Ce avere are Zelenski. Veniturile președintelui ucrainean au crescut în timpul războiului
Președintele Volodimir Zelenski și-a publicat declarația de avere, veniturile, cheltuielile și obligațiile financiare pentru anul 2023, a anunțat Biroul prezidențial la 29 martie, conform The Kyiv Independent.
Sistemul de declarații electronice de avere obligatorii pentru funcționarii publici a fost instituit în 2014, ca parte a luptei țării împotriva corupției. După suspendarea acestuia la începutul invaziei de amploare, Zelenski a semnat legea care reia declarațiile în octombrie 2023.
Zelenski și membrii familiei sale au declarat venituri de 12.423.008 de grivne (316.700 de dolari), inclusiv 7.455.972 de grivne (190.100 de dolari) din vânzarea de obligațiuni guvernamentale. Restul veniturilor de 4.967.036 grivne (126.600 de dolari) au constat în principal din salarii, dobânzi bancare și venituri din închirierea de imobile, potrivit Biroului prezidențial.
"Creșterea veniturilor în comparație cu 2022 s-a întâmplat datorită reluării plăților la închiriere", se arată în declarație, adăugând că soldul de numerar rămas al familiei Zelenski a scăzut cu aproape Hr 2.800.000 (71.000 de dolari) la sfârșitul anului 2023.
Zelenski a publicat, de asemenea, declarațiile pentru 2022 și 2021 în ianuarie.
Potrivit declarației din 2021, veniturile lui Zelenski și ale membrilor familiei sale se ridicau la 10.824.507 Hr (275.352 de dolari). În 2022, venitul declarat al familiei a scăzut la 3.692.683 Hr (94.000 de dolari).
Biroul prezidențial a interpretat o astfel de scădere ca urmare a încetării temporare a contractelor de închiriere în Ucraina din cauza începerii invaziei la scară largă de către Rusia.
Editor : A.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News