Live

Bulgarii își aleg parlamentarii în aceeași zi cu europarlamentarele. Este al șaselea rând de alegeri anticipate în trei ani

Data actualizării: Data publicării:
Prim-ministrul Boyko Borissov, liderul GERB, a votat la o secție de votare din Sofia. Sursa foto: Profimedia Images

Bulgarii nu votează duminică doar pentru alegerile europarlamentare, ci și pentru a-și vota parlamentarii din Adunarea Națională. Această rundă de alegeri naționale, a șasea organizată în trei ani, este umbrită de îngrijorări cu privire la oboseala alegătorilor și dezamăgirea față de politicieni.

Bulgarii s-au îndreptat duminică la urne pentru a vota la a șasea rundă de alegeri parlamentare în doar trei ani, pe lângă alegerile europarlamentare, scrie DW.

Prezența la vot este în mod tradițional scăzută în Bulgaria și chiar și cele mai mari previziuni din această săptămână sugerează o prezență de doar 48%.

„Votez pentru un viitor mai bun”, a spus Antoaneta Hristova, 55 de ani, un alegător care lucrează în marketing și PR. „Dar, ca să fiu sinceră, cred că ne îndreptăm spre o altă rundă de alegeri, a șaptea în trei ani. Suntem de râsul Europei de mult timp”.

Ziua electorală din Bulgaria, care în această duminică votează simultan pentru a-şi alege cei 17 reprezentanţi în Parlamentul European şi cei 240 de deputaţi ai parlamentului naţional, în alegeri anticipate, al şaselea scrutin în trei ani de instabilitate politică, se desfăşoară fără incidente, informează EFE, preluată de Agerpres.

Peste 6 milioane de oameni sunt chemaţi să aleagă între 31 de partide şi alianţe

Mai bine de 16.000 de poliţişti monitorizează cele peste 11.800 de secţii de votare care s-au deschis la ora locală 07:00 (4:00 GMT) şi se vor închide la ora 20:00 (17:00 GMT), când sunt aşteptate primele exit-polluri.

Potrivit Comisiei Electorale Centrale, în jurul prânzului se înregistrase o prezenţă la vot de 8,3%, deşi agenţiile de sondare a opiniei publice prevăd că până la închiderea urnelor rata de participare la vot se va situa între 40% şi 48%.

Sondajele de opinie dau drept câştigător partidul conservator GERB, al populistului Boiko Borisov, care a fost prim-ministru între 2009 şi 2021 şi al cărui partid ar primi 25% din voturi, în timp ce coaliţia reformistă proeuropeană PP-BD ar rămâne la 15%, cifră pe care ar putea-o obţine şi Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi (DPS), formaţiunea preferată de populaţia etnică turcă, şi partidul ultranaţionalist prorus Învierea.

Partidul Socialist Bulgar ar urma să obţină 8%, iar formaţiunea antisistem populistă Există un Astfel de Popor ar urma să obţină 5,8%, atingând pragul de intrare în Parlamentul European.

Analişti citaţi de Reuters au declarat că este puţin probabil ca alegerile legislative anticipate să producă un guvern stabil care să poată pună capăt instabilităţii politice prelungite şi să deblocheze reformele economice.

Ultimele sondaje de opinie sugerează că niciun partid nu va obţine majoritatea, ceea ce va duce la o nouă rundă de negocieri privind formarea unei coaliţii.

Imediat după vot, vor fi date publicităţii rezultatele exit-pollurilor, iar primele rezultate parţiale sunt aşteptate să sosească la miezul nopţii.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Orban schimbă regulile electorale pentru a-și păstra puterea la Budapesta. Cum vrea liderul maghiar să-și păstreze majoritatea

E oficial: Donald Trump a câștigat votul în Colegiul Electoral, învingând-o pe Kamala Harris cu un scor zdrobitor: 312 la 226

Călin Georgescu contestă decizia de reluare a alegerilor prezidențiale. ÎCCJ a declinat dosarul la Curtea de Apel

Liderii coaliției proeuropene s-au întâlnit pentru o nouă rundă de negocieri. Când ar urma să fie învestit noul Guvern

Partenerii noștri