Live

Casa Albă: Vor exista restricţii privind utilizarea fondurilor deblocate ale Iranului în schimbul eliberării a cinci americani

Data publicării:
Secretarul de stat american, Antony Blinken. FOTO: Profimedia Images

Casa Albă a subliniat vineri că vor exista restricţii asupra a ceea ce Iranul va putea face cu orice fonduri deblocate, în temeiul unui nou acord care a condus la eliberarea a cinci americani din închisoare şi trecuţi în arest la domiciliu în Teheran, transmite Reuters.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, le-a declarat reporterilor că Statele Unite vor avea ”vizibilitate deplină” asupra destinaţiei oricări fonduri iraniene deblocate.

Active iraniene de aproximativ 6 miliarde de dolari sunt acum reținute în Coreea de Sud.

”În esenţă, fondurile pot fi accesate doar pentru alimente, medicamente, echipamente medicale care nu ar avea o dublă utilizare militară. Şi va exista un proces riguros de due diligence şi standarde aplicate cu contribuţia Departamentului de Trezorerie al SUA”, a spus el.

Celor cinci americani li se va permite să părăsească Iranul după ce fondurile vor fi deblocate, a declarat pentru Reuters o sursă familiarizată cu chestiunea.

Deşi a subliniat că negocierile sunt în desfăşurare şi că ”acordul nu este încheiat”, Kirby a spus că nu va exista ”niciun impediment” în ceea ce priveşte transferul contului restricţionat din Coreea de Sud în Qatar, unde Iranul ar putea apoi să acceseze fondurile, notează news.ro.

Eventualul transfer a atras critici republicane că preşedintele Joe Biden, un democrat, plăteşte efectiv o răscumpărare pentru cetăţenii americani.

Mai mult, ei susţin că permiterea Iranului să folosească banii pentru bunuri umanitare ar putea elibera fonduri pentru programul său nuclear sau pentru a sprijini miliţiile din naţiuni precum Irak, Liban şi Yemen.

Iranul nu va fi scutit de sancțiuni

Secretarul de stat al SUA Antony Blinken a insistat joi că acordul nu înseamnă că Iranul va fi scutit de sancţiuni.

Ca prim pas în ceea ce ar putea fi un set complex de manevre care ar putea dura câteva săptămâni, Iranul a permis joi ca patru cetăţeni americani reţinuţi să treacă în arest la domiciliu de la închisoarea Evin din Teheran. Un al cincilea era deja închis la domiciliu.

Potrivit acordului, Statele Unite vor elibera unii iranieni din închisorile americane, a precizat misiunea Iranului la ONU.

Vineri, Wall Street Journal a citat persoane familiare cu chestiunea spunând că Iranul a încetinit semnificativ ritmul în care acumulează uraniu îmbogăţit aproape de nivelul la care poate fi folosit în arme şi şi-a diluat o parte din stocul său.

Kirby a spus că nu poate confirma raportul, dar a spus că ”orice măsuri pe care Iranul le-ar putea lua pentru a încetini îmbogăţirea ar fi cu siguranţă binevenite”.

”Nu suntem în negocieri active despre programul nuclear. Dar cu siguranţă acest tip de paşi, dacă ar fi adevăraţi, ar fi bineveniţi”, a adăugat el.

Tensiunile s-au amplificat de când fostul preşedinte american Donald Trump, un republican, s-a retras dintr-un acord nuclear din 2015, menit să limiteze programul atomic al Iranului.

Negocierile dintre administraţia Biden şi Iran pentru reluarea acordului au eşuat. Iranul a negat că vrea să construiască arme nucleare.

Editor : Andreea Smerea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rachete nord-coreene „made in USA”. Toate componentele electronice ale rachetelor Phenianului folosite în Ucraina sunt occidentale

Un aliat al lui Donald Trump, declarație tranșantă despre Putin: „Ne înșelăm singuri dacă vom crede că putem negocia cu un tiran”

Zelenski vrea „propuneri” de la Trump pentru încheierea războiului cu Rusia: „Avem toate şansele să reuşim anul viitor”

Un investitor cripto a ascuns cinci comori ce valorează peste 2 milioane de dolari. Ce vor găsi înăuntru cei care descifrează indiciile

Partenerii noștri