Live

Carla Bruni, soţia lui Sarkozy, va fi interogată în dosarul în care fostul președinte e acuzat că și-a finanțat ilegal campania

Data publicării:
Nicolas Sarkozy și Carla Bruni. Foto: Profimedia Images

Carla Bruni-Sarkozy va fi convocată din nou la o audiere judiciară în dosarul legat de finanţarea campaniei electorale din 2007 a soţului său, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, cu fonduri oferite de Muammar Gaddafi, dictatorul libian ucis în 2011 relatează, sâmbătă, AFP, citată de Agerpres.

Nicolas Sarkozy, preşedinte al Franţei între 2007 şi 2012, este acuzat că şi-a finanţat campania electorală cu ajutorul unui comision confidenţial de 50 de milioane de euro primit din partea lui Muammar Gaddafi, comision obţinut în cadrul unui contract prin care Franţa a vândut Libiei echipamente de control pe internet.

Sarkozy aşteaptă să fie judecat la începutul anului viitor pentru deturnare de fonduri publice, corupţie pasivă şi finanţare ilegală a campaniei electorale, printre alte capete de acuzare din dosar.

Potrivit unei surse apropiate procedurii penale, Carla Bruni-Sarkozy riscă să fie inculpată pentru mai multe capete de acuzare în acelaşi dosar, precum tăinuire a influenţării martorilor sau asociere în vederea comiterii de infracţiuni în grup organizat şi în vederea coruperii personalului judiciar din Liban, ţară unde s-a refugiat martorul cheie în dosar, Ziad Takieddine.

Din acest interogatoriu, a cărui dată încă nu este cunoscută, Carla Bruni-Sarkozy ar putea ieşi inculpată sau sub statutul mai favorabil de martor asistat. Ea a fost deja interogată de două ori de anchetatorii de la Oficiul central de luptă împotriva corupţiei şi a infracţiunilor financiare şi fiscale (OLCCIFF).

Procedura judiciară are ca scop în primul rând elucidarea rolurilor jucate în această afacere de mai mult de zece persoane din anturajul lui Sarkozy, în special intermediarul franco-libanez Ziad Takieddine, care şi-a schimbat radical declaraţiile anterioare într-un interviu co-organizat de şefa agenţiei BestImage, „Mimi” Marchand, pe numele său real Michele Marchand.

La sfârşitul anului 2020, Ziad Takieddine a retractat brusc, în acel interviu, afirmaţiile ce-l incriminau pe Sarkozy, după ce fusese principalul acuzator al acestuia din urmă în dosarul „fondurilor libiene” care ar fi fost plătite de regimul Gaddafi. Acesta din urmă a fost răsturnat de la putere şi ucis în 2011 într-o rebeliune armată susţinută de statele occidentale, dintre care Franţa condusă atunci de Sarkozy s-a evidenţiat printre principalii protagonişti.

Recent, potrivit unor noi elemente ale anchetei, procurorul însărcinat cu dosarul crede că a descoperit dovezi ale utilizării unei linii telefonice secrete de către Carla Bruni. Conform procurorului, respectiva linie telefonică ar fi fost folosită în special pentru ca fostul cuplu prezidenţial să primească mesaje de la 'Mimi' Marchand, suspectată şi ea de implicare într-o operaţiune în urma căreia Ziad Takieddine a retractat acuzaţiile.

Refugiat în Liban pentru a nu fi arestat în Franţa, Ziad Takieddine s-a răzgândit, ulterior, încă o dată, menţinându-şi declaraţiile iniţiale la o audiere în faţa anchetatorilor.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Ucraina are nevoie de maşina ta!” Zeci de automobile au fost vandalizate în Franţa cu acest mesaj misterios

Răbufnire în instanță în procesul care a șocat Franța. Fiica principalului acuzat: „Vei muri singur, ca un câine”

Avertisment MAE pentru românii care călătoresc în Franța: Circulația trenurilor va fi îngreunată

Reacția lui Macron după decizia Statelor Unite de a permite Ucrainei să atace Rusia cu rachete cu rază de lungă de acţiune

Partenerii noștri