Live

Casa Albă confirmă că Rusia dezvoltă o armă antisatelit. „Nu poate fi folosită pentru a ataca oameni”

Data publicării:
John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe. Foto: Profimedia

Casa Albă a confirmat joi că amenințarea la adresa securității naționale, semnalată ieri de un congresman republican, este legată de „o capacitate antisatelit pe care Rusia o dezvoltă”. El a încercat însă să calmeze îngrijorările legate de pericolul pe care aceasta îl prezintă pentru Statele Unite, relatează CNN.

„Nu este o capacitate activă care să fi fost desfășurată”, a precizat joi purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Națională al SUA, John Kirby.

„Și, deși demersurile Rusiei pentru dezvolta această capacitate specială sunt îngrijorătoare, nu există nicio amenințare imediată la adresa siguranței nimănui”, a adăugat el.

„Nu vorbim despre o armă care poate fi folosită pentru a ataca ființe umane sau pentru a provoca distrugeri fizice pe Pământ”, a adăugat Kirby.

Kirby a spus că SUA intenționează să „interacționeze direct cu rușii” și că urmează să decidă care sunt pașii următori, dar că nu au luat încă contact cu omologii ruși.

„Nu vreau să minimizez potențialul de perturbare. Ar putea afecta serviciile de pe Pământ, nu există nicio îndoială în privința asta. Orice capacitate antisatelit ar trebui să provoace o preocupare generală”, a adăugat Kirby, remarcând că sateliții privați și publici care înconjoară Pământul sunt importanți pentru comunicații, comandă și control, transport, probleme financiare și comerciale.

Declarațiile lui vin la o zi după ce președintele Comisiei pentru Informații a Camerei Reprezentanților, republicanul Mike Turner, a declanșat o furtună pe Colina Capitoliului când a emis o declarație criptică în care a anunțat că comisia deține „informații referitoare la o amenințare gravă la adresa securității naționale”.

Lipsa detaliilor despre natura amenințării a dus la numeroase speculații. Turner a fost criticat chiar și de colegii de partid pentru că a făcut publice informațiile comisiei într-o postare vagă pe rețelele sociale. În postare, acesta i-a cerut președintelui SUA Joe Biden să declasifice „toate informațiile” legate de această amenințare.

Kirby a spus că în comunitatea de informații din SUA sunt „îngrijorări serioase” cu privire la o declasificare amplă a informațiilor legate de această amenințare. El a adăugat că „o abordare mult mai eficientă” ar fi să nu fie făcute publice toate informațiile.

Statele Unite știau de încercările Rusiei de a dezvolta capacități antisatelit încă de acum „multe, multe luni, dacă nu chiar ani”, a spus Kirby, iar Biden a fost informat despre acestea încă de la începutul mandatului său.

El a spus că doar în ultimele săptămâni comunitatea de informații a fost „în măsură să evalueze cu mai multă claritate cum încearcă Rusia să dezvolte această capacitate”.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Diferență de la cer la pământ! Cum au lăsat kosovarii vestiarul pe Arena Națională, după scandalul de proporții

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Musulmanii care l-au votat pe Trump sunt supărați după alegerile sale pro-israeliene pentru viitorul cabinet

Relația lui Elon Musk cu Rusia și Putin ar trebui investigată de Pentagon. Doi senatori democrați cer ca miliardarul să fie anchetat

Zelenski denunță discuția lui Scholz cu Putin: A deschis „cutia Pandorei”

Rușii nu le mai livrează gaze austriecilor. De când intră în vigoare măsura

Partenerii noștri