Live

Capsula radioactivă căutată timp de 8 zile în Australia a fost găsită. Căzuse din cauza unui șurub desprins

Data actualizării: Data publicării:
Capsula care conţinea Cesiu-137 a fost găsită după o săptămână de căutări. Foto: Profimedia Images

O capsulă care conţinea Cesiu-137, un material radioactiv foarte periculos, care a fost declarată pierdută pe 25 ianuarie, în timpul transportului, de o companie minieră din Australia, a fost găsită după ce echipele de căutare au cercetat cu atenţie sute de kilometri.

Ministrul Serviciilor de Urgență din Australia de Vest, Stephen Dawson, a declarat că micuța capsulă, de dimensiunea unei baterii de ceas, a fost descoperită la aproximativ 50 de kilometri de orașul Newman.

"Vreau să precizez că este un rezultat extraordinar. Echipele de cercetare au găsit, la propriu, acul în carul cu fân", a spus acesta, potrivit ABC News Australia.

Capsula a fost găsită de o echipă a Organizaţiei de Ştiinţe Nucleare Australiene în colaborare cu Departamentul de Pompieri al Serviciului de Urgenţe.

Capsula cilindrică de şase milimetri lăţime şi opt milimetri înălţime a fost pierdută în timp ce era transportată între oraşele Newan şi Perth, pe un drum cu o lungime de 1.400 de kilometri.

Oamenii din zonă au fost avertizaţi să nu o atingă, dacă dau de ea, deoarece expunerea la Cesiu-137 poate fi fatală.

Capsula a dispărut între 11 şi 16 ianuarie, însă pierderea ei a fost raportată abia după o săptămână de compania minieră.

Capsula ar fi căzut printr-o gaură din cutia în care era transportată, după ce un şurub s-a desprins în urma vibraţiilor cauzate de drum, cred autorităţile australiene.

Şoferii care au mers pe porţiunea de drum unde a fost pierdută capsula au fost îndemnaţi să verifice stiraţiile anvelopelor pentru a vedea dacă nu cumva s-a agăţat acolo.

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bărbat care și-a abandonat soția în Africa în timpul unei vacanțe cu copiii a ajuns după gratii. Avea un plan bine pus la punct

O mică şcoală din Australia a învins concurenţa zgârie-norilor, muzeelor și fost desemnată cea mai bună clădire nouă din lume

Panică într-un avion cu 170 de pasageri din cauza unei pene de motor. „S-a produs o bubuitură puternică. Am zburat mult timp în cerc”

Țara care va interzice accesul copiilor sub 16 ani pe rețelele sociale. „Părinții sunt foarte îngrijorați”

Partenerii noștri