Ce ar trebui să facă de fapt europenii care se tem de venirea refugiațiilor. Explicațiile directorului UNHCR pentru Europa

Se studiază de ceva timp dacă este vreo legătură între creşterea partidelor extremiste la nivel european şi prezenţa în număr mare a migranţilor şi refugiaţilor. Ce se ştie este că retorica împotriva străinilor s-a folosit în multe state UE. Sunt multe motive pentru care apar probleme în societăţile democratice, dar vinovaţii nu trebuie căutaţi printre refugiaţi şi migranţi, ci mai degrabă printre politicieni. Philippe Leclerc, directorul UNHCR pentru Europa, a vorbit despre acest subiect la Paşaport diplomatic.

Realitatea precisă a cifrelor

Viaţa tot mai scumpă şi limitările în îndeplinirea viselor au determinat mulţi dintre tinerii europeni să aleagă partidele care au găsit vinovaţii fără vină pentru aceste probleme: străinii. Migranţii şi refugiaţii care ajung în ţările din Uniunea Europeană sunt consideraţi, încă, responsabili pentru lucrurile care nu merg bine, care trebuie totuşi rezolvate de politicieni. Rareori se uită cineva la fapte, iar realitatea ne arată că majoritatea refugiaţilor rămân de fapt ori în propriile ţări, ori în statele din vecinătatea lor imediată. Numărul celor care ajung în UE este mic, dacă am compara cifre.

Cristina Cileacu: Partidele extremiste, fie de stânga sau de dreapta consideră străinii vinovați de orice. În Europa, auzim multe voci tinere spunând că străinii trebuie să fie învinuiți pentru că statele lor nu au destui bani pentru populația tânără, din cauză că banii merg către refugiați. Poate fi aceasta situatie echilibrată?

Philippe Leclerc: Situația este complexă cu siguranță. S-ar putea să fie și mituri împotriva situației și percepției pe care fie tinerii, fie publicul larg o au față de refugiați, migranți, străini în general. Dar, în același timp, ce trebuie să reamintesc acestui public ori de câte ori îl întâlnesc este că lumea, dimensiunea lumii, conflictele din lume, din cauza polarizării societății internaționale, fără unitate, fără consens fundamental din partea multor puteri din lume, inclusiv și chiar șocant, în Consiliul de Securitate, care este organismul Națiunilor Unite care ar trebui să prevină conflictele și să asigure pacea. Ce vedem astăzi este contrariul: apariția conflictelor pe toate continentele, și Europa nu este cruțată de aceste conflicte, cu un război în desfășurare, lucru care nu s-a mai întâmplat, în afară de Balcani, de la cel de-Al Doilea Război Mondial și crearea Națiunilor Unite. Deci, este o situație fundamentală de criză în lume, care provoacă strămutarea forțată a 120 de milioane de oameni, fie în țările lor, din cauza conflictelor, fie pentru a deveni refugiați. Și majoritatea de fapt nu sunt în Europa și se află în țări apropiate de conflict.

Cristina Cileacu: Aproape de zonele de conflict.

Philippe Leclerc: Pentru ucraineni, conflictul este evident în Europa, deci, ucrainenii, cea mai mare parte dintre ei, sunt în Europa. Dar este această percepție fundamental greșită a multor oameni din Europa că continentul ar fi expus riscului de invazie atunci când, de fapt, cei care sunt invadați, dacă ar trebui să folosesc acest termen, sunt de fapt țările care sunt adesea cele mai sărace, cele mai puțin dezvoltate țări, precum și țările cu venituri mici, care găzduiesc mai mult de 75% din numărul total de refugiați. Așadar, mai întâi vreau să le spun tinerilor și publicului din Europa, dar uneori nu suntem auziți suficient sau nu suntem auziţi în mod intenţionat, că situația celor care fug din conflict este că fug în mare parte în apropierea regiunilor lor de origine, fie că este vorba de Afganistan, în multe țări din Africa, în Sudan chiar acum, așa cum vedem cu un război care devastează o țară ca Sudanul.

Conflictul care nu mai este ştire

Unul dintre cele mai îngrozitoare conflicte din lume se derulează în Sudan, o ţară cu 49 de milioane de oameni. De un an, peste 8 milioane de sudanezi fug de războiul civil care le macină ţara şi puţin peste 1 milion dintre ei au reuşit să treacă graniţele în statele vecine.  Atrocităţile comise de grupările armate care se bat pentru putere se adaugă celei mai mari crize umanitare de pe glob. Aproximativ 18 milioane de sudanezi se confruntă cu foametea crâncenă, iar holera şi malaria au cuprins regiuni din ţară.

Cristina Cileacu: Și nimeni nu vorbește despre asta.

Philippe Leclerc: Nimeni nu vorbește despre asta. Iar Înaltul Comisar a fost, de Ziua Mondială a Refugiaților săptămâna trecută, în Sudan, doar pentru a trage un semnal de alarmă. Asta de fapt și vorbind despre interesul propriu al unor europeni. Acei europeni, cei care sunt îngrijorați de faptul că mai mulți străini ar putea veni la granițele lor, ar trebui să se gândească de fapt să sprijine statele care sunt confruntate cu mișcări masive de oameni, din cauza conflictelor, cum ar fi cele care se învecinează cu Sudan, Sudanul de Sud, Egipt, Ciad. Dacă aceste țări nu sunt susținute așa cum ar trebui, vedem deja că poporul sudanez, care nu visează în fiecare zi la Europa, nu are nicio altă şansă de supraviețuire în Ciad sau chiar în Egipt. Aș dori să aduc aceste fapte mai mult în dezbaterile partidelor politice din Europa, din societatea civilă, astfel încât oamenii să înțeleagă mai bine care este situația actuală a lumii. Și dacă nu sunt politici care să se ocupe și să abordeze aceste situații, vom avea mai multe astfel de sosiri haotice, unde oamenii vor fi disperați să vină în orice fel, chiar riscându-și viața, așa cum vedem în Marea Mediterană, în ultimii ani. Doar să punem un zid, un gard, o mulțime de bani investiți în zone care de fapt nu reușesc să facă față situațiilor complexe. Și, desigur, complexitatea nu este cea mai vandabilă situație pentru a convinge oamenii să voteze într-un fel sau altul. Dar, într-adevăr, pentru a răspunde acestor situații, este o varietate de răspunsuri care sunt necesare, dar majoritatea apropiate de aceste situații de conflict, în care aceste țări pot fi asistate într-un mod mult mai puțin costisitor decât ceea ce se întâmplă astăzi în sprijinirea, în principal, a măsurilor de descurajare sau a măsurilor orientate către poliție, care sunt doar o parte a răspunsului.

Puterea extremistă în UE

Este important, în această perioadă în care au avut loc alegeri la nivel european, care într-adevăr au înregistrat progrese ale partidelor de extremă dreapta din diferite țări din Europa, dar deocamdată, în timp ce vorbim despre rezultatele alegerilor europene cunoscute, este o mică parte a voturilor care revin conservatorilor și extremei drepte. Și astfel, în ciuda unor exemple izbitoare din țările în care vedem o creștere extraordinară a extremei drepte, cum ar fi în Germania, cu AfD, în Franța cu 31,5%, rezultat al Adunării Naţionale şi al altor țări, dar la nivel european este doar o ușoară schimbare a vectorului spre dreapta. Și am putea avea o Comisie (n.r. Europeană) condusă de Ursula von der Leyen, deci, sunt elemente de stabilitate, dar cu elemente care contestă, dacă nu mai mult, politicile privind migrația UE și Pactul pentu Migraţie în același timp.

Limitele Pactului UE pentru Migraţie

Ţările UE au ajuns la un acord în privinţa politicilor comune pentru migraţie. Dar Pactul pentru Migraţie, deşi adoptat, lasă multe portiţe de scăpare statelor care vor să scape de obligaţiile legale. Un exemplu este faptul că regulamentul permite ca dacă o ţară se autodefineşte ca fiind într-o criză, atunci are dreptul să refuze refugiaţi. Practic, apar interpretări proprii ale normelor.

Cristina Cileacu: În Uniunea Europeană avem acest Pact pentru Migrație, dar în același timp, vedem că multe țări europene sau din ce în ce mai multe țări din Uniunea Europeană, încearcă să evite dreptul la azil. Acest lucru nu este normal, dar, din nou, nimeni nu pare să-l conteste. Lurează UNHCR cu politicienii, deoarece, în mod normal, acest tip de idei vin de la politicieni.

Philippe Leclerc: Motivele pentru care oamenii își părăsesc țara sau devin refugiați sunt foarte politice, într-un mod greșit, deoarece pot duce la persecuție care îi determină să plece. Și dezbaterea cu privire la modul în care să răspundem la asta este foarte politică. Deci nu pretindem că ne implicăm în nicio dezbatere politică. Dar tot ceea ce facem și consecințele a ceea ce s-a întâmplat refugiaților sunt, prin natura lor, politice. Așadar, trebuie să ne angajăm în găsirea de soluții, astfel încât oamenii să se poată întoarce în țările lor de origine, adesea securitatea, politica, toate aceste probleme care trebuie rezolvate pentru ca oamenii să se poată întoarce. Și nu vedem mulți oameni care se întorc din cauza acestei polarizări a lumii. Și în cifrele pe care tocmai le-am emis recent, 5 milioane din cele 120 de milioane, s-au întors în țările lor de origine, fie ca strămutați intern, fie ca refugiați, Coasta de Fildeş este una dintre țările în care pacea a fost restabilită și oamenii s-au întors, într-adevăr, în țara lor, ceea ce este adesea cea mai bună soluție, deoarece oamenii sunt atașați de țara lor și, dacă se pot întoarce în condiții de demnitate și securitate, mulți o fac. Dar, din nou, condițiile pentru această întoarcere nu se materializează în multe dintre situațiile din care provin refugiații. Așadar, cred că ceea ce este important este ca statele și partidele politice să discute pe baza unor informații obiective, ceea ce uneori nu este cazul în unele dintre politicile promovate de partidele politice. Și depunem cel puțin efortul, pe cât posibil, pentru a aduce în prim-plan partidelor politice, guvernelor, cât mai mult analiza noastră asupra situației și recomandările pe care le facem, pentru ca țările să răspundă. Și este o neîncredere în rândul multor oameni din diferite țări ale Europei față de sistemul care s-a ocupat de acest lucru până acum. Deci credem că, cu mai multă unitate și acest consens, care este din nou criticat de unii, avem șansa de a încerca să abordăm aceste mișcări într-un mod consecvent și mai rezonabil, ceea ce ar crea o schimbare în modul în care oamenii privesc migrația și refugiații, și vedem asta în unele țări.

"Când eşti la Roma..."

Cristina Cileacu: Un argument pe care partidele extreme îl folosesc, de exemplu, este că, "atunci când eşti la Roma, fă ceea ce fac romanii". Putem merge în diferite capitale ale Europei și putem vedea că în anumite zone, ne simțim ca în Orientul Mijlociu, sau ca în Africa, sau ca în Asia. Este acesta un exemplu de neintegrare?

Philippe Leclerc: S-ar putea să folosească acest argument, dar Europa este încă foarte diversă, vorbesc despre Uniunea Europeană, este o entitate foarte diversă, cu tradiții culturale foarte puternice în fiecare dintre cele 27 de state membre, unde unele țări s-au confruntat mai mult cu migrație din întreaga lume. Să luăm Marea Britanie, care nu mai face parte din UE, Franța, Spania, Italia, Grecia, Germania mai recent, dar foarte expuse la migrație. Nevoile și economia, în multe dintre țări necesită, din cauza vârstei populației, din cauza creșterii economiei, mai multă putere de muncă, bărbați și femei, în aceste țări. Deci, dacă sunt mai multe căi legale care vor permite acestor țări să recurgă la forța de muncă străină pentru migranți, nu pentru refugiați sau, sau chiar poate fi, și lucrăm la asta, dacă sunt nevoi specifice, în anumite țări, pentru un anumit tip de activitate de muncă, țările în care sunt refugiații, pot fi făcute programe specifice astfel încât oamenii să aibă calificările necesare pentru o varietate de situații din aceste state și toate aceste elemente ale căilor legale, fie că este vorba de muncă, fie pentru reîntregirea familiei, într-un mod mai simplu și rezonabil, aceste elemente nu vor reduce imediat migraţia ilegală, dar vor avea consecințe puternice asupra acestui flux pe parcurs şi, de asemenea, va legitima în continuare, pentru cei care ar intra în continuare ilegal, proceduri care ar face cu adevărat diferența între persoanele care au nevoie de protecție internațională și persoanele care pot fi returnate, în special printr-o mai bună cooperare cu țările din sud care vor vedea că, cel puțin cu economia pe care o vedem în Uniunea Europeană și nevoia de străini, acest lucru poate cel puțin să îmbunătățească relația dintre țările sudice și țările nordice și toate aceste elemente, care iau ceva timp, care sunt complexe, dar care sunt complementare, pot reduce și mai mult tensiunea pe care o vedem astăzi în privinţa gestionării migrației și refugiaților.

Problema taberelor de refugiaţi

Cristina Cileacu: Pe planetă, sunt multe tabere de refugiați care există de mulți ani, de zeci de ani unele. În Uniunea Europeană, încă mai avem tabere de refugiați cu sârmă ghimpată, porţi și program strict. De ce sunt ţinuţi acești oameni așa? Și cum ajută acest lucru viitorul vieților lor?

Philippe Leclerc: Da. Mai întâi în lume, știți, aceste imagini pe care le vedem de obicei, pe ecranele televizoarelor, cu taberele de refugiați. Ei bine, prima veste bună este că încercăm cu statele care primesc refugiați, unde oamenii stau de la început, să nu recurgă atât de mult la tabere. Taberele ar trebui să fie de obicei fie un mecanism de urgență pentru o situație care este temporară, pentru că chiar și în cazul unui val mare, în Europa, de exemplu, când 115.000 de oameni din Karabah au sosit în Armenia, niciunul dintre ei nu a fost pus în tabere. Au existat centre colective. Oamenii au fost găzduiți de...

Cristina Cileacu: Au familii, majoritatea, au comunităţi...

Philippe Leclerc: Sau a fost, în general, dorința de a-i primi...

Philippe Leclerc: Ceea ce am văzut și în România...

Cristina Cileacu: Cu ucrainenii...

Philippe Leclerc: Cu ucrainenii, la început. Deci aceste aspecte pot ajuta. Sunt excepționale. Ele pot fi temporare. Dar sunt multe modalități prin care putem evita utilizarea taberelor și chiar a acestor tabere extraordinare mari din Zaatari, de exemplu, în Iordania, în Dadaab, în Kenya, pentru somalezi. Ei bine, unele dintre acestea pot fi, dacă sunt situate în zone unde este apă și alte servicii, să devină sate și să fie, de asemenea, în asociere cu comunitățile gazdă, de aceea lucrăm cu Banca Mondială, astfel încât țările în special în dezvoltare, care sunt afectate de fluxuri mari, să poată beneficia efectiv de acest sprijin din partea Băncii Mondiale, atât pentru comunitățile gazdă, adesea în părți îndepărtate ale țării lor. Deci, faptul că oamenii vin, poate fi, de asemenea, în anumite circumstanțe, dacă este bine gestionat, un sprijin suplimentar pentru țară. Acest lucru este un pic idealist, dar se întâmplă. Și dacă statele știu că vor fi sprijinite în mod corespunzător, acest lucru poate facilita statul acestor refugiați în regiunea lor, ca să trăiască în zonele în care sunt obișnuiți. Încercăm pe cât posibil acum, timp de 15-20 de ani, să reducem cu adevărat crearea de tabere, în întreaga lume, astfel încât oamenii să aibă mai multă speranță.

Cristina Cileacu: Dar cum de încă le avem în Europa?

Philippe Leclerc: Ei bine, în primul rând, nu avem atât de multe în Europa.

Cristina Cileacu: Dar încă le avem şi noi suntem Europa.

Philippe Leclerc: Le avem în ceea ce numim hotspots (n.r. puncte fierbinţi). Știi, sunt tot felul de nume pentru asta. Acestea sunt presupuse ca fiind locurile în care oamenii, care ar ajunge în mod neregulat, pe mare în special, ar rămâne pentru o perioadă scurtă de timp, pentru a vedea dacă nevoia lor de protecție internațională este confirmată sau nu. Dar, din cauza dificultăților de returnare a persoanelor care nu ar avea nevoie de protecție internațională în țările lor de origine, deoarece țările de origine nu cooperează în acest sens, se ajunge la situații în care oamenii stau adesea prea mult timp. Acesta este motivul pentru care, din nou, este o situație complexă. Dar Pactul privind Migrația și Azilul este respectat în Grecia, Italia, Spania, Malta și Cipru, care sunt, deocamdată, locurile în care ajung refugiații. Poate fi, mâine în partea de est a Europei, așa cum am văzut cu ucrainenii, ar putea apărea tot felul de situații. Dar sunt de acord cu asta. Nu este soluția potrivită, atâta timp cât nu avem mijloacele necesare, în termeni de personal cu capacitate de interpretare, astfel încât oamenii să rămână pentru o perioadă scurtă de timp, pentru ca aceste proceduri de bază să fie făcute, pentru că sunt motive de securitate, pentru a ne asigura că nu sunt şi oameni cu intenţii greșite între cei 100 de mii de oameni. Acestea sunt într-adevăr excepții, dar este foarte important ca în procedurile care sunt în vigoare, dacă astfel de oameni ar fi printre ei sau încearcă să fie printre ei...

Cristina Cileacu: Să pretindă că sunt refugiaţi...

Philippe Leclerc: Sunt metode pentru a-i identifica. Și aceste metode există astăzi cu amprentare, dar trebuie să găsim acel echilibru, care adesea nu se găsește, acela că oamenii ajung în tabere cu sârmă ghimpată, stau acolo mult prea mult timp și, în loc să punem cea mai mare parte a finanțării disponibile în aparare, în dispozitive scumpe, ar trebui investită mai mult în interpreți competenți, astfel încât această identificare a nevoilor să fie corectă. Modul de a interacționa cu oamenii de la început va permite găsirea de soluții.

• Etichete:
• pasaport diplomatic
• refugiati
• philippe leclerc

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei