Live

Boris Johnson: Să vorbești cu Putin este ca și cum ai negocia cu un crocodil care ți-a prins piciorul între fălci

Data publicării:
Boris Johnson. Foto: Profimedia Images

Premierul britanic Boris Johnson a declarat că orice discuții de pace asupra Ucrainei ar putea eșua, comparând negocierile cu președintele rus Vladimir Putin cu negocierile cu un crocodil care „ți-a prins piciorul între fălcile sale”.

Adresându-se reporterilor în timpul unui zbor către India, premierul Marii Britanii a sugerat că Putin ar putea căuta să negocieze doar dacă ar fi câștigat o poziție de forță în Ucraina. Dar el a avertizat că liderul rus ar putea încerca apoi să lanseze un nou asalt asupra capitalei Kiev, relatează BBC.

„Este foarte greu de văzut cum pot ucrainenii să negocieze cu Putin acum, având în vedere lipsa lui evidentă de bună-credință. Strategia lui, care este evidentă, este să încerce să înghită și să captureze cât mai mult din Ucraina și să poată să aibă un fel de negociere dintr-o poziție de forță”, a spus Boris Johnson, citat de Reuters.

„Cum poți negocia cu un crocodil când ți-a prins piciorul între fălcile sale? Aceasta este dificultatea cu care se confruntă ucrainenii. Trebuie doar să continuăm cu strategia, să le furnizăm arme”, a afirmat Boris Johnson. În ceea ce privește intențiile președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit lui Johnson, acesta dorește să împingă înapoi trupele ruse din estul Ucrainei, dar că forțele sale nu vor recuceri Crimeea, pe care Rusia a capturat-o în urmă cu opt ani.

„Părerea președintelui Ucrainei – dacă l-am înțeles bine, vorbesc mult cu el – este că își dorește neapărat ca trupele ruse să fie expulzate din actualele poziții de la Donețk și Luhansk. Aceasta este o poziție destul de maximalistă, dar în ceea ce privește Crimeea nu sunt atât de maximaliști în ceea ce privește Crimeea”, a precizat Boris Johnson.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Ucraina nu este poligon de testare”. Zelenski spune că are nevoie de o apărare aeriană mai bună după atacurile cu drone ruseşti

Putin interzice adopțiile de copii ruși în țările care permit tranziția de gen

Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o momeală”

Un aliat al lui Donald Trump, declarație tranșantă despre Putin: „Ne înșelăm singuri dacă vom crede că putem negocia cu un tiran”

Partenerii noștri