Live

Capetele încoronate din Europa, la funeraliile ultimului rege al Greciei. Niciun omagiu din partea statului grec

Data actualizării: Data publicării:
Regele Constantin al II-lea al Greciei a trăit 40 de ani în exil. Foto: Profimedia Images

Regi, prinți și prințese din Europa sunt azi prezente în Greacia unde vor participa la funeraliile ultimului rege al Greciei, un suveran controversat căruia statul grec nu îi va aduce niciun omagiu, scrie AFP. Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a anunţat că funeraliile se vor desfăşura în cadru "privat". Constantin al II-lea a murit marţi la vârsta de 82 de ani. În 2002, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Grecia să plătească 14 milioane de euro familiei regale.

În Catedrala Buna Vestire din Atena (sau Mitropolitană), regii şi reginele Spaniei, Suediei, Danemarcei, Ţărilor de Jos, prinţul Albert al II-lea de Monaco, prinţul moştenitor al Norvegiei, Marele Duce de Luxemburg vor aduce la mijlocul zilei un ultim omagiu fostului suveran grec.

Familia regală britanică va fi reprezentată de prinţesa Anne, sora lui Charles al III-lea, ambii veri ai lui Constantin al II-lea. Prinţul William, finul fostului rege al Greciei, nu va fi prezent.

În capitala Greciei vor fi, de asemenea, prezenţi fosta regină a Spaniei, Sofia, sora lui Constantin, şi soţul ei, Juan Carlos.

Anterior, rămăşiţele fostului suveran vor fi expuse între orele 06.00 şi 10.00, ora locală (04.00 până la 08.00 GMT) într-o capelă din apropierea catedralei pentru un omagiu al atenienilor.

În total, 187 de invitaţi sunt aşteptaţi să participe la aceste funeralii.

Profund republicană, populaţia a ezitat între indiferenţă şi furie de când acest descendent al familiei regale Schleswig-Holstein-Glücksburg a murit marţi într-un spital privat din Atena în urma unui accident vascular cerebral.

Nici premierul grec, care a anunțat că funeraliile vor avea loc într-un cadru privat și nici actuala şefă a statului, preşedinta Katerina Sakellaropoulou, nu vor merge la înmormântarea unui rege destituit în 1974 odată cu restabilirea republicii, după perioada întunecată a dictaturii colonelilor (1967-1974).

La Atena au fost coborâte doar steagurile din jurul Stadionului Panathenaic, vechiul stadion al capitalei Greciei renovat pentru primele Jocuri Olimpice moderne din 1896.

În 1960, Constantin a câştigat o medalie de aur la navigaţie la Jocurile Olimpice de la Roma. De asemenea, a fost membru de onoare al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO).

După ceremonia religioasă ortodoxă, el va fi înhumat în mod privat la vechea reşedinţă regală din Tatoi, la nord de Atena, unde sunt înmormântaţi cei mai mulţi dintre foştii membri ai familiei regale, printre care regele George I, primul din dinastia daneză pe tronul Greciei în 1863.

Moartea fostului monarh, care a trăit 40 de ani în exil, a reînviat răni vechi în Grecia, în special în jurul rolului său din timpul dictaturii colonelilor (1967-1974).

Criticat că nu a împiedicat atunci ascensiunea la putere a juntei, Constantin a părăsit Grecia în 1968 şi a trăit patruzeci de ani la Londra. A revenit în ţară în 2013 şi a continuat să îşi spună 'rege'.

Monarhia a fost abolită în Grecia printr-un referendum în 1974 care, cu o majoritate de 70%, l-a destituit pe Constantin al II-lea.

Constantin Glücksburg, cum îl numesc unele media fără a menţiona fostul său titlu regal, a luptat mulţi ani în instanţă cu statul grec care îi confiscase bunurile regale.

Deposedat de naţionalitatea sa în 1994, el a depus o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru a-şi recupera bunurile. În 2002, aceasta din urmă a condamnat Grecia să plătească 14 milioane de euro familiei regale.

Editor : D.D.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zeci de mii de oameni au venit la Teheran pentru funeraliile președintelui iranian Ebrahim Raisi

Papa a dat instrucţiuni despre cum doreşte să fie oficiată înmormântarea lui

Peste o sută de persoane au fost arestate în Rusia în timpul funeraliilor lui Aleksei Navalnîi

Rușii i-au dat mamei lui Navalnîi un ultimatum de 3 ore: înmormântare secretă sau fiul ei va fi îngropat în curtea închisorii

Partenerii noștri