Ce cuprinde acordul de securitate semnat de Biden și Zelenski în Italia și cum ar putea Trump să pună punct acestui pact
Joe Biden a încheiat un acord de securitate cu Volodimir Zelenski pentru următorii 10 ani, la summitul G7 din Italia, joi, dar viitorul acestuia este pus la îndoială. Inițiativa vine în timp ce președintele SUA își propune să se prezinte drept liderul incontestabil al Occidentului, înainte de alegerile prezidențiale din noiembrie, dar o victorie a lui Trump ar putea pune punct la orice înțelegere făcută de administrația Biden.
Statele Unite au extins garanțiile de securitate Ucrainei pentru următorii 10 ani, un efort clar de a semnala sprijinul pe termen lung pentru apărarea Kievului împotriva Rusiei, înainte de alegerile din SUA care ar putea pune sub semnul întrebării viitorul ajutor american pentru Ucraina, notează Politico.
Acordul bilateral de securitate, anunțat joi noaptea în timpul reuniunii G7 din Italia, va ajuta ca SUA să întindă o mână generoasă Ucrainei ca să-și consolideze baza industrială de apărare, să acopere deficitul de arme al Kievului și să apropie Ucraina de aderarea la NATO.
Important este că pactul nu prevede ca forțele americane să intre în Ucraina și să o apere împotriva invaziei Rusiei. În schimb, acordul oficializează sprijinul actual al Washingtonului pentru Kiev pentru cel puțin încă un deceniu.
Cum poate pune punct Trump acordului semnat de Zelenski și Biden în Italia
Dar există o problemă majoră: acordul este făcut doar între administrațiile actuale ale SUA și Ucraina și nu va fi ratificat de Congres. Dacă fostul președinte Donald Trump ajunge din nou în Biroul Oval, după câștigarea alegerilor din noiembrie, el ar putea rupe acordul, încălcând angajamentul Washingtonului.
Acest lucru face ca anunțul să fie un joc de ruletă al președintelui Joe Biden, care pune astfel pe masă credibilitatea SUA în speranța de a liniști Ucraina și aliații europeni, chiar dacă nu poate garanta că înțelegerea va dura 10 luni, darămite 10 ani. Dar ar putea crea și un contrast puternic cu adversarul său republican, evidențiându-l pe Biden drept un campion transatlantic și pe Trump ca un aliat nesigur.
„O pace durabilă pentru Ucraina trebuie să fie susținută de propria capacitate a Ucrainei de a se apăra acum și de a descuraja agresiunile viitoare”, a spus Biden joi la anunțul acordului. Zelenski a continuat declarând că a fost „o zi istorică” și că înțelegerea „aduce beneficii întregii lumi”.
Scopul lui Biden în Europa este să se prezinte drept liderul incontestabil al Occidentului, adunând puterile mondiale de partea Ucrainei și crescându-și imaginea globală înainte de alegerile din noiembrie, notează Politico. Acordul servește atât acestui scop, dar demonstrează și hotărârea sa, chiar dacă o victorie clară a Ucrainei împotriva Rusiei pare din ce în ce mai puțin probabilă.
Ce include acordul de securitate SUA - Ucraina
Acordul de 21 de pagini include planuri, de la modul de apărare a Ucrainei de astăzi până la construirea unei forțe viitoare capabile să descurajeze viitoarele incursiuni ale Rusiei. Un element cheie este că SUA vor antrena în continuare trupele ucrainene, astfel încât armata Kievului să respecte standardele occidentale necesare pentru a se alătura oficial alianței.
„Nu așteptăm finalizarea procesului NATO pentru a ne angaja pe termen lung față de securitatea Ucrainei pentru a aborda amenințările imediate cu care se confruntă și pentru a descuraja orice agresiune care ar putea avea loc”, se arată într-o notă informativă despre acordul întocmit de administrația Biden.
Biden și echipa sa nu vor ca Ucraina în NATO imediat, chiar dacă Kievul cere aderarea, deoarece atacurile continue ale Rusiei ar obliga forțele americane să apere direct Ucraina. Președintele a spus în repetate rânduri că trupele americane nu vor intra pe câmpul de luptă.
Un alt pilon al acordului este angajamentul SUA de a lucra cu partenerii occidentali pentru a susține economia Ucrainei și a reconstrui unele dintre capacitățile sale industriale de apărare, ceea ce ar permite Kievului să se bazeze mai puțin pe armele donate și mai mult pe cele produse local. Washingtonul va oferi, de asemenea, asistență tehnică și tehnologică pentru a proteja infrastructura critică de atacurile cibernetice.
În cazul în care Rusia avansează mai mult în Ucraina, acordul prevede că înalți oficiali din ambele țări vor avea ca scop să se întrunească în termen de 24 de ore pentru a discuta cum să salveze cel mai bine suveranitatea Ucrainei.
De asemenea, se așteaptă ca țările G7 să anunțe săptămâna aceasta o înțelegere amplă prin care 50 de miliarde de dolari în active rusești confiscate vor fi folosite pentru reconstrucția Ucrainei, deși detaliile finale despre modul în care va funcționa aceasta nu vor fi puse la punct în Italia. Totuși, această decizie vine după doi ani de negocieri minuțioase, cu unele puteri europene îngrijorate cu privire la legalitatea acestei acțiuni.
Oficialii ucraineni, deși sunt recunoscători, au semnalat deja că fondurile nu sunt suficient pentru a reconstrui orașele și infrastructura decimate de ruși, deși Zelenski i-a mulțumit lui Biden pentru încheierea unui acord. Joe Biden a numit joi acordul „un rezultat semnificativ”.
Vorbind miercuri reporterilor de la bordul Air Force One, consilierul pentru securitate națională Jake Sullivan a spus că banii vor „oferi Ucrainei resursele necesare pentru revigorarea economică și alte nevoi, astfel încât să fie capabilă să aibă rezistența necesară pentru a face față agresiunii continue a Rusiei”.
Biden speră că aceste anunțuri, alături de indemnurile sale pentru democrație în timpul comemorării a 80 de ani de la Ziua Z, la începutul acestei luni, pun în evidență diferențele clare dintre viziunea lui și a adversarului său. Trump pune sub semnul întrebării de mult timp sprijinul SUA pentru Ucraina și securitatea europeană în general. În februarie, el a spus că va încuraja Rusia să „facă orice naiba vrea” unui aliat NATO care nu plătește suficient pentru propria apărare.
Ucraina, deși nu este membră NATO, s-a bucurat de un flux constant de asistență din partea SUA și a aliaților săi occidentali, inclusiv muniție, artilerie, sisteme de apărare aeriană și multe altele. Acum două săptămâni, Biden a dat Kievului permisiunea de a folosi armele furnizate de americani pentru a lovi în interiorul Rusiei, o mișcare care ar permite Ucrainei să apere mai bine orașele și zonele aflate sub atac direct.
Editor : M.I.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News