Bulgaria își va trimite bolnavii de COVID în străinătate. Sistemul sanitar, aproape de colaps
Autorităţile din Bulgaria au anunţat sâmbătă că urmează să trimită în străinătate pacienţi bolnavi de COVID-19 după ce al patrulea val al pandemiei a copleşit capacitatea sistemului său sanitar.
Ministrul sănătăţii, Stoicio Katsarov, a avertizat că vor fi „probleme uriaşe” în cazul în care curba contaminărilor nu scade în următoarele 10-15 zile.
„Capacitatea noastră în ceea ce priveşte personalul şi ventilatoarele este aproape epuizată, va trebui să căutăm ajutor în străinătate”, a spus el la postul de televiziune Nova TV. „Se poartă discuţii cu UE pentru a transfera pacienţi în alte ţări, dacă se va ajunge acolo”, a adăugat ministrul bulgar, care a mai spus că nu este exclus un nou lockdown, relatează AFP, preluată de Agerpres.
În pofida introducerii necesităţii prezentării certificatului de vaccinare în restaurante şi centre comerciale, experţii estimează că valul actual ar putea provoca între 5.000 şi 9.000 de infectări zilnice în următoarele două săptămâni, într-o ţară cu o populaţie de 6, 9 milioane de locuitori.
Bulgaria şi România au cele mai scăzute rate de vaccinare din UE ca urmare a gradului ridicat de răspândire a teoriilor conspiraţiei şi a neîncrederii populaţiei în autorităţi. Doar 24% din bulgari şi 33% din români s-au vaccinat complet.
Centrele de vaccinare din Bulgaria au raportat o creştere a numărului de persoane care au venit să se vaccineze după anunţarea, joi, a introducerii certificatului verde. Astfel, de trei ori mai multe persoane s-au vaccinat vineri faţă de săptămâna precedentă.
România, unde valul patru al pandemiei face ravagii, deja a primit ajutor din UE și a transferat pacienți în Ungaria, Polonia și Austria.
Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj, sâmbătă, în care a spus că România se confruntă cu o catastrofă și a îndemnat din nou la vaccinare. „Spitalele sunt arhipline, medicii, personalul medical lucrează non-stop, locuri la terapie intensivă nu mai sunt disponibile. Vorbim despre o catastrofă, o situație disperată în care am primit deja sprijin de la opt state europene”, a declarat președintele.
Editor : Luana Pavaluca
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News