Live

Ca să nu strice evenimentul de realegere a lui Xi Jinping, China a amânat publicarea datelor care arată că țara a intrat în recesiune

Data publicării:
Congresul Național al Partidului Comunist se întrunește săptămâna această și este de așteptat ca Xi Jinping să obțină al treilea mandat de secretar-general al partidului și lider al țării. Foto: Profimedia Images

Economia Chinei este într-o stare deplorabilă. Șomajul a ajuns la un nivel record, piața imobiliară se prăbușește și creșterea economică bate pasul pe loc, scrie CNN. Carantinele foarte stricte trag în jos toate sectoarele economiei, iar o mare parte din populație se chinuie să supraviețuiască sub restricțiile draconice impuse de Beijing.

China a amânat brusc publicarea unor date economice esențiale cu 24 de ore înainte de ziua în care erau programate, în timp ce Partidul Comunist se reunește în cadrul unui eveniment politic foarte important, iar economia țării se clatină din temelii.

Biroul Național de Statistică și-a actualizat luni programul, datele pentru publicarea unei serii de indicatori economici, inclusiv creșterea PIB-ului, fiind marcate ca „amânate”.

Indicatorii, care erau programați să fie publicați marți, includ și vânzările trimestriale, producția industrială și ratele lunare ale șomajului. Biroul de statistică nu a oferit niciun motiv pentru întârziere și nici nu a emis o nouă dată de publicare.

În raportul emis duminică în urma Congresului al XX-lea al Partidului Comunist al Chinei, Xi și-a reînnoit promisiunea de a transforma China într-o „țară dezvoltată medie” până în 2035. Foto: Profimedia Images

Autoritatea vamală a țării a amânat și ea eliberarea datelor comerciale lunare, care erau programate pentru ziua de vineri, potrivit CNN.

Amânarea datelor mult așteptate coincide cu Congresul Național al Partidului Comunist organizat la Beijing și care va dura toată săptămâna. În cadrul evenimentului, Xi Jinping va obține cel mai probabil un al treilea mandat de secretar-general al partidului și lider al țării, încălcând astfel o regulă nescrisă care a fost respectată de precedesorii săi.

Prioritățile prezentate la adunare vor seta traiectoria Chinei pentru cel puțin următorii cinci ani.

Dacă declinul economic continuă, China se va alătura Statelor Unite și va intra în recesiune tehnică

Unii analiști spun că amânarea publicării datelor s-ar putea să fie un indiciu că cifrele nu sunt foarte bune pentru economia Chinei.

„Prognoza mea este un declin și mai mare de 1,2% [al PIB-ului], ceea ce ar însemna că China s-a alăturat Statelor Unite într-o recesiune tehnică”, a spus Clifford Bennet, economistul-șef de la ACY Securities.

PIB-ul Chinei a scăzut cu 2,6% în al doilea triestru al anului față de PIB-ul de anul trecut, inversând creșterea de 1,4% din perioada ianuarie-martie 2022. Per total, comparativ cu anul trecut, economia a crescut cu 0,4% în al doilea trimestru.

Restricțiile draconice impuse de Beijing asupra populației au împins multi oameni la limita supraviețurii. Foto: Profimedia Images

„Oricând va avea loc publicarea, trebuie să fim pregătiți pentru un fel de reacție a pieței financiare globale dacă primele două economii ale lumii intră în recesiune anul acesta”, a spus Bennet.

În raportul emis duminică în urma Congresului al XX-lea al Partidului Comunist al Chinei, Xi și-a reînnoit promisiunea de a transforma China într-o „țară dezvoltată de mijloc” până în 2035.

Pentru asta, economia Chinei trebuie să crească în medie cu 4,7% pe an în perioada 2021 – 2035, potrivit lui Larry Hu, economist-șef specializat pe China de la Macquarie Group.

Hu a spus că obiectivul ar putea fi unul foarte dificil de îndeplinit întrucât economia are de înfruntat mai multe obstacole, precum scăderea cererii de pe piața imobiliară, îmbătrânirea populației și întețirea tensiunilor dintre China și SUA.

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

SUA au expulzat 270.000 de migranţi ilegali într-un an, mai mulți decât în mandatul lui Trump

Pakistanul devine „o amenințare emergentă pentru SUA”. Care este motivul

Partenerii noștri