un cont bancar în 2002 la banca elvețiană Vontobel din Zurich. Contul a fost înregistrat pe numele unei companii offshore din Panama, Insize Industries SA. O săptămână mai târziu, Dmitri Gorelov, un ofițer KGB care îl cunoștea pe Vladimir Putin din anii ‘80, a devenit al doilea beneficiar al contului. În 2006, Kolbin și Gorelov au deschis un al doilea cont la HSBC Singapore.

În acte, averea lui Kolbin a a ajuns în cele din urmă la 550 de milioane de dolari. Dar erau acești bani de fapt ai lui? Potrivit jurnalistului rus Roman Șleinov, care în 2012 a vorbit cu Kolbin, prietenul lui Putin a dus o viață modestă. „Era un tip obișnuit din Sankt Petersburg. Conducea o mașină Toyota și zbura cu companii aeriene low-cost. Avea un câine mic și el însuși mi-a spus că nu este un om de afaceri”, a mai declarat Șleinov, care a adăugat că Petr Kolbin purta întotdeauna cu el un telefon pe care primea apeluri de la înalți oficiali ruși.

Petr Kolbin, cel care ar fi devenit prietenul lui Vladimir Putin după ce tații celor doi băieți s-au întâlnit în anii ‘50. Sursă foto: navalny.com

În spațiul public, legătura directă dintre familia lui Kolbin și familia lui Putin a apărut în 2016, când postul TV Rain a mers în satul din regiunea Leningrad al lui Kolbin și a vorbit cu localnicii. Ulterior, Petr Kolbin a murit în 2018.

Bogăția din umbră

În 2006, Putin a fost surprins în stațiunea sa preferată de schi, Igora, care nu este foarte departe de Sankt Petersburg, acolo unde liderul de la Moscova cercul său și-au construit case confortabile.

Conform documentelor Pandora, un cetățean rus numit Iuri Kovalciuk ar fi un alt magnat ale cărui afaceri sunt legate de Vladimir Putin. Acesta este cel mai mare acționar al Bank Rossiya, o bancă din Sankt Petersburg înființată în 1990 cu fonduri ale partidului comunist. Când Vladimir Putin a devenit președinte, capitalul său a crescut, miliardele de dolari intrând în conturile sale. Casa Albă a susținut că Kovalciuk este „bancherul personal” al lui Putin.

Printre celelalte active ale lui Kovalciuk se numără stațiunea Igora, care aparține unei companii numite Ozon LLC. Kovalciuk are o cotă de 25% din companie. Restul de 75% este deținut de Lowbrook Trading, o firmă înregistrată în Cipru. În 2016, documentele investigației Panama Papers au evidențiat că între 2009 și 2011, Ozon LLC a primit 8 milioane de lire sterline din trei împrumuturi negarantate. Banii au venit de la o altă companie offshore, Sandalwood Continental, care era legată de un alt prieten vechi al lui Putin, violoncelistul Serghei Roldughin.

În 2020, jurnaliștii publicației Proekt au identificat-o pe Svetlana Krivonogîh drept celălalt proprietar ascuns al stațiunii Igora. Jurnaliștii susțineau că există puține îndoieli că lui Putin nu îi place stațiunea. Potrivit Reuters, a fost locul în care, în 2013, fiica sa Katerina, a făcut nunta cu Chiril Șamalov, fiul unui alt vechi prieten al lui Putin, Nikolai Șamalov. De altfel, Șamalov este acționar al Bank Rossiya. Totodată, în Pandora Papers este evidențiat faptul că până în 2007, compania Svetlanei Krivonogîh a deținut 3,6% din Bank Rossiya.

Războiul lui Putin împotriva oligarhilor și noua elită de la Moscova

Îmbogățirea prietenilor lui Putin a început în timpul primului său mandat de la Kremlin, moment în care președintele declara în mod public războiul împotriva oligarhilor. El a criticat oamenii de afaceri care și-au dobândit averile în anii ‘90 și care s-au considerat, așa cum a spus Putin, drept zei. Retorica politică a lui Putin a continuat, iar în ultimii ani, după nenumăratele abuzuri politice pe care le-a realizat, a început să se plângă că magnații ruși sunt lipsiți de patriotism și își ascund banii în străinătate.

Vladimir Putin, într-o conferință de presă în primul an de mandat ca președinte al Federației Ruse. Sursă foto: Getty Images

Se pare că apartamentul din Monte Carlo al Svetlanei Krivonogîh face parte dintr-un portofoliu mult mai mare de afaceri. De unde a provenit numerarul pentru finanțarea achiziției, este în continuare incert. De asemenea, încă nu se cunoaște cum a devenit Krivonogîh clientă a companiei Moores Rowland sau dacă firma era conștientă de legăturile ei politice de la Moscova. 

Cu toate acestea, imaginea de ansamblu, care a fost dezvăluită de investigația Pandora Papers, este destul de clară. Vladimir Putin nu i-a îmblânzit pe oligarhi, ci a construit un nou sistem feudal, în care prietenii săi și asociații KGB-ului au fost principalii beneficiari. Unii au dobândit averi imense, dar suspiciunea jurnaliștilor este că această bogăție nu este a lor în mod real. 

Citește și: Vladimir Putin a dezvăluit că și-a dorit de mic să fie spion

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius: „Putin ne cunoaște, știe cum să ne deranjeze. Ignorând amenințarea, nu o facem mai mică”

Mesajele soldaților ruși către cei dragi, înainte să moară. „Există deja un munte de cadavre înalt de doi metri, lângă adăpost”

Rusia va inspecta partea ocupată a regiunii Herson din cauza sinuciderilor în rândul militarilor săi, spun partizanii ucraineni

Ucraina a atacat pentru prima oară trupele ruse doar cu sisteme terestre robotizate, fără soldați

Partenerii noștri