Live

„Cât de departe era Oswald de Kennedy”. Ce a descoperit FBI pe laptopul lui Thomas Crooks, tânărul care l-a împușcat pe Trump

Data actualizării: Data publicării:
Autorul tentativei de asasinat împotriva lui Donald Trump, Thomas Matthew Crooks (20 de ani). Foto: Profimedia Images

Presupusul autor al tentativei de asasinat asupra lui Donald Trump a căutat de pe laptopul personal detalii despre împuşcarea lui John F. Kennedy şi a manevrat o dronă în zona din apropierea mitingului, cu doar două ore înainte ca fostul preşedinte să urce pe scenă, la 13 iulie, în Butler, Pennsylvania, a declarat miercuri directorul FBI, Christopher Wray, care a fost audiat în Congres, relatează CNN.

FBI a analizat laptopul lui Thomas Matthew Crooks şi a descoperit că acesta căutase cât de departe se afla Lee Harvey Oswald când l-a împuşcat şi ucis pe preşedintele John F. Kennedy în 1963. Căutarea a fost făcută pe 6 iulie, în aceeaşi zi în care a fost anunţat mitingul lui Trump, scrie News.ro.

"Pe 6 iulie, el a făcut o căutare pe Google cu: 'cât de departe era Oswald de Kennedy'", a declarat Wray în faţa Comisiei judiciare a Camerei Reprezentanţilor. "Aceasta este o căutare care este evident semnificativă în ceea ce priveşte starea sa de spirit", a adăugat directorul FBI. "A făcut-o în aceeaşi zi în care se pare că s-a înscris la mitingul din Butler", a mai spus Wray.

Directorul FBI a dezvăluit că "în jurul orei 16.00", adică cu aproape două ore înainte de tentativa de asasinat, trăgătorul, Thomas Matthew Crooks, "manevra o dronă în jurul zonei" mitingului, la aproximativ 200 de metri de scenă. Drona a fost în aer timp de aproximativ 11 minute, iar anchetatorii cred că Crooks a urmărit un flux live transmis de dronă pe telefonul său.

CNN a relatat anterior că drona a fost găsită în maşina sa după ce a fost împuşcat.

În plus, Crooks avea două materiale explozibile în maşină în momentul atacului şi unul în casă, dar probabil că nu avea capacitatea de a le detona de pe acoperişul unde a fost ucis, a declarat Wray. "Se pare că, din cauza poziţiei on/off a receptoarelor, dacă ar fi încercat să detoneze aceste dispozitive de pe acoperiş, nu ar fi funcţionat", a precizat Wray.

Asasinat și terorism intern

FBI investighează împuşcăturile atât ca o tentativă de asasinat, cât şi ca un potenţial act de terorism intern.

Anchetatorii spun că Crooks a tras de opt ori cu o puşcă de tip AR asupra fostului preşedinte, înainte de a fi ucis de un lunetist de la Serviciul Secret al SUA.

Puşca folosită de Crooks a fost cumpărată de tatăl său, a declarat Wray. "Arma pe care a folosit-o pentru tentativa de asasinat a fost o puşcă de tip AR care a fost cumpărată legal, pe care - din câte am înţeles - a achiziţionat-o, cred că a cumpărat-o de fapt, de la tatăl său, care a fost cel care a cumpărat-o iniţial", a declarat Wray.

Anterior, oficialii au declarat că ei cred că arma de foc aparţinea tatălui lui Crooks - nu trăgătorului - şi nu ştiau cum a avut acesta acces la armă.

Oficialii FBI au afirmat în repetate rânduri că ei cred că Crooks a acţionat singur, iar Wray a reiterat că nu există nicio dovadă a existenţei unor complici.

"Am spus de ceva timp că trăim într-un mediu de ameninţare ridicată", a spus Wray. "Poate că trăgătorul a murit, dar ancheta FBI este în desfăşurare", a punctat el.

Anchetatorii au verificat telefonul şi computerul trăgătorului, au analizat istoricul căutărilor şi dormitorul acestuia şi i-au intervievat familia şi prietenii, dar nu reuşesc să identifice ce l-a motivat pe viitorul asasin în vârstă de 20 de ani să acţioneze. De asemenea, Crooks nu a avut contacte anterioare cu FBI, spun oficialii, şi nu a fost anterior sub observaţie sau în baza de date a agenţiei.

Wray a respins, pe de altă parte, informaţiile potrivit cărora Crooks a căutat online imagini cu anumiţi funcţionari publici proeminenţi, afirmând că se pare că acesta căuta de fapt articole de ştiri. "Trăgătorul pare să fi făcut o mulţime de căutări de figuri publice în general, dar până acum vedem articole de ştiri şi lucruri de genul acesta", a declarat Wray.

Directorul FBI a spus că efortul de a descoperi motivul lui Crooks este încă în curs de desfăşurare, dar a avertizat: "Este, sincer, o perioadă periculoasă pentru a fi un oficial public cunoscut".

Editor : S.S.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Donald Trump amenință că va cere restituirea Canalului Panama. „Această escrocherie se va opri imediat”

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Administrația Biden pregătește ultimul pachet de ajutor militar dedicat Ucrainei. Ce include acesta

Partenerii noștri